In primele decenii ale comunismului in Romania, dincolo de fatada unei modernizari fortate, s-au consumat drame stiute si nestiute. Puscariile si lagarele de munca erau pline de indezirabili, de oameni care refuzau sa intre in logica raului. Momentele importante ale calendarului religios erau cu atat mai dureros resimtite cu cat regimul politic facuse din ateism propriul sau crez. Si totusi. Rezistenta spiritului avea sa se dovedeasca surprinzatoare, demontand din interior incrancenarea stupida a sistemului.
Un preot, fost detinut politic, povesteste cum de Pastile anului 1952, la Aiud, ii spune spontan gardianului „Hristos a inviat!“. Raspunsul acestuia este si el negandit: „Adevarat a inviat!“. Surprins si speriat de acest schimb incredibil de replici, tanarul caraliu ii sopteste detinutului: „Sa nu mai zici asta altcuiva!“. Un alt fost detinut politic, condamnat la munca silnica, relateaza cum inaintea Pastilor conducerea minei de la Baia Sprie decide izolarea preotului, detinut si el, care ar fi urmat sa tina slujba de Inviere. Replica a fost pe masura: condamnatii intra in greva, refuzand revenirea la suprafata. In ciuda duritatii militare si ideologice, sefii nu aveau niciun interes sa se afle la Bucuresti de acest incident. Dupa cateva zile de negocieri, utilizand toate metodele: de la intimidare la promisiuni, preotul este lasat iarasi in regim deschis. Lumina iesea, la propriu, din adancuri. Un episod care, alaturi de multe altele, ilustreaza puterea rezistentei spiritului: anchetele cele mai groaznice, derulate pe durata a luni de zile, mizau pe inghenuncherea fiintei.
Astfel, de Pasti sau de Craciun, anchetatorii nu ezitau sa faca uz de tortura emotionala, cerand, de pilda, abjurarea credintei. Este cunoscut in memorialistica acel caz al unui profesor de teologie indemnat sa nege existenta lui Dumnezeu. Dupa istovitoare interogatorii si batai, acesta cedeaza. „Aveti dreptate: Dumnezeu nu exista! Daca insa nu exista, ma intreb cum existati voi!“. Exemplele pot fi continuate. Lectia lor comuna: nimic din ceea ce ni se pare greu nu se compara cu drumul parcurs de cei dinainte. In plus, suferinta lor a fost suportata prin combustia credintei, adica aveau o ardere din ce in ce mai rar intalnita acum. Printr-o chimie doar de Dumnezeu stiuta, multi dintre cei trecuti prin infernul concentrationar L-au regasit si, in plina violenta a istoriei, L-au iubit, dand vietii lor un sens din a carui seva ne hranim, constienti sau nu, si noi. Spunem rutinati „Hristos a inviat!“, dar cand putem afirma ca am inviat si noi? Poate la anul?
Radu Preda
Sursa: teologia-sociala.ro
.
Radu Preda
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.