Iubirea este mai tare decat Raul si chiar decat Moartea. Ea biruieste orice Rautate si merge chiar dincolo de Mormant. Pentru ca "Dumnezeu Dragoste este", de aceea Dragostea este si ramane cea mai mare Putere pe care o poate dobandi Omul.
Unii, chiar crestini, s-au intrebat: Pot dauna Poruncile lui Hristos? In special, Porunca Iubirii. Se poate, oare, ca Iubirea fata de Vrajmasi sa fie daunatoare? Se poate, oare, sa existe cazuri in care Iubirea sa faca mai mult Rau decat Bine, adica sa inmulteasca puterea Raului? Unor astfel de intrebari, Sfantul Siluan Athonitul le raspunde astfel: "Domnului ii este mila de toti. El atata a iubit oamenii, ca a luat asupra-Si povara intregii lumi. Si de la noi El voieste sa iubim pe fratele."
Porunca Iubirii, puterea lui Dumnezeu
Iisus Hristos spune: "Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii" (Ioan 13, 34-35).
"Nu va impotriviti celui rau; iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt. Celui ce voieste sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa. Iar de te va sili cineva sa mergi o mila, mergi cu el doua. Celui care cere de la tine, da-i; si de la cel ce voieste sa se imprumute de la tine, nu intoarce fata ta" (Matei 5, 39-42).
"Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Au nu fac si vamesii acelasi lucru? Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Au nu fac si neamurile acelasi lucru? Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este" (Matei 5, 44-48).
Iubirea nu poate fi numita slabiciune !
Urmeaza o selectie din scrierile Cuviosului Sofronie Saharov.
"Daca veti socoti un lucru daunator a raspunde omului rau cu binele, Cuviosul Siluan se va nedumeri cum, crestini numindu-va, socotiti ca a se purta potrivit poruncii lui Hristos ar putea naste vreo dauna. Poruncile lui Hristos erau pentru el o lege de o desavarsire absoluta - si singura cale spre a birui raul din lume si catre vesnica lumina. Paza lor nu poate decat sa fie de folos; de folos si celui ce urmeaza lor, si celui fata de care se-mplinesc."
"Nu este si nu poate fi vreun caz cand urmarea poruncilor lui Hristos ar putea pricinui vatamare, daca vom judeca vatamarea nu ca pe o paguba vremelnica si exterioara, ci in planul adevaratei si vesnicei vieti, caci porunca lui Hristos este manifestarea binelui absolut."
"Intr-o zi, un ieromonah a zis Cuviosului Siluan ca daca toti vor face asa cum spune el (adica sa iubeasca neconditionat), atunci vrajmasii se vor folosi si raul va birui. In acea clipa, Cuviosul a ramas tacut, pentru ca cel ce i se impotrivise nu era in stare sa primeasca cuvantul; dar, mai apoi, a zis - nu lui, ci altuia: "Oare duhul lui Hristos poate gandi cuiva rau? Oare catre aceasta suntem noi chemati de catre Dumnezeu?"
"Experienta de zi cu zi ne arata netagaduit ca pana si cei ce primesc in suflet porunca lui Hristos pentru dragostea catre vrasmasi, in viata lor nu o infaptuiesc. De ce? Mai intai de toate pentru ca, fara har, noi nu putem a iubi vrajmasii; dar, daca cei ce inteleg ca aceasta le depaseste puterile firesti ar cauta de la Dumnezeu ajutorul harului, precum zice Cuviosul, fara indoiala l-ar primi."
"Din nefericire, precumpaneste fenomenul contrariu: nu numai necredinciosii, ci si cei ce se marturisesc crestini se tem a se purta fata de vrajmasi dupa poruncile lui Hristos. Ei presupun ca aceasta va folosi numai vrajmasilor; ca vrajmasii care, priviti prin prisma neagra a urii, se infatiseaza de obicei ca neavand nimic bun, se vor folosi de "slabiciunea" lor si vor raspunde iubirii fie prin a-i rastigni, fie prin a-i calca nerusinat in picioare si a-i robi; iar atunci, raul, a carui personificare de obicei se inchipuie a fi vrajmasul, va birui."
"Gandul despre "slabiciunea" crestinului este total gresit. Sfintii au indeajunsa putere spre a stapani asupra oamenilor, dar merg pe calea contrarie: ei insisi se robesc fratelui, si astfel dobandesc o dragoste ce in esenta sa e nepieritoare. Pe aceasta cale ajung la biruinta care ramane in veci, pe cand biruinta prin putere nu este niciodata statornica, fiind, prin firea ei, nu atat slava, cat ocara omenirii."
"Luptandu-se cu raul ce se manifesta pana si fizic, oamenii alearga catre forta fizica. Pe aceasta cale se afla chiar si crestini. (...) Biserica a mers totdeauna pe calea urmarii lui Hristos cel Rastignit, Carele a luat asupra-Si povara lumii."
"Cuviosul Siluan avea o adanca si limpede constiinta ca raul nu se biruieste decat cu binele; ca lupta prin silnicie nu duce decat la inlocuirea unei tiranii cu alta. El spunea: "In Evanghelie este spus limpede: Cand samarinenii nu au voit sa-L primeasca pe Hristos, Apostolii Iacov si Ioan au voit sa aduca foc din cer spre a-i pierde, insa Domnul i-a oprit, zicand: Voi nu stiti ai carui duh sunteti... Eu nu am venit sa pierd pe oameni, ci sa-i mantuiesc (Luca 9, 52-56). Si noi datori suntem sa avem numai acest gand - ca toti sa se mantuiasca."
*
Iubirea vrajmasilor apare multora drept "slabiciune".
Omul singur, fara Dumnezeu, nu poate trai aceasta "slabiciune".
"Slabiciunea" crestinului in fata raului este aparenta.
In fapt, aceasta "slabiciune" este cea mai mare Putere.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Dragostea
Publicat in : Morala -
Dragostea, iubirea, fericirea
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.