"Greu iti este sa lovesti cu piciorul in tepusa", i-a spus Mantuitorul lui Saul atunci cand i S-a descoperit, pe drumul Damascului. Pavel descoperi astfel, dintr-o data, ca intreaga sa viata mersese invers, impotriva cursului natural al lucrurilor. A inteles ca, de fapt, avusese o intelegere cu totul pamanteasca asupra Legii si descoperea ca ar fi trebuit sa aiba asupra ei o alta perspectiva, duhovniceasca. Intr-o situatie similara se gaseste si generatia noastra actuala, care incearca sa cuprinda lucrurile folosind o minte orientata in alta directie.
***
Mintea omeneasca ramane, chiar si in acest inceput de secol XXI, o enigma. In fapt, sosirea epocii “iluminate” de tehnologie nu a contribuit la elucidarea problemelor duhovnicesti, ci a adus cu sine o alunecare din ce in ce mai periculoasa spre o “dedublare” a omului intre material si spiritual, astfel incat astazi omul nu mai are despre sine o conceptie unitara, ci una dualista, impartindu-se pe sine in aceste doua categorii opuse.
Nu aceasta este si atitudinea Sfintilor Parinti. Pentru ei, pentru acesti neintrecuti cunoscatori ai omului, mintea este facultatea primordiala a sufletul uman insuflat cu rationalitate de catre Dumnezeu-Cuvantul. Ca atare, mintea nu este pur si simplu localizata in creier, ci penetreaza intru totul trupul omului, mai degraba continandu-l pe acesta decat fiind continuta in el. Sufletul omului nu este intemnitat in trup, ci el este cel ce transforma trupul in fiinta vie.
In aceasta perspectiva, mintea este, in mod concret, chip al lui Dumnezeu in om, este “deiforma”, atunci cand se induhovniceste. Ravnind la cele ceresti si lucrand pe masura prin trezvie, mintea se curateste de patimi, iar perceptia ei asupra realitatii se induhovniceste: “Mintea atenta la lucrarea ei ascunsa, va dobandi impreuna cu celelalte bunuri, care izvorasc din lucrarea neincetata a pazirii de sine, si izbavirea celor cinci simturi de relele cele din afara” (Isihie Sinaitul, Catre Teodul, cap. 53). Iluminata de harul Duhului Sfant, care “o povatuieste la tot adevarul”, mintea se face locas al Sfintei Treimi si omul devine astfel asemanator cu ingerii: “Cunoştinţa Sfintei şi celei de o fiinţa Treimi este sfinţire şi indumnezeire pentru ingeri şi pentru oameni” (Talasie Libianul, Despre dragoste, infranare si petrecerea cea dupa minte, I, cap. 100).
Aceasta este destinul – tinta – mintii, acela de a se uni fara amestecare cu Dumnezeu si a deveni astfel intru totul duhovniceasca.
La capatul celalalt, mintea poate deveni demonica. Daca in cazul mintii duhovnicesti aceasta este caracterizata de dragoste, bucurie, pace, smerenie si blandete, mintii demonizate (dez-duhovnicite) ii sunt caracteristice neincrederea, ura, mandria si mania si o agitatie continua datorata lipsei totale a pacii duhovnicesti, care s-o linisteasca.
Sfintii Parinti vorbesc despre producerea in mintea omeneasca a unor „intipariri” care provin din amestecarea mintii cu „chipurile lucrurilor sensibile”, mintea purtand astfel formele acestor lucruri. Si in urma acestui proces care introduce in mintea omului impatimirea de lucruri si patimi lumesti, „mintea insasi, starnita de om, aduce inchipuiri de lucruri si fapte”. Adica mintea intra intr-un soi de cerc vicios, in care rautatea pe care o acumuleaza face ca mintea sa produca ea insasi rautati. Vedem astfel cum Parintii au recunoscut rapid faptul ca mintea omului poate fi antrenata, si este intotdeauna antrenata. Daca omul nu o obisnuieste cu cele duhovnicesti, ea se obisnuieste in mod necesar cu cele lumesti.
Intreaga istorie a nevointei duhovnicesti este istoria antrenarii mintii spre cautarea lui Dumnezeu si evitarea raului. In acest proces, apropierea de Dumnezeu produce linistirea si neimprastirea mintii, ca activitate de insanatosire a ei. Odata cu linistirea mintii, omul devine mai bland si mai putin agitat, mai putin taios in relatiile cu cei din jur.
Mintea contemporana
Acesta este contextul in care conditiile contemporane de viata joaca un rol crucial in modelarea mintilor noastre. Pentru ca ritmul de viata actual – si nu ma refer aici doar la graba cu care ne miscam in acest univers care parca a devenit tot mai mic, ci si la iutimea cu care executam, cu o raceala din ce in ce mai pronuntata, lucrurile pe care le avem de facut – isi pune amprenta in mod decisiv asupra gandirii noastre.
Chiar si stiinta a demonstrat, prin ultimele sale cercetari in domeniul creierului, ca mediul prin care primim informatiile ne modeleaza gandirea. Concret, abandonand cartile in favoarea televizorului si internetului, creierul nostru se obisnuieste sa primeasca informatia doar intr-un singur mod: ca pe internet: concis, fragmentat, rece. Consecinta este faptul ca ne este afectata memoria pe termen lung (nu mai retinem ce citim), creativitatea (devenim din ce in ce mai previzibili si repetabili), in cele din urma, de fapt, devenim mai prosti, mai abili la a ne „descurca” sa „socializam” pe teme searbede si complet neimportante, dar mai incapabili a imbunatati in vreun fel, calitativ (din punct de vedere spiritual), viata pe care o ducem.
Ducand o viata foarte alerta, in care nu mai avem „ragazuri”, in care mintea noastra este intr-o continua agitatie si fortata sa primeasca in ea o infinitate de probleme meschine si inutile, devenim automat mai reci, mai distanti, pe masura ce mintea noastra devine una mecanizata.
Capatam o minte de metal, dotata cu o gandire mecanicista, foarte bine adaptata la aceasta lume rece si calculata; o minte taioasa ca lama unui cutit, care emite cu nemiluita definitii si ordine, ca si cum nu ar avea de a face cu oameni, ci doar cu obiecte. Este o minte care, in calculele ei, poate emite pareri avizate despre orice, ajungand chiar sa se creada atotstiutoare. Si noi, crestini fiind, stim de unde vine si unde duce aceasta atitudine. Este vechea inselare in care diavolul l-a ademenit pe Adam, facandu-l sa creada ca poate ajunge la cunoasterea binelui si raului fara Dumnezeu. Aceasta este mandria pe care diavolul, „tatal minciunii”, a reusit s-o insinueze in nenumarate moduri in sinea omului.
Aceasta minte de metal, dezvoltata de lumea actuala, este cea mai noua deghizare a mintii demonice, si nu este ceva cu care noi, crestinii, nu ne-am mai confruntat pana acum. Si fiecare generatie de crestini, la vremea ei, a aflat modul potrivit de contracarare a actiunii demonice care se impune cu forta asupra mintii omenesti.
Este deci datoria noastra sa cautam si sa gasim modul de iesire de sub actiunea demonica. In cazul unora este renuntarea cu totul la mijloacele tehnologice moderne si revenirea la o viata mai apropiata de pamant si natura. In cazul altora tehnologia moderna este pusa sub un control foarte strict si contracarata prin multa rugaciune si inima curata. Sunt multe moduri – sau arme – ale luptei crestine, dar un lucru este foarte clar: niciunul nu este fara sange. Asa incat de fiecare data cand ne vom descoperi in minte structura metalica, sa ne aducem aminte de mustrarea Apostolului: „nu ati luptat pana la sange”.
Paul Cocei
Paul Cocei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.