Ca omul sa se mantuiasca este nevoie de lucrarea sa in aceasta directie. Dar oricat de mult s-ar stradui omul, el nu se poate mantui fara ajutorul lui Dumnezeu. Conlucrarea dintre efortul omului si lucrarea lui Dumnezeu constituie cheia mantuirii.
Sfintii Parinti spun ca Dumnezeu desavarseste lucrarea omului numai atunci cand acesta ajunge la smerenie. Atat de mult pretuieste smerenia, incat El prefera in locul unui drept mandru pe un pacatos smerit. De ce? Pentru ca in cel mandru nu e loc de prezenta iubitoare a lui Dumnezeu. Acest lucru nu inseamna ca El isi doreste ca noi sa fim pacatosi si smeriti, ci vrea sa fim drepti, dar intru smerenie.
Ca in orice lucrare, e bine sa tinem seama de inceput. Nu trebuie sa incepem dintr-o data cu post aspru, multe rugaciuni si metanii etc, pentru ca ajungem la deznadejde. Firea noastra nefiind invatata cu acestea, va vedea in ele nu mijloace de crestere duhovniceasca, ci glasuri care ii vor vesti ca mantuirea este imposibil de atins.
Treptat, incepand sa duca o viata duhovnicesca, omul va ajunge cu ajutorul lui Dumnezeu nu doar sa nu mai faca raul, ci chiar sa nu se mai gandeasca la el. E bine sa stim ca nu e de ajuns pentru mantuire sa fii dincolo de lucrarea raului, ci e de trebuinta sa cunosti si instrainarea de amintirea lui.
In masura in care ne curatim prin osteneli, incercari si pocainta, suntem luminati de Dumnezeu. Incepem sa ne vedem ca fiind cei mai neinsemnati oameni si sa descoperim in orice om o frumusete pe care alta data nu o cunoasteam. Incepem sa simtim durerile semenilor ca fiind ale noastre si sa ne rugam pentru cei care ne batjocoresc.
Mantuirea este un urcus. Iar aceasta urcare este o impreuna lucrare a noastra cu puterea lui Dumnezeu si adeseori impletita si cu ajutorul unora din semenii nostri.
Adrian Cocosila
-
Desavarsirea omului in conceptia filocalica a parintelui Dumitru Staniloae
Publicat in : Lumea vazuta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.