Sub acest titlu publicam, la inceput de august 2007, o analiza la cald a mostenirii lasate de patriarhul Teoctist, recent trecut la Domnul. Reluarea textului, la o distanta de timp, probeaza actualitatea multora dintre observatii.
Inainte de toate, incercam sa lamuresc sensul „adaptarii”, reclamata atunci si acum. Or, Biserica lui Hristos este una dintre cele mai deconcertante prezente terestre, intruparea materiala a unui program spiritual concentrat in Evanghelii. Traind sub dublul regim, al cerului si al creatiei, Biserica este, asemeni Capului ei nevazut, o structura divino-umana.
Cat priveste situatia Bisericii noastre majoritare dupa moartea patriarhului Teoctist, treceam in revista anumite deficite si dorinte. Astfel, este (era) mai mult decat evident ca avem nevoie de accente noi, capabile sa usureze patrunderea si auzirea mesajului Evangheliei. In primul rand, trebuie sa regandim structura actuala a Patriarhiei si sa facem misiunea episcopului mai apropiata de enoriasi si cler prin inmultirea numarului episcopiilor. In timpul Patriarhului Teoctist am avut un numar record de noi episcopii. Aceasta evolutie ar fi de dorit sa continue. In al doilea rand, este timpul sa redescoperim parohia ca centru al misiunii locale. In ultimii ani s-au facut cativa pasi, sovaielnici, spre impulsionarea implicarii laicilor in viata Bisericii, adica spre iesirea din postura acestora de statisti liturgici. Pentru a avea un cler deschis dialogului cu laicatul si laici capabili sa isi asume rolul de punte intre spatiul bisericesc si cel social avem nevoie de un invatamant teologic primenit, scuturat de reflexele scolilor de cadre superioare si capabil sa preia in laboratoarele gandirii si meditatiei marile teme care framanta umanitatea.
Patriarhul Teoctist, prin Sfantul Sinod, a facut pasul decisiv prin infiintarea unei noi discipline: Teologia sociala ortodoxa. Un capitol esential al acesteia il constituie relatia intre Biserica si puterea politica. „Modelul” colaborarii la limita clientelismului si a santajului nu este doar depasit, dar si contraproductiv. Un dialog ferm si o colaborare distincta intre Biserica si puterea profana presupune eliberarea de povara trecutului prin asumarea acestuia. Doar asa comunitatea de credinta poate impulsiona comunitatea civica, astfel incat sa putem spune ca am incheiat tranzitia. Ca stim, cu alte cuvinte, ce vrem si incotro ne indreptam.
Radu Preda
Sursa: teologia-sociala.ro
.
Radu Preda
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.