Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat recent o propunere privind Strategia Naţională de Educaţie Parentală 2018-2025. Ea este supusă dezbaterii publice până în data de 10 iulie 2018. Intre timp, din motive necunoscute nouă, sub pretextul nefuncţionarii paginii respective, dezbaterea s-a limitat la indicarea unei adrese de mail1, apoi la suspendarea acestei pagini care nu mai poate fi accesată2.

De la început, în cele ce urmează, am vrea să exprimăm ideea că punctele de vedere enunţate mai jos se vor referi strict la unele afirmaţii din acest document şi nu au niciun fel de conotaţii politice.

Propunerea prevede înfiinţarea unei reţele de educatori parentali care, timp de 2 ore pe săptămână, să-i înveţe pe elevi să nu aibă „mentalităţi conservatoire” şi atitudine care „idealizează familia tradiţională" şi propune creşterea interesului pentru „o nouă cultură familială" şi „respectul pentru diversitate". De asemenea, Strategia include o propunere potrivit căreia părinţii vor urma cursuri de parenting, în cazul în care copilul parcurge un nou ciclu de învăţământ. Pentru această etapă de formare a părinţilor, MEN informează că este necesară o alocare bugetară de 295.041.105 lei în primul an, pentru 2.553.861 de părinţi." (cf. Mediafax3), urmând să se ocupe de implementare 7.108 formatori (!). Aşadar, vorbim de o sumă care se apropie de 65 milioane de curo. Anual!

Desigur, documentul este mult prea amplu pentru a fi analizat aici, dar, dacă ar fi să sintetizăm, observăm că el este structurat pe 2 idei directoare:

1. Pe de-o parte, chiar în introducere, la pagina 3, aflăm următorul text: „Deseori, noile ideologii promovate în special în domeniul protecţiei copilului întâlnesc mentalităţi conservatoare, un sistem de valori ale familiilor ce trebuie regândit în contextul unor informaţii noi cu privire la nevoile de dezvoltare ale copiilor. De aceea, familia din societatea actuală are nevoie din ce în ce mai mult de un sprijin extern pentru a se adapta acestor cerinţe, în condiţiile în care părinţii reclamă fie o incapacitate de gestionare a relaţiilor cu proprii copii, fie rămân atasati valorilor care s-au transmis tradiţional si pe care le consideră ca fundamentând modele valide de rclationare intrafamilială. Această din urmă atitudine, care în domeniul educaţiei parentale reprezintă şi o formă de manifestare a reticenţei părinţilor în ceea ce priveşte participarea la cursuri de educaţie parentală, este prezentă uneori şi în discursul profesioniştilor, care idealizează familia tradiţională, pe care o consideră drept o formă perfectă de onzanizare. Strategia naţională de educaţie parentală are ca fundament abordarea teoretică conform căreia familia nu este inteligibilă ca realitate obiectivă, ea este mai degrabă un produs socio-cultural, „o constelaţie de idei, imagini si terminologii" creată si recreată permanent de practicile socio-culturale." (subl. noastră)

2. Şi, pe de altă parte, la pagina 23 a aceluiaşi document: „59.1. Principiul egalităţii de şanse intre femei şi bărbaţi şi promovării diversităţii. Dezvoltarea unui sistem de educaţie parentală trebuie să integreze în mod activ principiul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, promovând o implicare crescută a bărbaţilor în programele de educaţie parentală. In acest sens, conţinuturi le programelor dc educaţie parentală trebuie elaborate în vederea promovării unei implicări egale a femeilor şi bărbaţilor în creşterea şi îngrijirea copiilor şi încurajării concilierii între viaţa privată şi cea profesională. Mai mult decât atât, stilurile parentale trebuie revizuite din perspectiva relationării cu copiii si înlăturării stereotipiilor de gen, care influenţează traseele de viată diferite ale fetelor si băieţilor, în acord cu legislaţia naţională anti-discriminare si cu standardele Naţiunilor Unite si ale Comisiei Europene în acest domeniu" (subl. noastră).

Un anume tip de „intelighenţia" românească aparent preocupată de educaţia noilor generaţii - îşi propune să re- configureze societatea potrivit unor criterii „valorice" pe care nu le-a validat nimeni. Textul poartă numele de Strategia Naţională de Educaţie Parentală. Cu alte cuvinte, se doreşte instituţionalizarea unui experiment, fără ca nimeni să-şi pună întrebări legate de consecinţele lui în timp! (...) Sau, de fapt. se intuieşte foarte bine urmarea...

Pentru noua configuraţie ideologică se găsesc bani în scopul formării de formatori programaţi să deformeze mintea noilor generaţii. Adică, să-i ajute să nu mai gândească niciodată potrivit unor criterii care apar natural în mintea lăsată să trăiască viaţa firească. După câte am înţeles, suma necesară unui astfel de demers „educaţional" este superioară sumei alocate pentru atât de blamata Catedrală Naţională. Acest simbol care centrează în el suflul istoric al unei întregi naţiuni, rămâne undeva Ia periferia preocupărilor celor care au pretenţii că doar ei reprezintă suma gândirii. (...) Cu alte cuvinte, începând cu vârsta de câţiva anişori, generaţiile care nu ştiu încă să gândească cu propria lor minte, vor fi instruite să vizualizeze realitatea în conformitate cu un tipar care poate fi calificat cu orice nume vrem, în afara celui de „gândire". Totul trebuie programat de manieră ţintită; inclusiv gândirea! Nu i se va mai permite copilului, în consecinţă, să mai dezvolte un spaţiu personal şi dinamic de reflecţie, plecându-se de la viaţa ca atare, trăită în relaţia intimă cu natura, cu tradiţiile decantate valoric şi mediul lor specific, ci în funcţie de strategii care vor impune un tipar „procustian" minţilor neobişnuite eu mecanica gândirii, (prof. dr. Nicuşor NACU)4

Adăugăm aici şi principalele norme legislative care fac trimitere la dreptul părinţilor de a-şi educa tinerii, potrivit propriilor convingeri religioase şi filosofice5, ce intră, în opinia noastră, în contradicţie flagrantă cu propusa Strategic:

- Art. 2 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului: „Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pc care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ CONFORM CONVINGERILOR LOR religioase şi filosofice”.

- Art. 14 alin. 3 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene: „(...) şi dreptul părinţilor de a asigura educarea şi instruirea copiilor lor, POTRIVIT PROPRIILOR C'ONVINGERI religioase, filozofice şi pedagogice, sunt respectate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestora".

- Art. 29 alin. 6 din Constituţie: „Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, POTRIVIT PROPRIILOR CONVINGERI, educaţia copiilor minori a căror răspundere Ie revine”.

- Art. 487 Cod civil: „Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul. Ingrijind de (...) educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, POTRIVIT PROPRIILOR LOR CONVINGERI, însuşirilor şi nevoilor copilului".

Concluzia? Statul e obligat să respecte dreptul părinţilor de a asigura educaţia copilului potrivit convingerilor lor religioase, filosofice şi pedagogice. La origine, drepturile omului semnificau obligaţia de tip negativ a statului de a se abţine dc la acţiunile ce ar aduce atingere acestor drepturi; ulterior, semnificaţia termenilor s-a schimbat. In sensul că a apărut obligaţia de tip pozitiv a statului de a interfera în teritoriul libertăţii şi autonomiei personale, pentru a acţiona în numele drepturilor omului. Drepturile omului devin astfel vehicul dc intervenţie statală şi izvor de obligaţii sau de restrângeri ale autonomiei personale. In lipsa unui atare temei obiectiv. Guvernul nu are nicio îndreptăţire să impună un model ideologic în educaţia copiilor, peste acordul şi convingerile părinţilor şi cu atât mai puţin să le reeduce. Libertatea de conştiinţă şi obligaţia statului de a se abţine de la intruziuni pleacă tocmai de la premisa că nu se poate afirma superioritatea unei credinţe faţă de alta, astfel că trebuie în mod egal respectate. Aşadar, convingerea tradiţionalistă a unui părinte este deopotrivă de legitimă cu convingerea progresistă a unor funcţionari guvernamentali (sau invers), neexistând niciun motiv pentru ca aceasta din urmă să devină dominantă prin intermediul pârghiilor statului. De altminteri, tocmai în spiritul respectării „diversităţii", lucrurile trebuie lăsate să evolueze de la sine şi ideile să circule liber în societate, cu evitarea uniformizării gândirii impusă prin intermediu! forţei statului, care ar anihila tocmai „diversitatea" de care se face atâta caz.6

Preot Manuel Rusu
Baraganul Ortodox, nr 181 - iunie 2018
 

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: