Fructele si legumele fac parte din alimentatia de baza a omului. Ele au fost randuite de Dumnezeu inca de la inceput spre hrana omului, carnea animalelor incepand sa fie consumata abia dupa potop.
Pentru ca omul este dependent de roadele pamantului, acesta se poate raporta la ele in doua moduri: cu patima, infascandu-le cu egoism, sau cu recunostinta, multumind lui Dumnezeu pentru toate.
Credinciosii mai evlaviosi nu mananca mere varatice pana la praznicul Sfantului Ilie (20 iulie), cand acestea sunt aduse la biserica, spre a fi binecuvantate de preot, si impartite pentru sufletele celor adormiti. Pornind de la aceasta traditie, cred ca o perioada de nevointa liber asumata de fiecare credincios, mai inainte de gustarea din fructele si legumele nou-aparute in gradina, este bineplacuta lui Dumnezeu si de folos in indreptarea raportarii omului la faptura neinsufletita.
Ceva mai mult decat poruncile
Fiul lui Dumnezeu spune "De nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decat a carturarilor si a fariseilor, nu veti intra in imparatia cerurilor" (Matei 5, 20). Carturarii si fariseii implineau poruncile, insa matematic, in litera, iar nu in duh. Peste porunci, le mai trebuia ceva, bunavointa inimii, recunostinta si smerenia.
El mai spune: "Celui ce voieste sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa. Iar de te va sili cineva sa mergi o mila, mergi cu el doua" (Matei 5, 38-41). Prin aceste cuvinte, Mantuitorul ne cere sa avem dispozitia inimii de a da intotdeauna mai mult decat ni se cere, chiar si atunci cand suntem nedreptatiti.
Pornind de la cuvantul lui Iisus, cred ca adaugarea de nevointe suplimentare este un mod sanatos de a-I arata lui Dumnezeu faptul ca-L iubim si ca vrem sa facem chiar mai mult decat ne-a cerut, renuntand (periodic sau definitiv) chiar la acele lucruri pe care El ni le-a lasat la indemana fara oprelisti.
Pentru ca, din neatentie, a calcat pe un cuib de pasare in care se aflau cativa puisori, Sfantul Cuvios Dimitrie Basarab s-a pedepsit pe sine toata viata, hotarand a umbla descult cu piciorul respectiv. Dumnezeu nu ii cerea sfantului aceasta nevointa!
La randul sau, pentru ca a fost judecat de un frate ca pastreaza pentru sine pestii cei mari, iar pe cei mici ii da la masa de obste, Sfantul Ierarh Calinic nu a mai mancat peste toata viata. Iarasi, aceasta nevointa suplimentara nu i-a fost ceruta de Dumnezeu!
O nevointa aparte
Dumnezeu a randuit in fiecare perioada a anului anumite fructe si legume. Pentru ca omul sa traiasca o bucurie continua, chiar si pe acest pamant, care este loc de nevointa, Dumnezeu nu i-a dat acestuia toate darurile in acelasi timp, ci pe rand, fiecare perioada a anului fiind binecuvantata de El cu ceva deosebit si unic. In acest sens, desi nu se refera strict la roadele pamantului, ci la toate aspectele vietii omului, Sfantul Apostol Pavel spune: "Bucurati-va pururea" (I Tesaloniceni 5, 16).
Prima forma de nevointa: Nevointa de a amana gustarea din fructele si legumele de sezon pana la primul praznic mare sau pana intr-o duminica liber aleasa, cand acestea se aduc in biserica, se aseaza pe masa, iar la sfarsitul Sfintei Liturghii, cand se binecuvinteaza prinoasele, se multumeste lui Dumnezeu pentru ele si se sfintesc.
In cadrul Sfintei Liturghii, dupa ce, in rugaciunea amvonului, preotul spune: "Cel ce binecuvantezi pe cei ce Te binecuvanteaza, Doamne, si sfintesti pe cei ce nadajduiesc intru Tine, mantuieste poporul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta. (...) Ca toata darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este, pogorand de la Tine, Parintele luminilor, si Tie slava si multumire si inchinaciune inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh", este citita rugaciunea binecuvantarii darurilor asezate de credinciosi pe masa.
In rugaciunea pe care preotul o citeste atunci cand se aduce parga de poame (fructe) sau alte prinoase, in afara de coliva, se spune: "Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Cel care ai poruncit fiecaruia dintre noi sa-ti aducem dupa putinta, ale Tale dintru ale Tale; Care daruiesti ca rasplatire pentru acestea bunatatile Tale cele vesnice; Cel care cu bunaplacere ai primit darul cel dupa putere al vaduvei, primeste si cele care s-au adus acum de robii Tai (N) si-i invredniceste ca acestea sa fie socotite in vistieriile Tale cele vesnice, iar lor daruindu-le imbelsugata desfatare a bunatatilor Tale celor din aceasta lume, impreuna cu toate cele care le sunt de folos. Ca s-a binecuvantat numele Tau si s-a preaslavit imparatia Ta, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor."
Mai mult, preotul poate fi chemat pe la casele credinciosilor, pentru a savarsi slujba Sfestaniei si pentru a stropi cu aghiasma gradinile cu legume si livezile cu pomi fructiferi, mai inainte de a incepe omul sa manance din roadele acestora.
A doua forma de nevointa: Nevointa de a manca fructele si legumele doar in perioada randuita lor de Dumnezeu. Pentru toamna, insa, unele roade ale pamantului se pot conserva, mai ales prin uscare (poame, seminte, samburi, fasole, cartofi, ceapa), prin coacere (vinete, ardei), prin fierbere (compot, gem, dulceata, zacusca) sau prin congelare.
"Supermagazinele" anuleaza firescul vietii, in sensul ca fructele si legumele specifice unei anume perioade din an se gasesc asezate pe rafturile provocator luminate in tot timpul anului. Oricand pot fi cumparate rosii, castraveti, salata verde, struguri, portocale, capsuni, banane etc.
In sate, viata omului pastreaza inca multe dintre lucrurile firesti sadite de Dumnezeu in faptura neinsufletita. Desi fructele si legumele "de toata vremea" au ajuns de multa vreme si in sate, oamenii inca mai sunt treziti la realitate de minunata aroma (miros, gust) a fructelor si a legumelor crescute natural de Dumnezeu, la vremea randuita lor.
Nevointa de a amana pentru inca o vreme gustarea din primele fructe si legume ale sezonului ar trebui sa implice renuntarea la acestea in restul anului. Cumpararea lor din magazine, oricand, ne lipseste de bucuria asteptarii si regasirii lor anuale. Mai mult, ne lipseste, cumva, si de binecuvantarea lui Dumnezeu, pusa in fiecare lucru petrecut la vremea randuita lui.
Iarna, pamantul nu rodeste. Cu siguranta, Dumnezeu ar fi putut sa creeze plante si copaci care sa rodeasca si in vremea iernii, printre nameti, alte fructe, de forme, culori si gusturi diferite. El a randuit, insa, nerodirea, in care se ascunde un inteles profund. Vremea iernii, cand pamantul pare mort, nerodirea acestuia il face pe om sa cugete mai ales la viata lui, la copilarie si la joaca (primavara), la tinerete si maturitate (vara), la batranete si intelepciune (toamna) si la moarte (iarna). Iarna inchipuie, deci, vremea cuprinsa intre moartea trupului si invierea mortilor, cand cel mort nu mai poate lucra nimic pentru sine.
O nevointa in plus ne intareste vointa, credinta, dragostea si recunostinta fata de Dumnezeu. Aceasta nevointa aparte este o manifestare a recunostintei, netrecand cu vederea faptul ca toate roadele pamantului sunt daruri ale lui Dumnezeu. Cand primim un dar, insa nu-l desfacem pana cand nu multumim Celui care ni l-a daruit, atunci acela se bucura indoit, atat pentru bucuria noastra, cat si pentru recunostinta noastra. Sa privim, deci, spre darurile de fructe si legume, sa amanam gustarea lor pana cand multumim lui Dumnezeu pentru dragostea si grija Lui ascunse in ele, iar abia apoi sa ne asezam la masa.
O nebunie parte
Fiecare nevointa aparte ii cere omului o nebunie aparte, insa, cautand spre roadele sfinteniei, dau peste cuvintele: "Nimeni sa nu se amageasca. Daca i se pare cuiva, intre voi, ca este intelept in veacul acesta, sa se faca nebun, ca sa fie intelept, caci intelepciunea lumii acesteia este nebunie inaintea lui Dumnezeu" (I Corinteni 3, 18-19). "Omul firesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie si nu poate sa le inteleaga, fiindca ele se judeca duhovniceste" (I Corinteni 2, 14).
"Au n-a dovedit Dumnezeu nebuna intelepciunea lumii acesteia? Caci, de vreme ce intru intelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin intelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu sa mantuiasca pe cei ce cred prin nebunia propovaduirii. (...) Pentru ca fapta lui Dumnezeu, socotita de catre oameni nebunie, este mai inteleapta decat intelepciunea lor si ceea ce se pare ca slabiciune a lui Dumnezeu, mai puternica decat taria oamenilor. (...) Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti; Dumnezeu Si-a ales pe cele slabe ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari; Dumnezeu Si-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebagate in seama, pe cele ce nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt" (I Corinteni 1, 18-29).
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Despre natura credintei
Publicat in : Dogma -
Raportul dintre natura si har
Publicat in : Sfantul Duh -
Teorii catolice despre raportul intre natura si har
Publicat in : Dogma -
Despre adevarata natura a iubirii
Publicat in : Editoriale -
Natura omului in Cabbala si in Ortodoxie
Publicat in : Religii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.