În zilele noastre, asistăm neputincioşi la crearea unui nou tip de om, universal, omul fără rădăcini. Societatea modernă are nevoie de oameni fără prejudecăţi, care pot alege dacă vor fi barbaţi sau femei, oameni fără origini, fără istorie, fără tradiţie, fără cultură şi fără Dumnezeu, o umanitate globală decăzută, uşor de manipulat.

Oriunde în lume, se ştie că lucrul cel mai scump de realizat este cel al instruirii, al educaţiei omului, aceasta fiind şi modalitatea de progres şi civilizaţie a omenirii. Ori, Şcoala de ieri şi de azi, nu reuşeşte să transmită generaţiilor mesajele esenţiale, fără de care, duce, inevitabil la o educaţie formală a tinerilor, la generaţii de oameni slab instruiţi, lipsiţi de moralitate, de energie şi optimism, fără putinţa de a acţiona şi a reacţiona, o umanitate decăzută.

Şcoala şi mă refer, în primul rând, la mediul gimnazial şi preuniversitar, are tendinţa de a-şi pierde rolul esenţial şi a se transforma într-o Şcoală universală unde copiii învaţă de toate şi nu ştiu nimic.

Politicienii români nu au înţeles că educaţia costă cel mai mult în lume şi alocă bani din ce în ce mai puţini învăţământului. În plus, fiecare ministru al educaţiei a venit cu programa lui de învăţământ, aşa că în cei 25 de ani s-a format un fel de talmeş-balmeş în învăţământul gimnazial şi liceal. Ca urmare, profesorii sunt slab plătiţi pentru munca lor, fără motivaţie şi fără implicare profesională, iar copiii slab educaţi, aceasta reflectându-se în faptul că tot mai mulţi nu reuşesc să treacă examenul de bacalaureat, iar un număr însemnat de tineri nu se prezintă la examen. Şi, dacă îi mai adăugăm şi pe copii analfabeţi din România, care, din păcate, sunt în număr din ce în ce mai mare, obţinem un tablou cenuşiu spre negru al educaţiei româneşti. Aşadar, dintr-o Şcoală tradiţională profesionistă cu rezultate notabile de-a lungul istoriei, recunoscută european şi mondial, s-a ajuns la o Şcoală modernă interdisciplinară, multiculturală, universală, dar cu rezultate mediocre şi copii cu un univers cultural abstract.

Astăzi, din păcate, Universitatea a devenit pentru majoritatea tinerilor un loc de socializare, de distracţii, de amuzament, de pierdere de timp. Goana după bani a prins aripi şi aici: nu se mai dau examene, taxe după taxe, cursuri după cursuri, opţionale sau nu, orice, numai bani să iasă, restul nu contează. Universitatea a devenit o şcoală de specialităţi, unele chiar fără nicio legătură cu vocaţia universitară, fără niciun fel de spirit comun, aşa să fie ceva acolo, nici pomeneală să vină în folosul societăţii, din contra, împotriva acesteia. Dacă cei din generaţia mea reuşeau să fixeze şi să rămână cu aproximativ 20% din cunoştinţele predate la Universitate, astăzi, tinerii nu rămân cu nimic. Încă, mai fac şi câte două-trei facultăţi. Ne mai mirăm că la terminarea facultăţii, nimeni nu-i angajează pe absolvenţi. Aşadar, se urmăreşte crearea tânărului debusolat, care cu două- trei licenţe în mână nu ştie de unde vine şi unde va pleca, un om fără trecut, cu prezent, dar fără viitor, un om fără istorie, fără tradiţie şi fără un impact asupra societăţii. Dar cel mai mult şi cel mai mult, tinerii din ziua de astăzi suferă de lipsă de sens al vieţii. Ori, se ştie că un om fără Dumnezeu e ca un marinar fără busolă, ca un copil fără tată: nu ştie de unde vine şi unde se îndreată.

În România zilelor noastre, din păcate, are căutare şi este apreciat de societate şi de către mulţimi, omul non-valoare, omul şmecher cu apucături de înşelătorie, minciună, hoţie, omul fără carte, dar care ştie să se descurce, să aducă voturi la partid, indiferent de modalitate, omul dornic de putere cu orice preţ. Oamenii cu educaţie aleasă, cu experienţă, care au făcut ceva folositor pentru societate, oamenii modeşti şi cu bun simţ, oamenii care ştiu, pot şi doresc să facă ceva pentru comunitate, oamenii cu idei, proiecte şi viziuni clare pentru comunităţi, astfel de oameni, nu au loc de cinste în societatea aceasta nenorocită.

Aşadar, se creează acum, pentru lumea supusă procesului globalizării şi secularizării, un tip de om universal, omul care ştie de toate şi nu ştie nimic, omul înstrăinat de neam şi patrie, omul fără istorie, fără tradiţie, fără Dumnezeu, omul fără rădăcini.

Ştefan Popa
 

.