Pas in doi

Pas in doi Mareste imaginea.

In relaţia dintre doi oameni, pentru ca armonia să fie desăvârşită, trebuie ca unul să cedeze complet celuilalt. Cum defectele nu lipsesc nimănui, acestea vor lovi în celălalt, astfel că de multe ori dragostea pentru aproapele se rezumă în a-l suporta. In zadar ne facem iluzii când vedem curăţenia din sufragerie, mai devreme sau mai târziu vom vedea locuri pline cu deşeuri, căci are omul o parte plină de deşeuri şi puţini sunt cei care muncesc să le ardă.

Singura soluţie este consolarea urmată de răbdare. Nu suntem aici în cer, suntem pe un pământ care a fost blestemat şi trebuie să suportăm cu capul plecat urmările.

La linişte nu ajungem decât atunci când vom fi conştienţi că noi înşine suntem vinovaţi de aceste lucruri, când vom fi conştienţi că toţi păcătuim precum au greşit Adam şi Eva, şi mai mult decât atât. Primul pas este să ne dăm seama de acest lucru, lucru ce ne va lumina mintea, va face ordine în cămara noastră, trecând către următorul pas: sa punem gard sa mai înainteze, iar apoi să luptăm pentru a-l da afară, aducând pe Hristos în inima noastră.

Pe Hristos îl avem pururi alături, în chipul celor care au nevoie de noi: flămânzi, bolnavi, goi, închişi, care întind mâna de multe ori numai cu privirea care cere îndurare. O mână întinsă, care, de fapt - lucru minunat! - este a lui Hristos, şi de care, de fapt, noi avem nevoie. Să punem în ea puţinul nostru ca să luăm înapoi nesfârşitul, să punem ceva stricăcios pentru a lua ceva veşnic, să punem puţin din viaţa noastră pentru a lua viaţa veşnică. O mână care schimbă moartea în viaţă, care nu este ceea ce pare a fi.

In relaţia cu aproapele trebuie să vedem această mână a lui Hristos şi nu trebuie să aşteptăm ca aproapele nostru să fie sfânt pentru a-i sluji, ci trebuie să ne vedem pe noi în faţa patimilor lui, oricare ar fi ele: beţia, mânia, mândria, desfrânarea, lăcomia, să le primim ca îngăduite de Dumnezeu pentru păcatele noastre.

Singurul mod de a-l schimba pe aproapele este de a ne schimba pe noi. Atunci îl vom vedea cu alţi ochi pe dânsul, iar schimbarea noastră îi va atrage atenţia şi aproapelui nostru, pentru că ea nu poate să treacă neobservată.

Mânia care ia amploare în zilele noastre, în familii şi societate, îşi are explicaţia că la ea se răspunde tot cu mânie, şi cum nu poţi stinge focul cu foc, nu ne putem aştepta decât la foc.

Ieromonah Ioan Buliga
Desertaciunile lumii, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Desertaciunile lumii"

.

18 Martie 2015

Vizualizari: 2122

Voteaza:

Pas in doi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE