Unii dintre comentatorii atentatului oribil de la Paris s-au grăbit să indice religia, generic, drept sursă primară de violenţă. Dacă până de curând religia era opiu, iată că vulgata exegetică o transformă, sub urgenţa momentului, în glonţ pentru popor.
Urmează să revin, pe larg, asupra tezei. În cadrul textului de faţă, doar câteva precizări. În primul rând, invocarea religiei ca temei pentru crimă este un abuz retoric, aşa cum crimele comunismului s-au dorit justificate de dorinţa instaurării egalităţii fără rest.
În ceea ce priveşte evenimentele din capitala Franţei, ar trebui să se dea un răspuns clar dacă textele fondatoare ale Islamului încurajează sau nu crima, dacă avem în practica interpretativă recomandări explicite legate de folosirea, fie şi ca ultima ratio, a violenţei. Până acum, văzând reacţiile lumii islamice din Europa dar şi din Orientul Apropiat, din Africa de Nord şi de aiurea, constatăm că există cel puţin două prezentări ale Islamului: religie a păcii versus religie intolerantă. Înainte de a fi o problemă pentru alţii, această schizofrenie este o problemă pentru musulmanii înşişi.
În al doilea rând, potenţialul violent al unei convingeri sau credinţe iese la iveală în funcţie de contexte date. Nu este secundar dacă o comunitate se află în majoritate sau minoritate, dacă are mecanismele culturale şi emoţionale de a înţelege culturi străine, dacă se simte sau nu acceptată, dacă oscilează între fanatism şi relativism, dacă are formatori de opinie moderaţi, dacă este încurajată să se delimiteze de ceilalţi etc. Asemenea precizări nu se constituie, evident, într-un catalog de scuze ale crimei! Ele ne ajută să vedem mai în adânc din ce anume se hrăneşte înclinaţia distructivă.
În fine, este suspect ca instrumentalizarea de către terorişti a religiei să hrănească instrumentalizarea în general a religiei de către antireligioşi. Cei care procedează astfel îşi divulgă o paradoxală afinitate cu teroriştii care strigă cu patimă „L-am răzbunat pe Dumnezeu!“. Şi unii şi alţii produc proba necunoaşterii, a superficialităţii. Religia cade de două ori victimă. Or, într-o asemenea situaţie, devine imposibil recursul la pluralismul valorilor şi la concordia socială. Mereu cineva va fi sacrificat şi, imediat sau după o vreme, răzbunat, întreţinând cercul diabolic al urii.
Radu Preda
Sursa: teologia-sociala.ro
Radu Preda
Pe aceeaşi temă
-
Religia fenicienilor
Publicat in : Fenicienii -
Wicca, religia vrajitoarelor
Publicat in : Secte si culte -
Cultura religiei sau religia culturii
Publicat in : Credinta -
Religia este esentiala in primarie
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.