De ce Romania de azi arata asa? Adica rau. Cum se explica intarzierile si deciziile proaste? De ce, prin comparatie, fie si superficiala, cu alte tari postcomuniste din aceiasi parte de lume, ne numaram printre perdanti? Carui fapt ii datoram ratarea sanselor libertatii? Cine sau ce ne impiedica?
Un posibil raspuns: nu gandim pe termen lung. Intr-un un sfert de secol, la noi s-a practicat deformarea timpului. Trecutul a fost activ ignorat, iar viitorul sistematic eludat. Complicitatea cu oamenii dictaturii de ieri a fost agravata de lipsa solidaritatii cu generatiile de maine. Potentatii de dupa 1989, de la stanga la dreapta si retur, si-au trait clipa cu maxima si paguboasa intensitate. Au crezut ca pot dilata prezentul. Daca din trecut nu venea niciun pericol, lustratia fiind definitiv eliminata, acum ii bantuie, totusi, viitorul. In numele statului de drept, care trebuie sa devina candva Romania cu adevarat, unii primesc condamnari si infunda puscariile. Exercitiul gandirii in perspectiva nu vine de la sine. Mai ales in post-totalitarism, dupa consumarea unei perpetuitati iluzorii, dar nu mai putin brutal pusa in practica. Sufocat de propria neputinta, comunismul stia cand a inceput, fara sa accepte ca se va si termina. In traditie hegeliana vulgara, ideologia comunista epuiza pur si simplu timpul, incremenindu-l in cea mai buna formula a sa. Iata de ce a lupta impotriva comunismului reprezenta un nonsens de proportii: revolutia care pune capat Revolutiei! Progresul nu se putea opri brusc, fara rezistenta, de unde refuzul acceptarii integrale a perioadei post-comuniste si cultivarea unui acum ambiguu.
Promiscuitatea a fost consecvent preferata claritatii. A gandi pe termen lung proiectul unei societati inseamna, de la un punct incolo, sa depersonalizezi istoria. Sa faci in mod constient loc altora, nenascuti si necunoscuti, lasandu-le ape curate si biblioteci, locuri de rugaciune si pamant neotravit. In afara grijii legitime pentru propria familie, cei care vad dincolo de orizontul interesului nemijlocit se pun in slujba unor valori. Din acestea nu castiga nimeni cu titlu personal, ci doar la nivel de comunitate. Maine si poimaine. Sigur, din pacate, si aici intalnim specia celor care murdaresc totul in cale. Asa se intelege de ce avem nationalisti, dar nu si patrioti. Parlamentari, dar nu si democrati. Asa cum avem functionari publici, dar nu si un stat functional. Biroul de la Bucuresti al Fundatiei "Konrad Adenauer” si Institutul INTER au demarat acum cateva zile o serie de consultari pe tema Romaniei anului 2050. Data este, evident, simbolica. Intrebarea fundamentala este insa cat se poate de concreta: ce vrem sa devenim? Sau, negativ: cum nu mai vrem sa fim? Or, pentru a raspunde la asemenea interogatii - din diferite perspective: culte religioase, mediu de afaceri, lume academica, clasa politica sau media – trebuie sa facem inventarul a ceea ce suntem. Banal formulat, viitorul incepe azi. Doar asa trecerea timpului se pune in slujba unei viziuni sub cupola careia diversitatea sa nu degenereze in haos, iar binele meu sa nu fie platit cu pretul degradarii celuilalt.
Radu Preda
Sursa: teologia-sociala.ro
Radu Preda
-
Supravietuirea unei natiuni
Publicat in : Editoriale -
Scaderea increderii in Biserica si cresterea neclaritatii din sondaje
Publicat in : Editoriale -
Biserica in lume sau lumea in Biserica?
Publicat in : Editoriale -
Teologia sociala
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.