Rugaciunea mintii: metoda isihasta

Rugaciunea mintii este anterioara miscarii isihaste. Daca, in vremea lui Grigore Palama ea a fost  controversata, in realitate obiectul controverselor nu era rugaciunea mintii, in sine, ca treapta superioara de inaltare a sufletului, ci metoda de realizare a ei precum si natura lumii revelate in contemplatia care o incununeaza.

Metoda afirma de la inceput ca, pentru inaltarea catre lumina spirituala sunt necesare doua lucruri: asceza si rugaciunea. Metoda deosebeste trei feluri de rugaciuni si de atentii. Primele doua moduri sunt descoperite ca drumuri care duc la ratacire. Al treilea fiind singurul care duce la contemplatie.

Primul mod este un fel de contemplatie imaginativa, in care intra in joc fantezia. Iar fantezia este, precum se stie, unul din instrumen­tele prin care diavolul lucreaza mai usor asupra sufletului, abatandu-l din calea dreapta.

Al doilea fel de rugaciune si atentie e o lupta launtrica cu gandurile ce renasc in suflet, dupa ce el s-a retras din lumea sensibila si a inchis portile senzatiilor. Primejdia acestui fel de rugaciune priveste mai ales pe cei neexperimentati in luptele spirituale care, grabiti sa progreseze prin salturi, nu stiu sa deosebeasca gandurile curate de cele necurate.

In general, aceste feluri de a se ruga sunt criticate avandu-se in vedere nepregatirea celor care le practica. Ei vor sa sara peste gradele firesti ale evolutiei spirituale.

Cine isi propune sa urce scara desavarsirii, nu procedeaza de sus in jos, ci de jos in sus, urcand treapta cu treapta.

A treia rugaciune este cunoscuta si sub numele de rugaciune isihasta. Sunt foarte putini cei care ajung la ea. Aceasta rugaciune incepe prin purificarea radicala a inimii, fiindca numai din inima cu totul curata se pot ridica rugaciuni adevarate. Conditia purificarii este ascultarea fata de Dumnezeu si de duhovnicul, pe care l-ai ales calauza, pre­cum si fata de oamenii si de lucrurile materiale.

Tehnica pe care o prescrie Me­toda, pentru a ajunge la rugaciunea mintii este urmatoarea:

"Asezat intr-o chilie linistita, inchi­de usa si ridica-ti spiritul mai presus de tot ce e lucru desert si vremelnic, apoi asezandu-ti barba in piept si indreptand ochiul trupesc impreuna cu tot spiritul spre mijlocul pantecelui, adica spre buric, comprima aspiratia aerului, ce trece prin nas in asa fel incat sa nu respiri cu usurinta si cerceteaza cu mintea launtrul maruntaielor ca sa gasesti acolo locul inimii unde obisnuiesc sa se adune toate puterile sufletului. La inceput vei da peste un intuneric si o rezistenta indaratnica, dar staruind si practicand aceasta ocupatie ziua si noaptea, vei descoperi, ca prin minune, o feri­cire fara margini. Imediat ce spiritul gaseste locul inimii, el zareste dintr-odata ceea ce niciodata n-a stiut. Caci el zareste aerul care exista in centrul inimii si se vede pe el insusi intreg si luminos si plin de discernamant, de atunci incolo, indata ce un gand apare, spiritul il alunga si il nimiceste prin invocarea lui Iisus Hristos, inainte ca acest gand sa se defineasca si sa ia vreo forma. Din acest moment, spiritul, in pornirea sa contra demonilor desteapta mania care e dupa fire si loveste continuu in vrajmasii spirituali. Restul il vei invata cu ajutorul lui Dumnezeu, practicand paza spiritului, si retinand in inima pe Iisus. Caci, aseaza-te in chilia ta, s-a zis, si ea te va invata toate lucrurile".

S-a crezut multa vreme ca autorul Metodei isihaste este Sfantul Simion Noul Teolog si ca, prin urmare, ea ar data din preajma anului 1000. Cercetarile mai noi  ne demonstreaza ca Metoda dateaza abia din veacul al XIV-lea.

Trebuie sa spunem ca, daca sub numele de isihasm se intelege miscarea mistica nascuta din practicarea metodei amintite si doctri­na lui Palama cu polemicele si hotararile provocate de ea, isihasmul, ca scoala spirituala e mult mai vechi. El se dezvolta in sihastriile Sinaiului si isi are intemeietorul in Sfantul Ioan Scararul, iar reprezen­tantii cei mai renumiti, in discipolii sai Isihie si Filotei.

Scoala sinaitica, am putea spune, se caracterizeaza printr-un anumit aristo­cratism intrucat se adreseaza elitei vietii spirituale, celor capabili sa se ridice pe treapta cea mai inalta a perfectiunii. Idealul ei nu e calugarul cenobit, ci pustni­cul. Prin aceasta scoala sinaitica se deo­sebeste de scoala lui Vasile cel Mare al carei ideal este, precum se stie, perfectio­narea monahala in comun, prin asceza obisnuita si practicarea virtutiilor dupa tipic. Tot monahismul, fireste, cuteaza sa faca din om un inger in trup. Scoala sinaitica insa vrea sa faca din el un serafim. Acest grad de perfectiu­ne nu se poate atinge traind intre oameni, fie ei chiar calugari, ci in marea izolare unde anahoretul se simte singur cu Dumnezeu.

Rugaciunea lui Iisus

Spiritul nostru nu e in stare singur sa biruie inchipuirile fanteziei si mai ales ideile ce navalesc in el.

Si astfel e nevoie de invocarea numelui lui Iisus sau de amintirea lui Iisus. In spiritualitatea sinaitica, numele Domnului se intalneste singur Iisus iar nu Domnul nostru Iisus Hristos. Numele acesta rostit necontenit inlauntrul sufletului "tinut in inima", are da­rul extraordinar de a distruge "vrajmasii duhovnicesti", si de a iradia lumina di­vina.

Textul rugaciunii lui Iisus este: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma !" Rugaciunea lui Iisus trebuie rostita fara incetare. Pare o imposibilitate, dar rugaciunea neincetata e poruncita de Mantuitorul: "Privegheati si va rugati!" Si repetata de Apostolul: "Rugati-va neincetat!" (I Tesaloniceni VI, 17), iar noi stim ca Dumnezeu nu porunceste omului nimic din ceea ce este imposibil. Cat despre continua prezenta launtrica a numelui lui Iisus, ea se justifica prin urmatoarele cuvinte: "Fara Mine nu puteti face nimic. Cel ce va ramane intru Mine si Eu intru el, acela va aduce roada multa". Repetarea nesfarsita urmareste, asadar, ramanerea sau prezenta lui harica in inima noastra. Dupa o practica indelunga, rugaciunea lui Iisus ajunge ca o a doua natura a noastra sau ca respiratia. Autorii sinaiti recomanda chiar sa fie inspirata odata cu suflul de aer tras in plamani. Ea va ajunge astfel sa se repete de la sine si-n timpul somnului, adeverind versetul din Cantarea Cantarilor: „Eu dorm, dar inima mea vegheaza".

Rugaciunea mintala, asa cum e conceputa si practicata incepand din veacul al XlV-lea consta in rezumat din: gasirea "locului inimii"; repetarea rugaciunii lui Iisus si  contemplarea luminii taborice.

• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Editoriale
• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea inimii intr-o lume fara inima
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: