Inainte de a comenta, in articolul de saptamana viitoare, recenta vizita a Patriarhului Chiril in Republica Moldova, cred ca ar fi util sa ne oprim asupra profilului Rusiei de azi. Pentru ca nu exista o mai mare necunoscuta decat marele nostru vecin de la Est. Sentimentele antirusesti nu pot ascunde, in fapt, ignoranta.
Incercand sa aruncam o privire sintetica asupra istoriei rusesti a ultimelor trei secole incoace, mai precis: de la Petru cel Mare (1672-1725), imensa tara dintre Europa si Asia a trecut prin doua mari proiecte de modernizare fortata, orientate insa total opus: cel petrinian propriu-zis, bazat pe imitarea Vestului, si cel bolsevic, bazat pe contestarea virulenta a societatii occidentale capitaliste. Iata ca, odata cu postcomunismul, se pune problema unui al treilea proiect de tara, pentru moment departe de a fi incheiat, osciland puternic intre pro si contra.
Dilema specific national (care?) versus democratizare si liberalizare (cum?), slavofilism (de ce fel?) versus occidentalism (cat din acesta?), este definitorie pentru actualul efort. Dintr-o astfel de pozitie, deosebit de incomoda, este greu sa iesi doar prin formula rupturii totale cu trecutul sau prin cea a livrarii neconditionate ideii de progres, de viitor. Rusia este de aceea dominata in continuare de o serie de paradoxuri si contradictii, unele mai dramatice decat altele: tara postcomunista dar nu si anticomunista; post-totalitara dar nu si democratica; condusa autoritar dar nu si dupa normele statului de drept; parte a jocului economic international dar captiva unei oligarhii locale care sufoca spiritul anteprenorial autentic; traind covarsitor pe seama resurselor naturale dar fara sa incurajeze resursele umane. Rusia este o tara majoritar ortodoxa, la nivel declarativ, dar si masiv necatehizata; a platit un pret urias pe durata comunismului, renasterea ei fiind insa pe masura; scena multor curente pseudo-religioase, de la cele apocaliptice la unele sataniste, si tinta organizatiilor misionare de tot felul; cu una dintre cele mai mari armate dar si cu o populatie in continua diminuare, aparent stabila in centru dar macinata pe margini, fenomenul de ocupare masiva a imenselor suprafete ale Siberiei de catre chinezi fiind doar un exemplu dintre multe altele care atesta neputinta vocatiei imperiale de a se traduce printr-o politica inteligenta de integrare. In putine cuvinte, Rusia postcomunista se afla intr-o faza de reorientare fundamentala, cadrele sale mentale si culturale miscandu-se furtunos intre premodernitatea romantica ("sfanta Rusie”) si antimodernitatea agresiva ("mare putere”). Am putea spune ca o buna parte a fascinatiei pe care Rusia o exercita fara intrerupere asupra mediilor academice occidentale se datoreaza tocmai acestei tensiuni de proportii, teama si curiozitatea unindu-se intr-un autentic sentiment "rusesc”.
Radu Preda
Sursa: teologia-sociala.ro
.
Aboneaza-te la newsletter
Radu Preda
De ce Biserica binecuvanteaza kalasnikov-ul?
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.