Inteligenta artificiala a atins un nou prag. Recent, un computer a reusit sa se comporte in asa fel incat sa para uman. Evident, pasionatii domeniului nu vor intarzia sa viseze, mai puternic decat pana acum, la ziua in care masinile vor fi oameni de-a binelea.

Stirea este clara: un program de calculator capabil sa dialogheze cu subiecti umani (chatterbot), prezentat sub numele de Eugene Goostman, a reusit sa depaseasca pragul testului Turning, convingand 33% dintre arbitrii ca au de-a face cu un copil de 13 ani. Astfel, inteligenta artificiala (AI) reuseste sa aduca in discutie un vis vechi al omenirii: roboti care sa se comporte uman.

Personal, cred ca acest lucru nu va fi posibil vreodata. Iata cateva motive:

1. Testul Turing este nerelevant. Testul Turing nu demonstreaza cu adevarat prezenta unei inteligente artificiale de tip uman, cata vreme evaluatorul si metoda au cateva potentiale riscuri de a produce erori. Despre acestea exista o polemica intensa intre sustinatorii si opozantii acestui test, dar cel mai semnificativ mi se pare faptul ca evaluatorii sunt subiecti umani, ei insisi supusi greselilor. Asta nu contesta insa performata in sine a softului Eugene Goostman, aceea de a reusi o noua etapa in domeniul simularii comportamentului uman. Dar aici se regaseste si miezul esecului: simularea.

2. Algoritmii nu pot fi creativi precum omul si nu dobandi constiinta sinelui. Este adevarat ca omul este limitat in puterile sale, dar are si o mare calitate, aceea de a putea crea. Tot atat de adevarat este ca si AI, dincolo de unele aptitudini superioare omului (viteza si capacitate de procesare) are cel putin o limita: ea doar imita umanitatea (mai bine zis fragmente din comportamentul ei), dar nu poate crea ceva. Calcaiul lui Ahile in cazul AI este insasi esenta existentei ei: algoritmul matematic. Practic, programatorii algoritmizeaza diverse comportamente umane, le introduc in cadrul unor softuri si obtin niste rezultate. Marele vis este ca softul sa reuseasca sa se dezvolte singur, sa dobandeasca acea „constiinta de sine” care sa-i permita sa imite inteligenta umana, care reuseste sa creeze, chiar daca datele „introduse” in sistemul uman sunt, sa zicem, insuficiente sau incomplete. Ori, dupa mine, acest lucru este imposibil. Un algoritm matematic, indiferent cat ar fi de dezvoltat, nu va putea sa creeze vreodata ceva, asemenea omului.

3. Filosofia simularii comportamentului uman prin AI este una eronata. O alta slabiciune a AI este aceea ca ea isi fundamenteaza toata filosofia pe o eroare de viziune asupra vietii omului: viziunea materialista. Contrazicand teoria dualista, a existentei trupului si spiritului uman, ea sustine ca viata omului este doar rezultatul proceselor fizice si chimice din trupul uman, in special din creier, procese ce pot fi observate, descifrate si, intr-un final, transpuse in cadrul unei masinarii care sa imite creierul uman. Dupa mine, aceasta viziune este gresita pentru ca, pur si simplu, comportamentul uman nu tine doar de fizica si chimie, ci si de ceva mult mai profund, pe care il numim generic suflet, si care se manifesta prin atribute imateriale (insusiri sufletesti). Desi ratiunea este parte componenta a personalitatii noastre, care ar putea fi transpusa in algoritmi informatici, noi mai avem cel putin alte doua trasaturi sufletesti care sunt dificil de transpus in lumea AI: sentimentele (partea emotionala) si vointa (care tine de liberul arbitru). As mai lua in calcul chiar si capacitatea de memorare si de uitare, care inca are mistere pentru lumea stiintifica.

4. Liberul arbitru nu poate fi simulat software. Chiar daca, optimisti fiind, am putea admite ca, la un moment dat s-ar putea dezvolta un soft care sa fie in stare sa copieze la perfectie memoria si sentimentele umane, piatra de poticnire a acestuia va fi liberul arbitru. Aici este marea deosebire intre lumea AI si lumea umana.

In teorie, liberul arbitru poate fi gandit ca un algoritm in care decizia este rezultatul evaluarii unor date initiale, in baza unor conditii pre-existente (valorile personale ale fiecaruia). Astfel, devine simplu sa intelegem cum ia omul o decizie. Practic insa, va fi imposibil sa pui o masina sa faca acelasi lucru, fara a-i spune si de ce o face. Asta deoarece fiecare om este, in sinea lui, un munte de subiectivism. Libertatea, afectivitatea, memoria, intentia, ratiunea, interesul, viziunea pe un anume termen, iata numai cateva din comportamentele sufletesti, caracteristice doar omului, care interactioneaza in procesul luarii unei decizii. Cum transpui tot acest munte de subiectivism intr-o masina care stie sa ruleze matematic doar stari binare (0 si 1) mi-e foarte greu sa inteleg.

De altfel, constat cu amaraciune ca tabara celor care viseaza ca masina va deveni, intr-o buna zi, om, este formata sau sustinuta de oameni care au periculoasa tendinta de a desconsidera tot ce are umanitatea ca specificitate superioara, fata de lumea inconjuratoare. Exista, la ora actuala, un cor strident de voci ale oamenilor de stiinta care vor, cu orice pret, sa ne convinga ca omul nu difera prea mult de animal. E dreptul lor, desigur, desi nu-i vad rostul. Sunt chiar state care au inceput sa reglementeze juridic conceptul inedit de persoana non-umana. Aceasta poate amplifica viziunea eronata de care am pomenit mai sus: omul nu este decat un pachet fizico-chimic in care creierul este minunata masinarie care il coordoneaza. Asa ca, de ce n-am putea sa imitam software treaba asta?, se intreaba acesti cercetatori. Paradoxal cum anumite entitati pot deveni persoane non-umane, dar omul nu mai poate fi o persoana complexa si libera, ci doar o masinarie supusa unor algoritmi.

Prefer sa concluzionez teologic acest subiect, pentru ca terminologia reuseste sa surprinda cel mai bine aceasta specificitate unica a omului in intreaga creatie. Astfel, dupa mine, este un castig faptul ca omul, chip (icoana) al Creatorului fiind, a reusit sa creeze masina. Ea il poate ajuta pe acesta sa-si depaseasca anumite limite ce tin de viteza si capacitate de procesare Incercati sa bateti un computer la sah si veti intelege imediat la ce ma refer. Sau ganditi-va cum a schimbat tehnologia lumea in care traim.

Dar ca masina sa imite omul in totalitate mi se pare imposibil, pentru ca sufletul uman, personalitatea si subiectivitatea lui nu pot fi transpuse intr-un cod informatic. Chiar daca unii oameni tin cu dinadinsul sa traiasca doar ca niste robotei, dezumanizandu-se.

Nu vad cum am putea transpune in ecuatii si secvente informatice de 0 si 1 ceea ce este greu de inteles uneori si de catre om: spiritul de sacrificiu, iubirea, comuniunea, idealurile umane (fie ele si simple vise), desavarsirea, virtutile si chiar libertatea insasi. A cuprinde libertatea intr-un algoritm matematic inseamna a o supune unor limitari, conditionari si variabile de calcul. Adica unor reguli prestabilite. Ceea ce este echivalent cu a o limita si a o transforma in robie.

Tocmai de aceea, o masina nu va putea dobandi niciodata ceea ce nu are din start: personalitate si libertate de alegere. Altfel, ar insemna ca poate deveni sfanta nu?

Pana la urma, AI nu poate imita ceea ce nu poate algoritmiza: chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Adica insasi sfintenia.

FOTO articles.informer.com

(Acest text a fost publicat prima data pe