Strangerea la un loc a celor risipiti
Dumnezeu s-a facut om pentru ca natura omului sa se schimbe: inteligenta, simturile, cuvantul lui. Efortul uman individual, virtutea umana individuala nu pot decat "imbunatati" manifestarile si comportamentul exterior. Acestea nu pot schimba natura, nu pot suprima in limitele individualitatii independenta ei existentiala, nici nu pot transforma carnea mortala si stricacioasa in carnea nestricaciunii. O asemenea schimbare presupune grefarea sau altoirea omului pe Trupul lui Hristos, pe realitatea existentiala care face ca viata sa fie comuniune personala, nu o supravietuire individuala.
Grefa (altoiul) inseamna un "metabolism" al vietii omului in ordinea de existenta divino-umana a lui Hristos, transformarea maslinului salbatic in "maslin bun" (Ro. 11,17,24). Ea mai inseamna si o participare reala, corporala, la Trupul lui Hristos: a-I manca Trupul, a-I bea Sangele, "daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru mine si Eu intru el" (In 6, 53 si 56). A manca trupul si a bea sangele lui Hristos ii transforma pe indivizi in membrele unui singur trup, iar supravietuirea individuala devine comuniune si unitate de viata - acea unitate ce leaga intre ele si cu capul membrele corpului. O astfel de unitate de viata in ordinea comuniunii personale este Biserica.
Biserica este un ospat: mancarea euharistica. Realizarea, manifestarea, definitia si esenta Bisericii este Euharistia, adunarea la un loc a membrelor lui Hristos, constituirea Trupului Sau, puterea unificatoare a comuniunii persoanelor in Spatiul unei naturi indivizibile si cu totul noi: "Acum ia seama si la urmatoarele, citim in Scrierile areopagitice. Cand sunt prezentate pe divinul altar simbolurile venerabile prin care Hristos este aratat si impartit tuturor, adunarea sfintilor este si ea acolo, reveland ce ii leaga indivizibil in sfanta uniune cu El, mai vasta ca intreaga lume".
Euharistia, unitate de viata a persoanelor in comunitatea celor doua naturi, divina si umana, ale lui Hristos, restabileste in fiinta omeneasca, in modul ei de existenta, chipul moralei -al Etosului - lui Dumnezeu, plinatatea comuniunii personale treimice. Ea reveleaza caracterul existential si totodata teologic al perfectiunii morale a omului. Euharistia vizeaza "acea
unitate care are ca stapan Sfanta Treime", dupa spusele lui Isaac Sirul.
Manifestarea moralei treimice, imaginea moralei, a "etosului lui Dumnezeu in fiinta omeneasca, intemeiaza morala lturgica a Bisericii, adunarea laolalta a "fiilor lui Dumnezeu cei imprastiati" (In. 11, 52), realitatea Bisericii. In alte cuvinte Etica crestinilor este evenimentul Euharistiei, eveniment existential de unitate si de comuniune. "Dumnezeiescul praznic al adunarii, subliniaza din nou Scrierile Areopagitice, desi are un principiu simplu si unic, siesi suficient, din iubire de oameni se inmulteste in sfanta diversitate a simbolurilor si merge pana la toata iconografia teargica, dar pornind de la simboluri el se restrange imediat ca o singura forma simpla in propria-i unitate si ii unifica pe cei care cu sfintenie vin la el".
Iata de ce Etica Bisericii se afla la antipodul oricarei etici filozofice, sociale si religioase: fiindca ea refuza virtutea individuala, fapta particulara, evaluarea meritelor subiective. Morala Bisericii este o morala liturgica, o morala de unitate si comuniune, o participare personala la Trupul Cuvantului lui Dumnezeu. Noi cunoastem Biserica fiind poporul lui Dumnezeu, poporul ales, cetatea cereasca, trupul lui Hristos, noua creatie, noul Israel, imparatia lui Dumnezeu, noul Ierusalim. Toate aceste definitii - "sfanta diversitate a simbolurilor" -identifica adevarul Bisericii nu cu o ideologie, un sistem sau o opinie religioasa, ci cu un fapt de coexistenta, de unitate organica totala: cu o liturghie - "laou to ergon" -, lucrarea poporului. Nimeni nu este crestin din cauza virtutii sale particulare, ori a ideilor si convingerilor lui, ci deoarece face parte organic din trupul lui Hristos, din trupul vietii, fiind astfel altoit pe unitatea liturgica a Bisericii. Pacatul este ceea ce il rupe si il indeparteaza pe om de trupul Bisericii. Iar virtutea e Ceea ce il aduna si il altoieste pe "maslinul cel bun" al harului.
Christos Yannaras
-
Harul dumnezeiesc
Publicat in : Sfantul Duh -
Harul dumnezeiesc - Sfantul Iustin Popovici
Publicat in : Sfanta Treime -
Vointa impreuna cu harul dumnezeiesc mantuiesc pe om
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Nimeni nu se putea uita la fata sa
Publicat in : Pilda zilei
-
Harul lui Dumnezeu
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.