Presa zbarnaie iarasi pe tema averii Bisericii. Dupa ce citesc despre "afacerile si averea” Bisericii, incerc sentimentul ca sunt un trantor nesimtit, un afacerist veros, care storc ilegal banii amaratilor si aiuritilor, vanzand iluzii religioase. Asta daca nu am atacuri de panica, gandindu-ma ca am devenit subiectul unei vanatori de vrajitoare.

Intr-o tara saracita si furata sistematic, chiar cu ajutorul unor mijloace de presa (deh’… "sfantul contract” spunea un jurnalist), cifrele vehiculate la adresa Bisericii par ametitoare. Ti se pare ca Biserica nu se ocupa cu altceva decat cu obtinerea de profit de oriunde si oricum.

Daca raportezi cifrele la situatia reala din teren Biserica nu mai pare asa capitalista, ci chiar incepe sa para o institutie demna, care se straduie sa mai pastreze ceva din demnitatea acestui popor, in contextul unui globalism rapace si uniformizant. Acum insa, depinde daca publicul are rabdarea si inteligenta sa faca distinctia necesara. De regula nu o are. Daca insa privim situatia din punct de vedere al comunicarii mediatice, lucrurile devin foarte clare, pentru cine cunoaste cat de cat domeniul. In fond, toata stradania de a prezenta clericii ca niste afaceristi verosi nu are decat un singur scop: eliminarea din zona de interes decizional public a unei Biserici care are o morala ce nu se mai potriveste noilor tendinte ale globalizarii. Sa o luam sistematic:

1. Momentul. Astfel de atacuri de presa apar aproximativ in preajma discutarii unor subiecte in care Biserica are un cuvant de spus. Cum societatea romaneasca isi tot cauta de ceva vreme busola, este normal ca Biserica sa se pronunte periodic asupra unor chestiuni. Atunci cand pozitia exprimata este incomoda pentru anumiti factori decidenti, se recurge la atac. In fond,  nici un articol sau stire nu apare fara un scop "lucrativ” bine definit. Cine isi permite, in presa capitalista, risipa de resurse?

2. Scopul. Este, evident, decredibilizarea. O Biserica credibila va fi urmata de multime de credinciosi, care pot deveni o "problema” in momentul exercitarii unor voturi prin referendum, in chestiuni sensibile. Busola unei natiuni se orienteaza dupa valorile ei spirituale. Daca acestea sunt prea compacte si nu convin unor interese, se trece la faramitarea lor, pe principiul "destructureaza si controleaza”. Ca sa nu mai spun ca o Biserica ce are o imagine publica puternica, va fi permanent in contrast cu imaginea haotica si clientelara a unui stat care a cam uitat de proprii supusi.

3. Tactica. O veche vorba in presa spune ca "nimeni nu a castigat razboiul cu presa”. Cred ca este evident de ce: datorita libertatii de exprimare. In anumite situatii "urgente”, aceasta se poate transforma in manipulare mediatica, pe care presa o poate folosi fara a da cuiva socoteala. Orice incercare de a castiga o batalie poate fi un esec, atata vreme cat cel ce relateaza batalia este insasi presa. Asta nu inseamna ca presa este ceva diavolesc, ci doar ca, in ansamblul ei, presa poate impune opiniei publice, atunci cand vrea, un anume punct de vedere. Sunt sute de metode de manipulare, specialistii nu reusesc o cuprindere totala a fenomenului, asa incat incercarea de a demonta angrenajul manipularii nu poate avea un rezultat pozitiv, mai cu seama cu cat majoritatea publicului este complet neavizat si ia de bun orice se mediatizeaza. Un exemplu ar fi construirea unei imagini de Biserica de tip capitalist, "uitand” ca toata societatea functioneaza pe principii capitaliste. Un altul ar fi prelucrarea unilaterala si preferentiala a sintagmei "persoana de drept privat, dar de utilitate publica” care caracterizeaza oficial, prin Statut, Biserica. Si exemplele pot continua…pana la Parusie.

4. Metoda. Se merge pe inocularea in public a ideii ca Biserica graieste fals si fariseic (uitand ca Ea vorbeste in numele divinitatii) atata vreme cat ar ascunde sub pres, chipurile, numeroase ilegalitati. Astazi, tradarea lui Iuda se interpreteaza ca o existenta imorala a celorlalti ucenici, in frunte cu Iisus. Daca asta nu merge, se incearca o alta varianta, cea a bogatului care pozeaza in sarac si cere ajutoare de la Stat. Daca nici asta nu da rezultate, se trece la faza fanteziilor: se compara fortat numarul de biserici cu numarul de institutii publice (scoli, spitale, etc. ), se discuta preferential despre "modelele” opozante Bisericii din alte parti ale lumii, omitandu-se situatiile favorabile sau, pur si simplu, se face apel la momentele nefericite ale istoriei, care sunt aruncate inexact si tendentios in curtea Bisericii, asemenea pisicii moarte. Alternativ, se merge si pe ideea "dialogului profund, tolerant si fara prejudecati”, in fapt o incercare de a relativiza normele morale ale Bisericii, prin discutii prelungi si absurde (dar nu inutile pentru atacator) despre cat de virtuoasa este imoralitatea, cat de bun este raul si despre cat de alb este negrul. Ma mir ca nu se aplica acelasi principiu al discutiilor "la rece” si cand e vorba de pretinsele "afaceri ale Bisericii”.   Aici insa exista un corolar…

5. Apararea. Din nefericire, tactica de aparare a Bisericii pare perdanta si imprecisa. Toate teoriile comunicarii sugereaza foarte clar ce strategii se adopta in situatie de campanie adversa. Paradoxal insa, raspunsul Bisericii este firav sau lasa de dorit. El parca invita adversarul sa continue atacul. Dar este doar o parere. Nu sunt eu in masura sa dau sfaturi aici despre cum si ce trebuie facut, si nici nu-mi doresc asta. Sper sa fiu bine inteles: nu vreau, nu pot si n-am de gand sa fiu analistul comunicarii Bisericii, eu nefiind decat un popa marunt, cu studii amarate in domeniu, un neica-nimeni despre care se spune ca se lasa "exploatat” de presa pentru a ajunge "vedeta”, care este orbit de propriul blog si propria-i marire desarta. Altii ma vad, in schimb, un "infiltrat” sub acoperire al Patriarhiei, un "spion cu spate puternic”, care vrea sa submineze presa din interior sau sa faca propaganda Bisericii. Iar altii mi-au reprosat ca am ajuns asa de corupt incat am dat spaga consistenta sa ajung pe paginile celui mai important ziar national. In schimb, eu doar constat si regret ca sunt din ce in ce mai multi credinciosi ai Bisericii care, nesesizand o replica pe masura din partea acesteia, se simt abandonati sau neprotejati. De aici porneste o alta greseala: incercarea unor diletanti de a construi un raspuns paralel cu cel care ar trebui sa vina. Rezultatul nu este decat furnizarea gratuita, spre adversarii profesionisti ai comunicarii, a unor noi motive de atac. Stiu ca Hristos a tacut in fata lui Pilat, dar mai stiu ca a pus mana pe bici cand Casa Tatalui a fost in pericol de a deveni pestera de talhari.

In mod cert insa, voi urmari aceasta lupta a presei cu Biserica. Sunt curios cine castiga: presa, care n-a pierdut nici un razboi, sau Biserica, pe care nici portile iadului nu o vor birui.

PS.Si acum, ca suntem numai intre noi, sa incheiem cu zambetul pe buze si sa ne readucem aminte vorbele unui om de comunicare: "Trebuie sa fii un bun manipulator. Daca esti sincer nu faci nimic. Un bun comunicator este un bun manipulator. Nu numai al individului, ci al subconstientului, al maselor"

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

.

• Zgura
  Publicat in : Editoriale
• Biserica si Economia
  Publicat in : Editoriale