Mai toate temele ajunse pe agenda publica autohtona – de la chestiunea coruptiei la condamnarea unor fosti demnitari si de la ora de religie la averea Bisericii – au fost compromise. In loc de un plus de cunoastere, in urma a ramas doar zgura. Un exemplu recent: cate nu s-au spus despre tanara plecata la manastire? Ca nu este „normal“ sa ai duhovnic la 15 ani. Ca ora de religie naste si intretine astfel de devieri. Ca inaintea duhovnicului, psihologul este cel care trebuie sa se ocupe de tineri. Asadar, in buna traditie materialista, ca stiinta este preferabila credintei. Ca Biserica, in general, incurajeaza obscurantismul. Ca duhovnicul trebuia sa sune la 112. Ca nu se mai poate trai in „Evul Mediu“. Ca nu se poate tolera o astfel de situatie care sfideaza, la un loc, scoala si familia etc. Una dintre afirmatiile recurente mi-a atras in mod deosebit atentia: adolescenta ar fi prea tanara pentru a sti ce vrea. Or, aici este vorba despre cineva care cauta, nu care stie.
Este o incercare, fie si pe cai mai putin uzuale, de a te lamuri condamnabila? Sa fie cautarea o stare de spirit limitata in timp? De ce ne scandalizeaza o asemenea precocitate, dar nu si sexul sau drogurile, doua „placeri“ prezente deja in scoala romaneasca? De unde vine dezechilibrul indignarii? Ce este mai grav: sa te destrabalezi in chip si fel sau sa interoghezi diferite instante spirituale? Apoi, tot in halda de zgura au fost aruncate cuvinte grele despre Sfanta Taina a Spovedaniei si s-au facut remarci injurioase la adresa monahismului. Chiar daca nu practici, nu esti parte a vietii religioase, ar fi de bun simt sa te abtii de la asemenea comentarii. Faptul ca exista duhovnici abuzivi destinal sau monahi certati cu randuiala, doua ipostaze neintalnite in cazul de fata, nu scuza exagerarea si generalizarea.
Mai ales ca, intr-o lume confuza, lucrarea de zi de zi a parintilor spirituali este cea care asigura in buna parte sanatatea corpului nostru social. In fine, doua concluzii in urma celor intamplate. Prima: constat cu uimire activarea pe marginea episoadelor de acest fel a unui fond anticlerical deosebit de violent. A doua: comunicarea Patriarhiei se dovedeste strict reactiva, lipsita de empatie, seaca, similara celei cultivate de companiile multinationale. In ciuda formelor – radio, televiziune, ziar, agentie de stiri –, lipseste in mod evident continutul. Cazuri asemeni celui de acum, dar si cele care o sa urmeze, reclama o noua paradigma comunicationala din partea Bisericii noastre. Una care sa limiteze cantitatea de zgura.
Radu Preda
Sursa: teologie-sociala.ro
Radu Preda
-
Biserica si Economia
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.