Tăcem pentru că “priceperea duhovnicească fără curăția inimii este teologia diavolilor” (Sf. Maxim Mărturisitorul). Și pentru că “teolog este cel ce se roagă și cel ce se roagă este teolog” (Evagrie Ponticul).

Tăcem față de lume pentru că nici Mântuitorul nu i-a răspuns nimic atunci când aceasta l-a invitat să se dea jos de pe Cruce. Nu a intrat în discuții sofistice cu ea, ci a tăcut la fel cum se cuvine să tăcem și noi în loc să intrăm în dialoguri “raționale” cu lumea.

Tăcem mai degrabă decât a îndemna la neascultare față de mai-marii Bisericii, știind că dezbinarea creștinilor este bucuria diavolului.

Tăcem mai degrabă decât să smintim credincioșii inventând teorii ce relativizează adevărurile Bisericii doar ca să ne justificăm teama.

Tăcem față de lume ca să nu ignorăm porunca Mântuitorului: “Nu aruncați cele sfinte porcilor”. Nu avem ce discuta cu necredincioșii despre Tainele credinței noastre.

Tăcem față de lume ca să nu cădem în ispita de a ne simți ofensați de injuriile pe care ni le aduc necredincioșii. E un semn de mândrie să credem că suntem apărătorii Bisericii - pe aceasta o apără Însuși Domnul.

Tăcem amintindu-ne că Biserica a fost la început o comunitate formată dintr-o mână de oameni, pe care Duhul Sfânt i-a înmulțit în ciuda prigoanelor sălbatice.

Tăcem amintindu-ne că și Mântuitorul a tăcut atunci când Pilat l-a întrebat “Ce este adevărul”, deși se afla în fața Lui.

Tăcem pentru că adevărul și rânduiala credinței noastre nu se negociază cu nimeni din această lume.

Tăcem căutând mai degrabă viața în duh, amintindu-ne că “viața fără de cuvânt mai mult folosește decât cuvântul fără viață. Viața și tăcând folosește, iar cuvântul și strigând supără. Dar dacă și cuvântul și viața se vor întâlni, fac o icoană a toată filosofia” (Sf. Isidor Pelusiotul).

Tăcem binecuvântând chiar și această prigoană care ne face să pătrundem mai ușor întru înțelegerea părăsirii pe care a trăit-o Domnul pe Cruce când a strigat: “Dumnezeule, Dumnezeule, pentru ce M-ai părăsit?”.

Tăcem pentru că nu putem zice că ascultăm de Dumnezeu dacă nu Îl lăsăm mai întâi pe El să ne vorbească.

Tăcem pentru că credem că El va vorbi, iar dacă vom fi ocupați să ne întrecem în gâlcevi cu lumea, atunci când va vorbi nu-L vom mai auzi nici noi.

Tăcem, pentru că Însuși Mântuitorul a înviat în tăcere.

Paul Cocei
 

• Tacerea si plansul
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Tacerea
  Publicat in : Cunoaste-te pe tine insuti sau despre virtute
• Tacerea care vorbeste
  Publicat in : Editoriale