"Alunecarea in pacate este o taina a randuielii nevazute. Unii cad din nestiinta, altii din amagirea firii; unii din ispita diavolului, altii ca-i paraseste Dumnezeu, pentru o vreme, ca sa-I cunoasca lipsa si, in sfarsit, caderea cea mai mare este cea din urgia lui Dumnezeu. Impotriva mainii intinse a milei lui Dumnezeu poti sa dai pana si cu copita, dar impotriva urgiei maniei Lui nu mai poti face nimic." (Parintele Arsenie Boca).

Omul, chiar o singura zi de ar trai, este imposibil sa nu pacatuiasca. "Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi" (I Ioan 1, 8). Desi tot omul este pacatos, nu tot omul aluneca in pacate din acelasi motiv.

Fiul lui Dumnezeu ne-a rascumparat din robia pacatului

Mantuitorul Iisus Hristos a spus: "Oricine savarseste pacatul este rob al pacatului; iar robul nu ramane in casa in veac; Fiul insa ramane in veac. Deci, daca Fiul va va face liberi, liberi veti fi intr-adevar" (Ioan 8, 34-36).

Pentru a ne rascumpara din robia pacatului si a mortii, Fiul lui Dumnezeu intrupat s-a adus pe Sine jertfa pentru intregul neam omenesc, o data pentru totdeauna, precum spune Sfantul Apostol Pavel, zicand: "Acum, la sfarsitul veacurilor, S-a aratat o data, spre stergerea pacatului, prin jertfa Sa" (Evrei 9, 26).

Botezul ne scoate de sub stapanirea pacatului

"Toti cati in Hristos Iisus ne-am botezat, intru moartea Lui ne-am botezat. Deci ne-am ingropat cu El, in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii; caci daca am fost altoiti pe El prin asemanarea mortii Lui, atunci vom fi partasi si ai invierii Lui, cunoscand aceasta, ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, ca sa se nimiceasca trupul pacatului, pentru a nu mai fi robi ai pacatului.

Caci Cel care a murit a fost curatit de pacat. Iar daca am murit impreuna cu Hristos, credem ca vom si vietui impreuna cu El, stiind ca Hristos, inviat din morti, nu mai moare. Moarta nu mai are stapanire asupra Lui. Caci ce a murit, a murit pacatului o data pentru totdeauna, iar ce traieste, traieste lui Dumnezeu. Asa si voi, socotiti-va ca sunteti morti pacatului, dar vii pentru Dumnezeu, in Hristos Iisus, Domnul nostru.

Deci sa nu imparateasca pacatul in trupul vostru cel muritor, ca sa va supuneti poftelor lui; nici sa nu puneti madularele voastre ca arme ale nedreptatii in slujba pacatului, ci, infatisati-va pe voi lui Dumnezeu, ca vii, sculati din morti, si madularele voastre ca arme ale dreptatii lui Dumnezeu. Caci pacatul nu va avea stapanire asupra voastra, fiindca nu sunteti sub lege, ci sub har" (Romani 6, 3-14).

Taina pacatuirii, o taina continua

Unii oameni aluneca in pacate din nestiinta, iar unii ca acestia sunt mai usor de iertat. Pacat mare au aceia care stiu ca pacatuiesc, iar mai ales aceia care au avut parte de mari daruri de la Dumnezeu si le-au calcat in picioare, slujind in continuare pacatului. Despre acestia spune Iisus, zicand: "De nu as fi facut intre ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a facut, pacat nu ar avea" (Ioan 15, 24). Astfel, mai vrednic de pedeapsa este crestinul care savarseste un pacat decat necrestinul care savarseste acelasi pacat.

Unii oameni aluneca in pacate din amagirea firii, implinind astfel cuvantul Sfantului Apotol Pavel, care spune: "Acum nu eu fac acestea, ci pacatul care locuieste in mine. Fiindca stiu ca nu locuieste in mine, adica in trupul meu, ce este bun. Caci a voi se afla in mine, dar a face binele nu aflu; caci nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc. Iar daca fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci pacatul care locuieste in mine. Gasesc deci in mine, care voiesc sa fac bine, legea ca raul este legat de mine. Ca, dupa omul cel launtric, ma bucur de legea lui Dumnezeu; dar vad in madularele mele o alta lege, luptandu-se impotriva legii mintii mele si facandu-ma rob legii pacatului, care este in madularele mele" (Romani 7, 17-23).

Unii oameni aluneca in pacate din ispita diavolului, ingaduita de Dumnezeu cu un anumit scop, cel mai adesea pentru mandria acelora, spre a-i smeri. Acestia sunt mai ales dintre aceia care cunosc pacatul si lupta cu el, dar iarasi cad, atat pentru a dobandi experienta luptei, cat si pentru a fi paziti de gandurile aruncate de duhul mandriei.

Alti oameni aluneca in pacate pentru ca-i paraseste Dumnezeu, pentru o vreme, ca sa-I cunoasca lipsa. Prin acest lucru, Dumnezeu nu atinge libertatea omului, ci il lasa pe acesta (cumva) singur in robia pacatului de care nu este constient, tocmai spre a cunoaste rautatea duhurilor rele si bunatatea iubirii lui Dumnezeu.

In sfarsit, caderea cea mai mare este cea care vine din urgia lui Dumnezeu, ca pedeapsa vesnica. Precum spune Sfantul Apostol Pavel, "mania lui Dumnezeu se descopera din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor care sufoca adevarul in nelegiuirea lor" (Romani 1, 18). Acestia sunt mai ales oamenii care amesteca minciuna cu adevarul pana ce ajung sa spuna minciunii adevar si adevarului minciuna. Spre exemplu: ereticii si sectarii.

Ne impotrivim pacatului pana la sange... pana la moarte !

Odata rastigniti impreuna cu Hristos, trebuie sa luptam cu pacatul pana cand El ajunge sa traiasca in noi. "M-am rastignit impreuna cu Hristos si nu eu mai traiesc, ci Hristos traieste in mine" (Galateni 2, 20).

Lupta cu pacatul nu inceteaza, insa, decat in clipa in care sufletul se desparte de trup. Pana atunci, oricat de inalt am trai, trebuie sa ne impotrivim cu tarie pacatului. Celor care slabesc in lupta lor cu pacatul, Sfantul Pavel le spune: "In lupta voastra cu pacatul, nu v-ati impotrivit inca pana la sange" (Evrei 12, 4).

Teodor Danalache

• Ispitele aduse de diavol asupra sfintilor
  Publicat in : Pilda zilei
• Ispitele
  Publicat in : Editoriale
• Ispitele si pacatele in invatatura parintilor filocalici
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Ispitele din cadrul slujbelor
  Publicat in : Editoriale