Ne dorim o viata linistita, lipsita de incercari. Insa, Sfantul Marcu Ascetul ne atrage atentia ca "a nu avea experienta momelii raului e propriu firii dumnezeiesti, nu celei omenesti". Din acest motiv trebuie sa asteptam incercarile, ispitele, pana la ultima suflare. Sfantul Antonie spune ca: "Nici un neispitit nu va putea intra in Imparatia cerurilor. Indeparteaza ispitele si nu va fi nici un mantuit!"

Daca iesim biruitori din lupta cu unele ispite, nu inseamna ca am biruit definitiv. Lipsa prezentei lor in viata noastra este semnul caderii din relatia cu Dumnezeu. Diavolul nu-l ispiteste pe cel care face voia lui, ci pe cel care nu implineste planurile sale. Este foarte elocventa vedenia Sfantului Efrem Sirul - la poarta unei cetati cu desfranati vede un singur diavol lenes, care se sucea din cand in cand de pe o parte pe alta. In timp ce in pustie a vazut un viespar de diavoli dand tarcoale unui singur pustnic cu viata aleasa. Astfel, "Unde ispita bantuie mai aprig, acolo se poate spune ca si virtutea este mai mare".

Asteptarea ispitelor nu intra in contradictie cu cererea din Rugaciunea Tatal nostru: "Si nu ne duce pe noi in ispita". E adevarat ca la pacat se ajunge de obicei dintr-o ispita. Dar ispita nu duce totdeauna la pacat, de aceea ispita nu este pacat. A ispiti nu inseamna a pacatui, ci a ademeni, a tenta. Scopul ispitei este acela de a pune la incercare, de a verifica credinta omului. Ispitele in sine nu sunt pacate. Daca ispita ar fi fost un pacat, Mantuitorul nu S-ar fi lasat ispitit. Ispita poate duce sau la pacat sau la virtute, dupa alegerea omului. Daca omul isi alege pacatul, ispita il duce la pacat, insa daca isi alege virtutea, ispita il intareste in virtute. Prin cererea "Si nu ne duce pe noi in ispita", ne rugam lui Dumnezeu sa nu ne lase sa cadem prada ispitelor care duc spre pacat.

Ispita poate fi evitata sau depasita nu doar prin ajutorul lui Dumnezeu, ci si prin vointa omului de a avea parte de asistenta divina; daca o refuza, nici Dumnezeu nu poate face nimic.

Nu trebuie sa ne infricoseze prezenta ispitelor. Cu ajutorul lui Dumnezeu ele pot fi biruite. Iar daca simtim ca nu mai avem putere sa luptam, sa ne rugam mai mult, stiind ca Dumnezeu nu ingaduie sa fim ispititi mai mult decat putem duce. Iar pentru intarire, voi aminti cuvintele Sfantului Isaac Sirul: "Cand sufletul in incercari pentru Domnul nostru este lovit de patimi si de demoni, el e asemenea fructelor care sunt lovite de caldura razelor de soare. Din aceasta cauza ele devin dulci si placute".

Importanta incercarii pentru intarirea in unirea cu Dumnezeu este exprimata in chip minunat in Pateric: "Se spunea despre avva Ioan cel Pitic ca, odata, l-a rugat pe Dumnezeu si i-a ridicat patimile, devenind fara griji. S-a dus la un batran si i-a zis: "M-am linistit, nu trebuie sa ma razboiesc cu nici o patima". Batranul ii zice: "Du-te si roaga-L pe Dumnezeu sa-ti dea razboiul inapoi, ca sa-ti revina zdrobirea si smerenia pe care le aveai. Sufletul inainteaza razboindu-se". S-a rugat si, dupa ce a primit din nou razboiul, nu mai cerea sa-i fie luat. Acum zicea: "Da-mi, Doamne, rabdare in lupte".

In concluzie, nu ispitele ar trebui sa ne nelinisteasca, ci lipsa lor.

Adrian Cocosila

.

• Rabdarea
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Cauzele incercarilor
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Suferirea de bunavoie a relelor
  Publicat in : Religie
• Folosul ispitelor
  Publicat in : Morala