Ne apropiem de final, dar nu înainte de a sesiza cât de frumos îşi cheamă Hristos ucenicii la apostolie Petru şi Andrei, mai apoi fiii lui Zevedeu, sunt chemaţi către altceva, către un scop la care nu se aşteptau. Oarecum cârpitul mrejelor arăta pe de o parte o nemulţumire tacită a pescarilor pragmatici, dar pe de altă parte arăta o energie care era înmagazinată de aceştia fără să ştie. Mântuitorul Hristos le sesizează această nemulţumire şi aşază mesajul Său, în aşa fel încât în sufletul lor viaţa capătă alt sens.
Spre exemplu, Petru nu părăseşte doar barca plină de peşti şi mrejele cârpite, cât părăseşte şi „voile sale naturale". Mântuitorul nu face altceva decât să îi cheme la o ucenicie care îi determină să-şi părăsească mrejele şi, odată cu ele, şi nemulţumirile legate de pescuitul nesatisfacător, chiar în condiţiile unor reuşite demne de amintit. Răbdarea pescărească avea să-şi continue cariera în alt domeniu, la alţi parametri şi în condiţii diferite.
Sacrificiul pescarului din timpul nopţii avea să pregătească propovăduirea din timpul zilei. Acea speranţă tipic pescărească legată de prinderea peştelui mare convertea în ascuns speranţa unui ideal suprapus. De fapt, asta făcuse Hristos. Mesajul Său friza depăşirea condiţiilor omeneşti de lucru şi scoaterea lui din nemulţumirea legată de traiul cotidian. Hristos nu te lua ucenic pentru a-ţi da de lucru, pentru o pâine suplimentară, pentru un job part-time, dar nici pentru a te face şomer de dragul unei ucenicii gratuite. Nemulţumirile lor, legate de meseriile iniţiale, vizau oarecum şi neputinţe subiective ce aveau ca scuză greutăţile externe şi care ulterior aveau să devină stimuli sau argumente pentru viitoarea misiune a pescarilor de oameni după această invitaţie, la care nu au avut nevoie de prea mult timp de gândire.
De altfel, creşterea duhovnicească implică un element esenţial al nemulţumirii personale ce derivă nu neapărat dintr-o meserie ingrată pentru care nu există o calificare specială, însă totodată această nemulţumire convertită în noul cadru al noilor cerinţe poate întreţine tensiunea după mai bine. în apa scăldată de soare, Hristos topea la foc mic neputinţe omeneşti pentru a făuri idealuri nebănuite exact în aceleaşi suflete neîncrezătoare în puterile lor necunoscute până atunci. Hristos degaja admiraţie, dar şi o forţă de atracţie inimaginabilă spre cuvântul rostit de El. Nu-L puteai suspecta de vreun scop meschin.
Cuvintele Lui produceau imagini şi apeluri la care nu te puteai sustrage, decât dacă erai cine ştie ce cărturar sau fariseu pestriţ. Dar, ce curios! Cei doi fii ai lui Zevedeu îşi părăsesc tatăl în barcă pentru misiunea de preot. Hristos recruta oameni hotărâţi şi fermi. Cei doi călugări ştiau ce înseamnă ascultarea de tată şi iată-i acum nu părăsindu-l, ci mai mult, mulţumindu-i pentru virtutea ascultării transmise pe valuri, şi de care acum erau apţi pentru desăvârşirea ei. Bătrânul tată îi crescuse în acest spirit parcă tocmai pen tru acest moment. Idealul vieţii sunase şi la ei. Tatăl fusese un pedagog tocmai pentru Hristos. Şi duşi au fost! Intr-un anume fel, o conştiinţă submersibilă scotea la suprafaţa vieţii nu mâlul din adânc, ci posibilitatea îmbunătăţirii personale, apă limpede şi rece, de care li se povestise, dar pe care nu o gustaseră. într-un anume fel, greutăţile pescăreşti, inerente meseriei, pregătiseră în adâncul conştiinţei lor caractere tari.
Cine cunoaşte valul din larg nu se teme de vântul de pe uscat. Cine cunoaşte lipsa nu se teme de un eventual sacrificiu. De altfel, lipsa certitudinii traiului inerent pescarilor crea subliminal, pe fondul unei vieţi curate, puterea sacrificiului. Hristos nu le promitea mreje pline şi adăpost material imediat sau de lungă durată. Hristos le îneca oful, dar aprindea speranţa unei posibilităţi ce avea în sine, culmea, mesajul unei certitudini intrinseci. Nimeni nu L-a întrebat ce avantaj ar putea obţine în urma părăsirii unei bărci cu un bătrân la bord în ea. De altfel, Petru, în pofida etăţii sale, va întreba la un moment dat ce va dobândi prin acest sacrificiu total. Mântuitorul îi răspunde că va putea judeca lumea alături de El. Sacrificiul nu este inutil, pare-se că-i spune Hristos, ci el are un corespondent în lumea viitoare. Deci mesajul lui Hristos depăşeşte idealul nevolnic al unui om oricum neîmplinit, ce îşi cârpea şi mreaja, şi traiul.
Tristeţea exterioară produsă de viaţa grea se va preface cândva într-o bucurie comunională. Bucuria unei bărci pline de peşte este infinit mai mică decât întoarcerea unui păcătos. De fapt, Hristos le vorbeşte ca şi când ei intuiesc faptul că primii oameni recuperaţi pot fi chiar ei pentru un început misionar de succes. în acelaşi timp, ei devin primii păcătoşi, conştienţi de păcătoşenia lor, dar şi primii potenţiali sfinţi (inconştienţi de acest statut). Dacă nu vor înţelege statutul de păcătos nu-şi vor îndeplini misiunea conştiincios.
Nici Petru, nici Andrei şi nici fiii lui Zevedeiu nu se simt aleşi, în virtutea unei imaginaţii alunecoase, în virtutea unei părelnice sfinţenii, ci în virtutea unei depăşiri intense a propriilor limite, motiv pentru care vor să progreseze personal pentru a se face utili altora. Sacrificiile ulterioare nu devin motive enumerate de bravură personală şi nici reproş al unei vieţi eşuate la alt nivel, ci bucurii lăuntrice de care nu se simţeau capabili niciodată, întrucât fără învăţător potenţialul lor le-ar fi fost necunoscut. De altfel, chiar cred că sunt oameni în viaţă asemeni celor întâi chemaţi la apostolie. Există un soi de revelaţie pentru fiecare într-un moment al vieţii sale.
Această chemare nu este o poruncă, ci un moment tratat cu maximă atenţie şi luciditate. Nimeni nu îşi declină prezenţa pentru o altă zi. Totul se întâmplă acum. Totul este azi. Ce se amână este întâlnirea cu tatăl din barcă, nu cu Fiul din cer. Nimeni şi nimic nu se opune, totul curge perfect pentru pescarii deveniţi apostoli. Şi de ce nu, cred că fiecare are un astfel de ceas prin care, într-un chip sau altul, este chemat să întrevadă printre nodurile propriei meserii un alt ideal suprapus cu cel social. Nu ni se cere să renunţăm la cine ştie ce meserii, după cum fiilor lui Zevedeu nu li s-a cerut părăsirea tatălui. Dar un crâmpei de gând se dezvoltă trainic printre gândurile traforate din atelierele şcolii.
Acum mai adăugăm un lucru: mama şi tatăl, sora sau fratele nu sunt excluşi din viaţa noastră pentru a face faţă mesajului hristic. Ei nu sunt o problemă decât în măsura în care slujesc şi trăiesc din aşteptarea bietului năvod, oricare ar fi el. Ei nu sunt o problemă decât în măsura în care trag prea mult cu ochiul la ochiurile mrejei, producându-le multora de-ochiul altora. Părăsirea tatălui nu presupune o trădare filială, cât pregătirea lor de a trăi cu Hristos ca în prezenţa tatălui. Hristos Se substituie acestor legături încât oamenii nu realizează acest fapt. Sau, dacă îl realizează, sunt deplin conştienţi de alegerea făcută.
Hristos pregăteşte un alt tip de familie, plecând de la familia de bază. In Hristos toţi sunt fraţi, toţi sunt rude, iar această legătură odată instaurată nu poate produce decepţii. Fără experienţa familiei Hristos nu-Şi poate chema ucenicii, iar aceştia nu se pot ridica la nivelul celeilalte familii extinse. Această dezlipire de propriul tată arată aptitudinea trezită de învăţător din propriul adânc. Această dezlipire probează noua alipire.
Mesajul transmis arată un sacrificiu de care pomeneam mai sus. Această probă a depăşirii relaţiilor părinteşti arată nu doar depăşirea unui ideal personal, cât aderarea la un ideal comun, nu fabricat de mâinile părinţilor în virtutea unui moft sau ambiţii sociale. Şi cât de divizaţi nu suntem astăzi în idealurile personale, declarate sau mai puţin declarate! Ori Mântuitorul nu vizează mărginimea personalistă, exclusivistă, surdă la intenţiile divine. Un alt tip de conştiinţă invadează sângele uman, convertind raţiuni mai vechi într-un tipar nou. Hristos Se adresează mai mult inimilor, nu raţiunilor omeneşti. Ori în inima omului există o cantitate neuronală semnificativă, mai mică decât cantitatea neuronală a creierului, dar totuşi cu o funcţionalitate mai bună. Aici Hristos plasează mesajul Său, pe care inima îl va împărţi cu succes şi creierului, care-l va asimila printre proiectele sale.
pr. Bogdan Constantin Taifas
Articol preluat din cartea “Profunzimi si suprafete”, Editura Agnos
Cumpara cartea "Profunzimi si suprafete"
-
Pescuirea minunata
Publicat in : Duminica a 18-a dupa Rusalii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.