"Pentru Dumnezeu, fiecare clipa poate inseamna un timp si orice suspinare poate fi o rugaciune!"

Parintele Arhimandrit Arsenie Papacioc, pe numele sau de mirean Anghel Ilie, supranumit Patriarhul Dobrogei si considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai bisericii crestin-ortodoxe, s-a nascut la 15 august 1914 in comuna Perieti, satul Misleanul, judetul Ialomita, intr-o familie de macedoneni evlaviosi, parinti fiind Vasile si Stanca, iar bunicul sau a fost preot. Copil fiind i-a calea triadei cunoasterii “in duh si adevar”: casa, biserica, scoala.

De mic copil, imbratiseaza si se nevoieste intru cele necesare sufletului: mers la biserica, rugaciune, post, citire de carti religioase etc. De altfel, aceste lucruri avea sa se regaseasca in cuvintele monahului de mai tarziu: ''''Eram eu mic, dar gandeam mai batraneste!''''.

Asemenea ucenicului sau, scriitorul, poetul si teologul Bartolomeu Anania, fostul mitropolitul al Clujului, tanarul Ilie descopera magia artei si vraja cuvintelor, devenind membru al unei reviste literare si deprinzand mestesugul sculpturii. In acest sens, absolva cu rezultate foarte bune Scoala de Arte si Meserii din Bucuresti. Mic la statura, dar mare la sfat, tanarul Ilie nu se lasa mai prejos de altii nici in ceea ce priveste tainele miscarii sportive de masa, participand la diferite concursuri sportive si unde obtine medalii la viteza, sarituri si fotbal.

Tineretea si calitatile sale artistice, sportive, organizatorice, spirituale, de lider, dar si spiritul civic si patriotic il recomanda de a face parte dintr-o organizatie patriotica si revolutionara. Acest lucru nu a intarziat sa se intample pentru ca a fost remarcat de liderul miscarii legionare, Codreanu, care l-a si numit instructor legionar. Atunci cand Parintele era intrebat de miscarea legionara raspundea: ''''N-ai sa pricepi, dar un lucru trebuie sa intelegi si sa te temi: patronul miscarii legionare este Arhanghelul Mihail si spunea troparul: Unde umbreaza darul tau, Mihaile Arhanghele, de acolo se goneste toata lucrarea diavolului, ca nu sufera sa ramana langa lumina ta Lucifer, care a cazut din cer. De aceea ne rugam tie: sagetile lui cele de foc indreptate cu viclesug impotriva noastra, stinge-le prin mijlocirea ta, vrednicule de lauda, Mihaile Arhanghele''''.

Miscarea legionara avea sa-i aduca si cea mai mare tragedie a vietii tanarului Ilie Anghel, fiind condamnat si intemnitat circa opt ani, in doua randuri, sub Carol al II-lea si sub regimul Antonescu. Avandu-l sfetnic in suferinta si prieten devotat pe Parintele Marcu de la Sihastria (Costica Dumitrescu), tanarul Anghel avea sa treaca prin inchisoare ca printr-o gradina a Raiului, considerand monahismul ca cel mare lucru in creatia lui Dumnezeu. De aceea, cand a iesit din inchisoare, tanarul cu prenume de proroc ardea de ravna de a intra in manastire. Zis si facut. Tanarul Ilie ajunge la metocul manastirii Frasinei, dar fara izbanda. ''''Batranul Simeon, staretul Manastirii Frasinei, mi-a zis: Nu te primesc, frate. Te vad ca esti nitel mai invatat si nu te pot pune la boi. Si atunci ce-o sa zica fratii: pe acesta il tii la cancelarie, iar pe noi ne pui la greu! Staretul a gresit in aprecierea lui, insa nici eu nu puteam sa-i dovedesc nebunia mea pentru Hristos''''.

Apoi, tanarul Ilie ajunge la manastirea Cozia, unde datorita calitatilor sale pedagogice este numit profesor de educatie civica la manastirea Turnu. Pentru ca nu-I placea ce preda si pentru ca nu dorea, in niciun chip, pactizarea cu regimul comunist, Anghel este trimis sa munceasca in agricultura, la Comanca, unde manastirea detinea circa 300 de hectare de teren agricol. Dar, cu ingaduinta staretului manastirii Tismana, Parintele Gherasim, ajunge la schitul Cioclovina, la 4 km de Tismana, in munte. Aici, tanarul aspirant la calugarie se ocupa cu albinaritul, dar ascultarea era destul de anevoioasa, deoarece stupii erau greu de pazit de ursi si de lupi. ''''Luam tava noaptea, bateam si fugeau ursii. Nu ma lasam deloc: am facut o gradinita acolo si udam gradina''''. In cele din urma, Ilie ajunge la manastirea Sihastria, unde primeste ca ascultare, bucataria, nefiind un bun bucatar, cum avea sa marturiseasca mai tarziu: ''''Ii intrebam pe frati daca le place mancarea, la care ei raspundeau: Nu ne place, frate Anghele, dar ne e drag de fratia ta''''. Cu timpul, intre fratele Anghel si Parintele Cleopa se leaga o stransa prietenie duhovniceasca. Parintele Cleopa il avea la mare evlavie si il punea adesea sa predice sau chiar sa ii tina locul in manastire, atunci cand Parintele era plecat sau dus cu oile.

Spre finele anului 1949, este chemat la Bucuresti, la Institutul Biblic si de Misiune Ortodoxa, unde este pus sa deseneze si sa faca sculptura in miniatura, stabilindu-se la manastirea Antim. Aici cunoaste marile personalitati ale timpului: Parintii Benedict Ghius, Sofian Boghiu, Dumitru Staniloae, Petroniu Tanase, Daniil Sandu, Ioan Strainul, poetul mistic Vasile Voiculescu etc. Smerit, dar ager la minte, tanarul Ilie avea interventii sclipitoare in cadrul Miscarii Spirituale Ortodoxe“Rugul Aprins”: ''''Prea multa vorba despre rugaciunea inimii. Rosteste-o tainic si taci. Asta e tot! Pentru ce trebuie sa astepti indicatii? N-ai simtit nici pana acum ca tu esti omul lui Hristos''''?

La Bucuresti, Ilie statea ca pe ace pentru ca era indragostit, de-a dreptul, de meleagurile moldovenesti, asa ca nu a mai rezistat si se intoarce la locul lui de suflet, manastirea Sihastria. Imediat, dupa calugarie, la recomandarea Parintelui Cleopa, Ilie este hirotonit diacon, iar la un an de zile, diaconul Arsenie este hirotonit preot, peste voia lui, la manastirea Agafton. In cele din urma, monahul Arsenie prinde curaj sub ocrotirea marelui Apostol al iubirii, Evanghelistul Ioan, si se dedica trup si suflet acestei vocatii - preotia si duhovnicia.

Cand credea ca si-a gasit locul si multumirea conform proverbului “Omul potrivit la locul potrivit”, in 1950, la cererea Patriarhului Justinian, Parintele Arsenie impreuna cu Parintele Cleopa sunt chemati sa intemeieze o obste monahala la manastirea Slatina de Suceava. Astfel Parintele Arsenie este numit egumen la manastirea Slatina, iar parintele Cleopa - staret peste 120 de calugari. ''''Nu era manastire – marturisea Parintele Arsenie peste mult timp – era o Academie! Cu teologi mari precum: Parintele Dosoftei, Mitropolitul Antonie, Parintele Gherontie, Parintele Emilian. Nu oameni cu titluri din acestea academice, nu, astia sunt oamenii lui Dumnezeu''''! In scurt timp manastirea Slatina ajunge manastirea cu cea mai renumita viata de obste din tara, un model de vietuire duhovniceasca, dragoste si armonie, din care se inspirau toate celelalte manastiri.

Arzand de dragostea pentru Hristos si de nevointe mai inalte, Parintele Arsenie e cuprins de acel dor al dumnezeirii, dorul dupa Dumnezeu, dorul de liniste – pustia. Pustia il invata pe Parintele sa inteleaga glasul naturii si miscarile ei, dar si sa fie exigent cu sine insusi spre a face fata luptei cu diavolul, care uneori se da corp la corp in pustie. ''''In pustie, ne marturisea Parintele, problemele erau acestea: sa-l poti tine la distanta pe diavol. Se atinge de tine daca te are la mana cu ceva. Nu se poate rezista decat daca te stapaneste o autentica smerenie. O smerita smerenie. Niciodata nu te vezi smerit. Smerenia este arta de a sta la locul tau. Si as putea sa spun cu indrazneala ca: N-am fost in pustie! Atat numai ca suportam rigoarea iernii care era grozava, nu vedeai lumea, erai in pustie dar nu asta insemna pustia. Pustia inseamna cu orice chip o stare de dincolo de fiinta omeneasca, dincolo de socoteli omenesti inalte, pentru ca viata duhovniceasca nu este o viata calculata, este o viata traita fara cuvinte”.

Dupa linistea pustiei urmeaza linistea dinaintea furtunii, pentru ca nu dupa mult timp Parintele Arsenie este arestat si anchetat in beciurile securitatii din Suceava. Glumet, din fire, Parintele n-a ezitat sa-I mustre pe militieni: “Puteati sa-mi dati un telefon si veneam singur. Ce va trebuia teatrul asta?'''' De data aceasta, arestarea era pusa in sarcina miscarii “Rugul Aprins” de la manastirea Antim din Bucuresti. De la Suceava sunt transportati a doua zi, tot legati la ochi, tocmai la Bucuresti, unde se judeca procesul. A fost condamnat la 40 de ani munca silnica, pentru a fi siguri ca nu va mai fi eliberat si de asta data. Dar planurile lui Dumnezeu erau altele.

Dupa ce isi ispaseste, in total, 14 ani de inchisoare si trece si prin inchisorile de la Brasov si Jilava, Parintele Arsenie est eliberat in 1964. Calvarul vietii sale nu se incheie aici, ci continua pentru ca nu e primit la nicio manastire. Dupa ce trece prin mai multe manastiri si parohii de mireni, in cele din urma, in anul 1976 este numit preot si duhovnic la Schitul “Sfanta Maria” din Techirghiol, judetul Constanta, unde ramane pana in data de 19 iulie 2011, la 97 de ani, cand trece la cele vesnice. Cei 35 de ani de ani petrecuti ca duhovnic la manastirea Techirghiol, manastire de maici, ii aduc Parintelui faima de Duhovnicul neamului de la Malul Marii. Un duhovnic harismatic in mijlocul unui neam este lumina acelui neam. Cata vreme cuvintele lui sunt primite de ucenici ca intr-o scoala, duhovnicul este lumina acelei scoli. Cata vreme este intr-un loc, intr-o manastire, este flacara acelei manastiri. Cata vreme face parte dintr-un neam, flacara lui arde tot timpu pentru acel neam. Si astazi, flacara credintei, a iubirii, a milosteniei, a smereniei, a demnitatii, a evlavie crestine a marelui duhovnic, Parintele Arhimandrit Arsenie Papacioc, arde in permanenta pentru mantuirea sufletelor noastre. Amin!

Astazi, 15 august 2014, se implinesc 100 de ani de la nasterea celui care a fost si ramane unul dintre cei mai mari duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Romane. Sa aprindem o lumanare in amintirea sa si sa spunem: Parinte Arsenie, de acolo de unde esti, roaga-te pentru noi! Amin!

Te port in suflet, Parinte Arsenie!

Stefan Popa

.

• Parintele Arsenie Papacioc - marturie despre sine
  Publicat in : Parinti
• Parintelui Arsenie Papacioc
  Publicat in : Religie