Teologia sociala si stiinta
Parafrazand pe Sfantul Ioan Gura de Aur, care spune "ca filantropia si diaconia crestina reprezinta o arta dumnezeiasca, care ca si celelalte arte si stiinte trebuie invatata", iar Maiestru si Dascalul sunt insusi Dumnezeu Tatal si Iisus Hristos prin puterea Sfantul Duh, credem ca aceasta arta divina trebuie insusita temeinic si facuta cunoscuta tuturor, la toate nivelurile societatii, pentru ca oamenii sa devina astfel elevii lui Dumnezeu la cea mai inalta scoala a slujirii din dragoste a omului.
Avem nevoie de stiinta pentru a intelege mai bine traditia noastra liturgica si patristica, pentru a pune in valoare patrimoniul nostru spiritual, teologic, diaconal-filantropic si artistic.
Daca traditia adevarata este viata Duhului Sfant in Trupul lui Iisus Hristos si poate, mai extins, in trupul umanitatii, se poate intelege faptul ca recursul la stiinta in calitate de critica de sine si cunoasterea onesta a celuilalt, ne poate ajuta ca Teologia Sociala sa ramana o stiinta deschisa pentru toate stiintele umane si sociale, ramanand astfel fidela adevaratei ei vocatii.
Teologia Sociala, adica "Stiinta lui Dumnezeu in istorie", revelata pentru a reglementa relatiile interumane, interetnice si relatia omului cu natura, in numele si de dragul lui Dumnezeu, trebuie sa dea o line de orientare clara pentru o responsabilitate globala si cosmica a omului.
1. Responsabilitatea stiintifica si cosmica a crestinului in contextul Teologiei Sociale
Ruptura totala intre stiinta si religie, necorelarea aproape totala intre economie si social, mercantilizarea excesiva a legaturilor interumane, revolta individului impotriva speciei umane, "eterna maladie occidentala" - Auguste Compte - exacerbarea Eu-lui si pierderea dragostei si a solidaritatii umane, toate acestea l-au pervertit si transformat pe om din subiect si persoana, in obiect de cercetare si o simpla marfa de schimb (de ex. provocarile Bioeticii), pierzand astfel inocenta si dreptul de a fi.
Aceasta stare pune in miscare motorul dramelor si placa turnanta a tuturor nelinistilor noastre. "Atotputernicia stiintei si a economiei" este generata de o criza de constiinta, de o pierdere a credintei si de sens a vietii, care a creat o stare de fapt, insasi spiritul timpului (Zeitgeist) despre care vorbea Herder.
"Balsamul, care cicatrizeaza ranile" acestei stari de fapt este religia; "iar stiinta care ne face sa convietuim cu ranile noastre se numeste filozofie" - Octavio Paz. Omul are de ales sa se vindece sau sa "traiasca" ranit si in agonie. Teologia ne invata ca omul in relatie cu Dumnezeu si cu lumea este ipostaza cosmosului - microcosmos. "Natura nu exista in ea insasi, ea este campul relatiilor omului cu Dumnezeu si cu ceilalti oameni", potrivit diferitelor forme de relatii teologice, stiintifice si sociale.
Relatia teologica consta in aceea ca omul trebuie sa integreze cosmosul si stiinta in prietenia oamenilor. Relatia teologica a omului sau a Bisericii cu stiinta permit acestora, sa considere ca stiinta este permanent in mod dinamic neterminata si ca nu are absolut nimic de spus in mod direct despre transcendenta.
Omul de stiinta este pe deplin responsabil numai atunci cand considera ca, cercetarea sa este o adevarata iluminare a iubirii. Deci crestinul poate trai cercetarea stiintifica drept o "asceza a iubirii". Daca rodul cercetarii se indreapta spre om si pentru om si intreaga societate, ca asceza a iubirii, atunci cercetarea stiintifica paseste in sfera socialului cu toate binefacerile ei.
Metoda isihasta si cea filocalica consta in unirea mintii (a inteligentei) cu inima, deci cunoasterea rationala, stiintifica cu marea cunoastere-necunoastere a lui Dumnezeu in care ratiunea se transfigureaza in iubire.
Teologia nu trebuie redusa numai in sfera misterelor, intrucat, "tema energiilor divine necreate nu trebuie sa ramana secretul ascezei monahale, ci trebuie sa insufleteasca prezenta noastra in "lucrarea comuna" a oamenilor", iar stiinta trebuie impiedicata "sa se constituie intr-un sistem pretins total, intr-o explicatie pretins exhaustiva a omului si a universului". Biserica trebuie sa lupte impotriva acestei tendinte a stiintei de a "organiza creatia ca o totalitate inchisa in care omul este micul ei dumnezeu". Aceasta este una din misiunile principale ale Stiintei Filantropice si a Teologiei Diaconale.
2. Relatia Teologiei Sociale cu societatea civila, moderna si postmoderna, seculara sau postseculara
Teologia Sociala trebuie sa stea permanent intr-o relatie de dialog si colaborare cu societatea civila, cea moderna si postmoderna, respectiv seculara sau postseculara cu scopul de a-i intelege modul de gandire si actiune, de a "lega" stiinta actuala de revelatia divina si a-i gasi locul si rostul ei pentru crestinul si omul de stiinta contemporan si a propune acesteia, ca alternativa, "o oferta" de viata crestina.
Societatea postseculara este in pericol fara religie, insa si religia nu-si mai are rostul fara societatea actuala, fie ca o numim, moderna, postmoderna, seculara sau postseculara, in cazul cand Biserica va sta cuminte deoparte. Ea trebuie recuperata, reincrestinata si cointeresata in slujirea omului. Acest lucru presupune o pastoratie responsabila, o arta dumnezeiasca, o adevarata stiinta, pentru a putea sa convingi si sa motivezi societatea civila, moderna si postmoderna sa aleaga viata in Hristos, in locul haosului si autodistrugerii. Cu alte cuvinte, este arta de a sti sa prezinti si sa faci virtutea mai atractiva decat pacatul.
Revenirea sau recuperarea religiei in viata societatii postseculare aduce o stabilitate sociala si politica recunoscuta aproape unanim de sociologi, filozofi si politologi contemporani. Prof. Andrei Marga de exemplu scrie: "reducerea democratiei la democratia procedurala - si, in fapt, la alegerea periodica de lideri, in care proiectul statului laic, al iluminismului secularizat, si-a aflat culminatia - etaleaza astazi o dificultate: democratia procedurala se dovedeste incapabila sa motiveze suficient vietile individuale. Suntem, in orice caz, solicitati, ca democrati, sa recunoastem religiei o capacitate de motivare a comportamentului democratic mai mare decat opticile secularizate ale statului laic au fost dispuse sa o faca.
In acest inteles, religia nu mai ramane o chestiune a vietii private a persoanei, cum s-a mai putut spune la inceputul secolului XX, ci devine o chestiune de interes public, iar pozitionarea in raport cu Dumnezeu devine parte a culturii civice a democratiilor insele".
preot Mihai Valica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.