Internetul oferă acces nu numai la informații, ci și la crearea lor. Fiecare poate să spună ce vrea, cui vrea și în orice fel are el chef.
Au câteva idei, puține dar fixe, iar variații pe tema lor pot posta cu nemiluita. Ce-i defineșete pe ei? În primul rând vorbesc despre ortodoxie fără să aibă habar despre ea. Nu doar că, majoritatea dintre ei, nu au studii de teologie ortodoxă, dar n-au nici măcar noțiunile pe care un amator interesat le-ar putea căpăta prin studiul sistematic. Pesemne că ocupați să ne lumineze pe noi nu mai au timp să se ocupe de ei înșiși. Pe măsura ignoranței lor sunt agresivi și convinși că dețin adevărul absolut, ceea ce le dă dreptul să arunce cu anateme în stânga și-n dreapta, inclusiv la adresa unor preoți sau ierarhi ortodocși, convinși că astfel fac un bine credinței.
Teologii de blog sunt, de obicei, apocaliptici. Îți vestesc, de mai multe ori pe zi, marile prigoane care stau gata să vină, pecetluirea cu numărul fiarei, împărăția Antihristului și sfârșitul lumii. Ei au descoperit tainele Apocalipsei, și ți le livrează în articolele de pe blogul propriu, spre știința noastră, a celor ce nu ne-am prins încă de cum stă treaba. Profețiile din Cartea Sfântă stau împreună cu ițele politicii interne și internaționale, conduse de un Occident perfid, de evrei sioniști, de masoni și de cine mai vreți. Printre rugăciuni și îndemnuri smerite îți descriu ițele războiului din Ucraina, ale jihadului, ale teroriștilor arabi, ale măsurilor economice, ale campaniilor politice și cam tot ce se aude pe la știri este comentat, desfăcut, prezentat în "adevărata" semnificație .
Aici teoria conspirației este singura metodă interpretativă acceptată și folosită. Totul este conspirație: informațiile pe care le primim, apa pe care o bem, mâncarea pe care o mâncăm, medicamentele pe care le luăm, aerul pe care îl respirăm. Totul concură ca diabolica putere ocultă mondială să distrugă omenirea. Singurii care i se opun sunt, așa cum v-ați dat seama, chiar teologii noștri închipuiți.
Pentru ei lucrurile se leagă. Ei au de luptat împotriva celor care nu vor să creadă că politica românească, politica mondială, Biserica Ortodoxă, economia globală, se află sub controlul masoneriei și al jidanilor. Dacă legătura dintre aceste lucruri nu este evidentă, nu e nicio problemă. O fac ei să fie în articolele pline de dezvăluiri pe care le publică frecvent. Cine crede că mai e un loc de libertate, în afară de blogul de pe care își lansează ei ideile, este vândut străinilor. Sigur că acești bravi „ortodocși”, ca ultimi apărători ai ortodoxiei, trebuie să arunce cu anateme. Doar suntem înconjurați de dușmani, iar ei sunt apărătorii ultimi ai adevărului și n-au cum să facă altfel.
Ei pot răstălmăci orice și pe oricine în materie de teologie ortodoxă, cu toate că, la cât de puțin se pricep, nu e exclus ca, neștiind mare lucru, să atace în necunoștință de cauză. Asta nu-i împiedică să fie vocali.
Pentru ei, de pildă, părintele Dumitru Stăniloae, după câte a făcut și pe unde a umblat, ar fi fost numai bun de excomunicat din cadrul ortodoxiei, dacă ar fi știut câteva date biografice. Ce Filocalie, ce traduceri din Sfinții Părinți, ce cărți fundamentale pentru teologia timpului nostru? Iată lucrurile care contează: nu numai că făcut studii la Berlin, dar a ținut conferințe la Freiburg și Heidelberg în 1968, la Oxford în 1969, în 1971 merge la Vatican, ca membru al delegației BOR. Plus prieteniiile cu teologi protestanți și anglicani de care se știe prea bine. Luând în considerare doar aceste elemente exterioare, am putea crede că părintele Stăniloae este unul dintre cei destul de nepăsători față de ortodoxie. Am dat acest exemplu pentru că este exact pe structura judecății lor: acolo unde văd că un ierarh ortodox se întâlnește cu unul ne-ortodox imediat aruncă acuzația de apostazie, de părăsire a dreptei credințe. Ei nu au în față conținutul întâlnirilor, ceea ce au spus unul sau altul în cazul respectiv, ca să poată să vadă dacă întradevăr este vreo abdicare de la adevăr sau nu. Nu văd că după zeci de ani de dialog ecumenic lucrurile sunt în același stadiu ca la început, că nu se pune problema vreunei abdicări de la credință. Asta însă, repet, nu-i împiedică să arunce cu anateme.
E inutil să le mai spunem acestor oameni că ortodoxia nu trebuie să aibă o atitudine tribală, să respingă tot ce ne înconjoară, să fie suspicioasă, să refuze lumea pe motiv de conspirații mondiale. Ei pretind că se revendică de la tradiție (exact așa scrisă, cu „T” mare) și de la marii duhovnici ai neamului. Nu-i vezi însă să facă referințe la Sfinții Părinți, la scrierile patristice, în afara câtorva citate care se găsesc la liber pe net. Cu siguranță nu i-au citit, căci atunci ar fi avut o altă atitudine, ar fi vorbit în alt duh. Doar că îi consideră, pe toți Sfinții binecredincioși, ca fiind de partea lor în disputele pe care le au. Iar în privința duhovnicilor contemporani, de curând trecuți la Domnul, da, citează câteva fraze, de cele mai multe ori trunchiate sau interpretate după voia lor. În special părintele Justin Pârvu este astfel interpretat în fel și chip și se pun pe seama lui, după cum declară unii apropiați, o serie de vorbe și de idei pe care se pare că nu le-ar fi spus niciodată. Dar, chiar dacă ar fi adevărate, tot nu justifică atitudinea celor care acționează acum în numele lui.
Chiar dacă se numesc pe sine păstrători ai tradiției, și își fac din asta meritul principal, pe baza căruia vorbesc oricui vrea să-i asculte, sunt nu doar moderni, ci chiar excesiv de moderni prin modul individualist în care se manifestă, prin renegarea ierarhiei și a stării de lucruri în care ne aflăm. Sunt tot ce poate fi mai diferit de tradiția de la care se revendică.
Ierarhia BOR, teologii academici nu dau importanță acestor fenomene marginale. Nu știu să fi existat vreo luare de poziție oficială. Pentru ei pare că așa ceva nu există. Asta, într-un fel, e bine căci un răspuns ar însemna să fie băgați în seamă mai mult decât li se cuvine, le-ar da o importanță pe care, cu siguranță, nu o merită. Rămân în marginalitatea și în subterana pe care singuri și-o revendică.
Într-altfel însă lipsa reacției oficiale e neinspirată, căci la adăpostul acestei tăceri ei se dezvoltă nestingheriți, putând să-și câștige adepți pe oricâți îi cred. Iar lipsa răspunsului oficial, în condițiile în care teologii de blog mereu lansează acuzații de erezie, de trădare a credinței, de pactizare cu dușmanii ortodoxiei, ar putea fi interpretată ca o adeverire a incriminărilor lor.
Ortodoxia este tolerană cu părerile diverse, aici nu există, precum în catolicism, un unic centru de comandă unde să se prescrie linia de urmat, pe care s-o urmeze apoi toți credincioșii. Lucrurile, părerile, sunt împărțite și, păstrând totuși câteva date fundamentale comune, oricine poate să spună orice. Iar diversitatea de păreri este remarcabilă, chiar dacă bogâția ei nu se vede decât dinăuntru. Acestea trebuie să aibă, totuși, o limită. Ortodoxia este tolerantă cu părerile diverse, dar nu cu erezia.
Atunci când teologii mai vechi vedeau o abatere de la credință, luau în calcul calitatea intelectuală sau morală a devianților, sau posibilitatea lor ca ei să întoarcă de la dreapta credință credincioșii? Își apărau prestigiul intelectual, necoborând discuția sub un anumit standard, sau apărau credincioșii în pericol de a se pierde? Nu cred că putem sta indiferenți când Patriatrhul Ecumenic Bartolomeu este făcut eretic și anatemizat, sau același lucru se întâmplă cu preafericitul Daniel, Patriarhul României. și nici când un ieromonah este numit „teolog al iadului”. Vorbele aruncate de acei așa-ziși teologi nu au vreo valoare reală. Nu trebuie luate în seamă prin prisma adevărului pe care l-ar cuprinde, ci pentru că ar putea să influențeze și alți credincioși. Iar pentru asta pur și simplu trebuie intervenit.
Se numesc ortodocși, dar exercită o anumită fascinație asupra minților discipolilor lor pentru elementele de teoria conspirației pe care le conțin. Altfel, elementele de ortodoxie populară, de duhovnicie sunt comune tuturor, ceea ce îi diferențiază, îi face interesanți, este această folosire a teoriei conspirației. Astfel, ei reușeșsc să îmbine, în mod paradoxal pentru cei din afară, dar firesc pentru ei, meditația și rugăciunea ortodoxe cu un thriller cu suspans. Chiar dacă articolele pe teme duhovnicești ar fi preponderente numeric, ortodoxia este totuși o servitoare a teoriei conspirației. De fapt, din aceste articole de „atitudine” se exercită atracția pe care astfel de site-uri o exercită asupra unui segment de cititori.
Acești oameni au o „ortodoxie” agresivă, violentă, suspicioasă și dură. Pe lângă asta sunt limitați și mulțumiți în limitarea lor, convinși că au descoperit cauzele care mișcă lucrurile pământești, că lumea nu mai are pentru ei secrete și că ei sunt singurii care știu ce direcție va lua omenirea în viitor. Au atâta siguranță în spusele lor încât e aproape impoosibil să vorbești cu ei și să le transmiți ceva.
Ce se poate face? Singurul lucru este să trăim ortodoxia așa cum este ea, să avem o prezență care să convingă. Probabil că o astfel de râvnă prea mare, care nu-și mai are măsura, va exista și în continuare. Dacă ei trimit în iad majoritatea omenirii, dacă anatemizează mare parte din ierarhia ortodoxă, este esențial să nu li se răspundă în același fel. Ar fi preferabil să nu tensionăm și mai mult relațiile cu aceștia. Să-i vedem nu ca pe niște dușmani, ci ca pe niște oameni care doar exagerează în exercitarea credinței.
Paul Curca
.
Paul Curca
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.