Romania devine o tara de surzi, incapabili sa mai reactioneze la o grava problema nationala si chiar mondiala: poluarea fonica. Asurzitor si sistematic, zgomotul ne ocupa teritoriul si viata.

Orasele, satele, manastirile, mijloacele de transport public, petrecerile si, mai nou, traseele turistice sunt asaltate de hoarde crescande de decibeli. Studiu de caz: Transfagarasanul.

Sunt un iubitor de liniste. In Romania, pare insa ca voi deveni un frustrat, pentru ca linistea devine specie pe cale de disparitie. Ca si hartile de zgomot. Speranta mi se leaga de natura si de locurile monahale. Ei bine. si aici linistea incepe sa dispara. Urbanizarea atrage cu sine zgomotizarea, dupa cum spun sfintii: omul trage dupa sine, oriunde s-ar afla, patimile proprii.

Bulibaseala autoritatilor, in cazul Transalpina, m-a determinat ca anul acesta sa aleg Transfagarasanul, ca zona de recreere in natura. Zonele alpine inalte sunt, cel putin pentru mine, veritabile locuri de frumuseti ziditoare de suflet. Frumusetea, linistea, aerul si apa mai putin atinse de poluare sunt doar cateva motive pentru care le pretuiesc. Adaug si impactul spiritual, Psalmistul David recunoscand chemarea divina a muntelui: „Ridicat-am ochii mei la munti, de unde va veni ajutorul meu”.

Bun. Zis si facut. Dis de dimineata, am pornit pe cararile turistice ale Transfagarasanului, in speranta reintalnirii cu frumusetile sale. Prima ora se scurge in susur de ape si tipat de acvila de munte. Natura isi cinsteste Creatorul, imbatandu-ma feeric cu golurile alpine ale zonei Balea. Intr-adevar, Transfagarasanul este o carte de vizita unica a Romaniei.

Din pacate, drumul rutier care m-a dus acolo se degradeaza incet si sigur (tehnic vorbind), autoritatile demonstrand inca odata ca, desi avem o tara extraordinar de frumoasa, lor nu prea le pasa. In plus, gafa de pe Transalpina se repeta: exista zone periculoase de drum, unde elementele de siguranta, gen parapeti, lipsesc sau sunt deteriorate. Astfel, riscul de a parcurge serpentinele „pe scurtatura”, prin caderea in prapastie, este foarte ridicat. Dar, inaltimea de la care CNADNR ne trateaza pare bine asigurata, chiar daca superficialitatea ei ne-a costat un milion de euro castigate in instanta, pentru un parapet periculos.

Zona Balea este si ea o carte de vizita a Romaniei, care se urateste an de an. In jurul lacului ai senzatia de balci. Desi e declarata rezervatie naturala, nu inteleg cum de au aparut aici tarabe cu de toate, fast-food-uri, gratare, alte patru cabane pe malul lacului (pe langa cea din epoca Ceausescu) si o gramada de parcari private. Practic, oriunde ai parca, e loc privat. In loc de parcare, as fi platit bucuros o taxa de reparatie a Transfagarasanului, desi mai platesc si acciza la carburant si rovigneta. Dar, Statul se plange doar ca nu are bani, in vreme ce e generos cu privatii.

Insa astea sunt probleme vechi si, cred, stiute de cititor. Cele noi ma vor izbi in timpane cu precizie elvetiana – desi n-am prea auzit de poluare fonica in Alpi. Fix la ora 8, balciul trans-zgomosului isi deschide portile. Un fast-food vrea sa para traditional, asa ca baga in boxe muzica populara de tip nou. Vreo jumatate de ora, toata caldarea glaciara Balea e strabatuta de „sai-lai-la”-rile obsesive ale unui artist cu mai putine cuvinte in vocabular decat numarul de capre negre din tot masivul Fagaras. Toba formatiei imi da ritmul, cu fiecare piatra urcata pe poteca turistica. Ca la galere, nu alta.

Am ascultat, fara voie, „productia muzicala” pana cand am ajuns aproape de varful Iezerul Caprei (2417 m). Atunci, muncitorul roman s-a dezmortit din frigul alpin si a trecut la treaba. Mai intai, a pus mana pe o drujba, cu care mi-a scarmanat indelung timpanele. Cum in zona nu-s gaze, principala sursa de foc pentru cabane este lemnul. O data cu inmultirea lor, a crescut si necesarul de lemn si, implicit, de drujbe.

A urmat, apoi, o simfonie atipica. Nu doar drujbele s-au inmultit, ci si uneltele de constructii. Cabanele se extind sau se intretin, ceea ce aduce in zona bormasina, flex-ul sau generatorul de curent. Prin urmare, valea se umple de un dizgratios cor de zgomote industriale, care mi-a dat senzatia ca fac o vizita la uzina, nu pe un traseu alpin. Daca inainte, zonele turistice montane aveau avertizari asupra existentei animalelor salbatice, ma astept ca, in curand, cinismul autoritatilor sa planteze panouri cu avertizari asupra noilor „animale domestice”, generatoare de zgomot. Care, constat trist, le-au si alungat pe cele salbatice – asa ca, nu mai avem ce admira in afara de tehnologia in actiune.

Cand credeam ca mai rau de atat nu poate fi, pe marginea soselei parcheaza un manelist, care vrea neaparat sa-si semnalizeze sonor prezenta. Observ ca si manelele saracesc in cuvinte, in locul lor inmultindu-se „he-he”-urile si „hopa”-urile. Criza de textieri sau expresie a tribalizarii, ma gandesc, in vreme ce urletele si gemetele imi lovesc timpanele ca niste ciocane, de la o distanta impresionanta (vreo 2-3 km in linie dreapta). Si, se mai mira unii ca Hristos n-ar fi putut fi auzit cand vorbea multimilor apropiate de pe Muntele Fericirilor. Pe atunci, nu prea exista poluare fonica, ori eu il aud pe manelist cu toata „uzina” de langa lac functionand.

Incercand sa evit disperarea unei veniri inutile la munte, dau sa caut frumusetea (si linistea) nocturna a zonei. Nicaieri in Romania nu poti admira cerul instelat, Calea Lactee si luminitele localitatilor din vale, ca de pe Transfagarasan. Din pacate, linistea mi-a fost furata si noaptea. O ceata de cheflii a chiuit din minut in minut, chiar langa Salvamont, spargand linistea zonei cu urlete si onomatopee bahice, pana cand am plecat (pe la ora 12 noaptea). Asa am inteles mai bine de unde vine expresia „a urla ca in padure”.

M-am intrebat ce poate face turistul cazat (sau campat) in zona, impotriva tuturor acestor needucati, care pun in pericol frumusetile naturale, prin poluarea lor comportamentala. Mai ales cand vine din strainatate (si am intalnit destui). Cheama Salvamont-ul? Suna la 112? Face plangere la Politie? Se adreseaza direct poluatorilor fonici, cu riscul de a intra in conflict? Un raspuns optim inca n-am gasit. Autoritatile ce au de spus?!

PS. Cand am ajuns la locul in care eram cazat, niste turisti vecini, „veniti la liniste”, doar ce lansasera o „manelarie in aer liber”. Probabil Aghiuta vrea sa intru in depresie.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

Foto: Mihaela Cojocariu/Adevarul

.

• Odihna si linistea mintii
  Publicat in : Editoriale
• Linistea mantuitoare a sfintelor lacasuri ortodoxe
  Publicat in : Religie