Imparatul roman Iulius Cezar, pe la finele anului 47 i.Hr in Egipt merge catre Orientul Mijlociu, unde il anihileaza pe regele Farnace al II-lea al Pontului in Batalia de la Zela;
Dupa aceasta victorie a sa a exclamat cu satisfactia invingatorului cuvintele: "Veni, vidi, vici" ("Am venit, am vazut, am cucerit").

Am modificat intentionat ultimul verb latinesc "vici" = "am biruit", adaugand un " i" si a rezultat "vicii", in romaneste "patimi". Vom vedea de ce!

Bineinteles ca, aceasta biruinta a sa nu a fost singura lui biruinta; a purtat si alte batalii de rasunet in campaniile sale militare din Galia, Britania, Germania, prin care a inclus sub dominatia Imperiului Roman teritorii pana la Oceanul Atlantic.

Insa, aceste cuvinte memorabile le-a rostit dupa cucerirea din Orientul Mijlociu de la Zela.

As vrea sa asociez aceasta zicere cu urmatoarele cuvinte rostite de Sf. Ioan Hrisostom: "Sa fii Cezar(stapan) peste viciile(patimile) tale" . apropo de cel care a zis: Am venit, am vazut, am biruit, Iulius Cezar care a biruit lumea, nu razboiul cu patimile.

Dupa aceasta alaturare a doi "Cezari", unul care a stapanit lumea, Iulius Cezar, iar celalalt care a stapanit peste patimi, Ioan Gura de Aur, se contureaza mai bine si vedem mai limpede doua maniere de "a ataca" viata si lumea.

O viziune de a trai orientata spre lume si alta indreptata spre Dumnezeu.

In prima situatie, Cezarul devine centrul si stapanul lumii, in a doua varianta, solutia este sa-L asezi pe Dumnezeu, acolo unde ii este locul, in centru, in centrul vietii tale.

Daca iti propui sa cuceresti lumea, Eul tau devine "buricul pamantului", egocentrismul devine legea ta de miscare. Diavolul a promis-o celor care-i slujesc lui.

Daca iti propui sa ai altfel de biruinte, il vei avea pe Dumnezeu un punct de reper central, in jurul caruia vei gravita toata viata si un aliat de nadejde in razboiul: cu lumea, cu demonii si cu trupul.

Biruinta asupra patimilor, a viciilor ne-o va da Domnul, daca vom lupta cu armele credintei pana la capat, alaturi de El, Cel care a zis: "Indrazniti, Eu am biruit lumea!" (Ioan 16,33).

Vom putea cuceri teritorii pe care altadata stapaneau vrajmasii nostri, diavolii, ce au dus in robie simturile noastre ca pe niste ostatici de razboi, punandu-ne in lanturi.

Imi amintesc si alte cuvinte ce pot face lumina in acest subiect, de data aceasta rostite chiar de Mantuitorul nostru Iisus Hristos : "Dati Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu" (Matei 22,21) si "Ce-i va folosi omului de va castiga lumea toata, daca isi va pierde sufletul sau" (Matei 16,26).

Cele din afara sunt ale Cezarului, cele dinauntru sunt ale lui Dumnezeu.

Se ridica firesc o intrebare ca un steag de lupta! Ce fel de victorie vrem sa avem?

Ce vrem sa cucerim: lumea sau Imparatia? Unde ne adunam comori, in Cer sau pe pamant?

Fiecare, desigur are un raspuns. Unii se intreaba toata viata, altii afla adevarul inainte de a muri.

Alt imparat, Alexandru cel Mare, cel care a cerut ca dupa moartea sa sa fie pus intr-un sicriu cu mainile afara, spre a lua aminte toti ca, nimic din lumea aceasta nu luam cu noi in lumea de Dincolo, despre acest imparat si Iulius Cezar privindu-i statuia dintr-un templu roman, afirma cu tristete si cu oarecare invidie: "Crezi ca sunt lipsit de motive pentru a plange, cand vad ca, la varsta mea Alexandru cucerise atat de multe natiuni, iar eu nu am realizat nimic memorabil in tot acest timp?"

Apoi, pe frontispiciul templului de la Delphi a fost gasita urmatoarea inscriptie: "Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste intregul Univers, cu energiile si fortele sale ascunse . ". Acesta din urma este un indemn la introspectie, la autoanaliza; este privirea intoarsa spre noi insine, spre launtrul nostru, nu spre afara.

Textele amintite sunt revelatoare pentru tema abordata! Ce vreau sa spun?

Fiecare dintre noi doreste mai mult sau mai putin sa aiba in stapanire ceva din lumea aceasta. Unii vor sa cucereasca teritorii, altii doar un petec de pamant, altii vor sa cucereasca multimile, altii vor bogatii, altii vor audienta, altii vor sa castige popularitate, altii vor functii ori puterea, altii dimpotriva, vor sa dobandeasca pacea, bucuria, dragostea si alte virtuti, vor sa-L cunoasca pe Dumnezeu, pe ei insisi si tainele vietii, etc.

Din pacate, foarte putini iau cu asalt Imparatia cerurilor, ca sa dobandeasca un coltisor in Raiul cel vesnic, putini sunt cei care vor sa-l cucereasca pe Dumnezeu, sa castige darurile, mila sau bunavointa Lui ori sa dobandeasca bogatiile cele nepieritoare.

Desigur, instinctul acesta de cuceritor si de stapan peste celelalte fapturi il are omul in firea sa, prin actul creatiei, cand a fost asezat de Dumnezeu in gradina Raiului, el fiind capabil sa domine prin intelepciune celelalte specii.

Insa, prin caderea sa, omul a convertit la pacat si instinctele sale de supravietuire.

Odata cu dezvoltarea comunitatilor umane, aceste instincte au devenit patimi sociale: "de proprietate" si "de dominatie", dupa cum le denumeste in cartea sa - Instincte, patimi, conflicte, marele savant Nicolae Paulescu, descoperitorul nedreptatit al insulinei.

La omul modern, grabit si superficial, instinctele se manifesta conform "axiomei lui Cezar" modificata "genetic" de patimile lui homo videns: Veni, vidi,.vicii(patimi).

Oriunde ne-am duce, oriunde am intoarce privirea, cei mai multi dintre noi : venim, vedem,.dar, nu mai cucerim, ci suntem noi biruiti de vicii, de patimi, de chipuri, "ranindu-ne inima cu frumuseti straine", cum spune o rugaciune.

Viciul monitorizarii, patima privirii lacome ce doreste sa se hraneasca cu cat mai multe imagini, cu cat mai multe superficialitati.

Giovani Sartori atentioneaza despre aceasta asa zis "modificare genetica" a omului crescut in fata televizorului sau a monitorului de calculator, care risca sa devina o noua specie, diferita de homo sapiens si anume: homo videns, cum o numeste el.

Aproape a devenit o obsesie a omului de azi, "modul cum arata", "look-ul", viata omului fiind compromisa de "invazia imaginilor" si de "video-cultura", care pun mare pret pe aceste elemente decorative.

Ernest Bernea definea aceasta preocupare a omului, "ornamentatie si distractie", iar aceasta pseudo-cultura l-a determinat pe omul contemporan cu noi, "sa devina mai putin stapan pe sine", desi a luat in stapanirea privirii sale teritorii intregi.

"Cucerind tot mai mult in zonele periferice ale existentei si renuntand la ceea ce era esential, el si-a pierdut adevarata frumusete si tarie" (lucrarea Preludii), deturnand "chipul" nu spre "asemanare", ci spre un alt fel de aratare denaturata.

Toate aceste lupte ale omului soldate cu biruinte sau infrangeri, de multe ori se muta din lumea reala, in cea virtuala.

Am observat, deseori, cata superficialitate pune stapanire pe sufletele multor internauti, mai tineri ori mai varstnici, care intra pe Net doar ca sa vada cateva poze sau imagini, care circula de ici colo, dand Like doar in dreptul acestor efemeritati imagistice si nealipind privirea si mintea de ceva mai profund, cum ar fi textele de exemplu si tot felul de alte informatii, cunostinte si invataturi. Ce-i drept acestea nu sunt doar la distanta unui Click, ci presupun o oarecare aplecare si reflectie.

Nici la capitolul muzica nu stam mai bine. De altfel, cele mai de succes productii muzicale nu sunt piesele lui Bach, despre care scepticul Emil Cioran a zis: "pentru armoniile lui mai cred ca exista Dumnezeu", ci video - clipurile in care se succed intr-un ritm ametitor imagini peste imagini, dand peste cap privirea si auzul "victimei" biruita de multimea decibelilor sau care este coplesita de multimea flash-urilor suprapuse.

Orizonturile noastre se reduc doar la un punct de vedere. si acela miop. Devenim observatori, privitori si mai putin, traitori, ganditori.

Avem falsa impresie ca noi biruim cand luam sub stapanirea privirii "teritorii" intregi, dar de fapt, noi suntem cei invinsi.

Dupa o "biruinta" a privirii urmeaza o alta "biruinta" a ei si o alta si inca una si tot asa, homo videns se naste, fiind de tot atatea ori si infranti de lumea din afara, care ne invadeaza sufletul.

Chiar ca am putea exclama cu ingrijorarea regelui grec Pyrrhus din Epir in urma luptelor cu romanii."Inca o victorie ca aceasta si suntem pierduti!"

Razboiul acesta nu inceteaza si nu inseamna ca noi ar trebui sa capitulam.

Solutia ne-o da Sf. Ap. Pavel, cand zice: "Neprivind noi numai la cele ce se vad, ci si la cele care nu se vad, fiindca cele ce se vad sunt trecatoare, iar cele care nu se vad sunt vesnice" (II Corinteni 4,18).

Pr. Alin-Cristian Preotu

 

.

• Ce este pacatul?
  Publicat in : Editoriale
• Pacatul
  Publicat in : Religie
• Pacatul
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti