Citat:
În prealabil postat de ai2
|
Intrebarea dvs e cu doua taisuri. desi, initial am crezut ca vreti sa ma provocati doar pe tema pozitiei Bisericii fata de violenta domestica, am descoperit ca, de fapt, sugerati sau ca ati putea sugera ca crestinii, asemenea femeilor (mai ales, eu ca femeie) sustin cauza agresatorului cu care incepem sa ne identificam, in speta Biserica.
Ma voi lega de primul aspect. Biserica nu sustine violenta domestica, chiar ieri, la predica, parintele a accentuat acest lucru. Este adevarat, pe de alta parte, ca cine poarta aceasta cruce, neputand duce o alta ( pentru ca, da , exista oameni slabi) se vor mantui prin suferintele de care au avut parte. Asta nu inseamna, ca cei au evitat violenta domestica si au luptat impotriva acesteia nu se vor mantui.Deci, Biserica mea nu apara o religie care denigreaza femeile...este o religie in care divortul, in anumite conditii, de violenta domestica chiar, este permis.
Referitor la al doilea aspect. Este o lovitura sub centura si sub demnitatea dvs in primul rand. Daca imi sugerati studii psihanalitice, si ma considerati un anumit caz ce are nevoie de ajutor, nu e cazul sa fiti finut.Problema bolnavilor psihic este una delicata, deoarece stim foarte bine cu totii ca nu stim exact care este realitatea- daca e sa o luam metafizic si sa fim corecti si sceptici pana la capat. Poti sa spui cuiva ca sufera de un sindrom si ca prin urmare, tot ceea ce va spune se va situa in paradigma bolii. Nu numai ca nu este elegant, dar nu este nici corect, de dragul polemicii noastre.
Mi se pare pacat, ca nu reveniti asupra asa-ziselor argumente la care eu va furnize de fiecare data raspunsuri, si dupa fiecare raspuns al meu, veniti cu cate o alta acuzatie. Insa, mie imi prinde bine acest exercitiu. Sper sa ma deschid si mai mult, dar sper sa nu comit greseli si sa furnizez informatii gresite ca dvs sa aveti o imagine si mai distorsionata.
Ma gandesc apoi, ca voi parea paranoica. Ma gandesc si ca Nietzsche a spus candva despre crestinism ca e o religie a scavilor si a invinsilor...dar cand stai si citesti biografia sa, afirmatiile facute despre propria viata pe marginea manuscriselor, vezi ca Nietzsche vorbea despre propriul caz cand acuza pe ceilalti. Atat era de deznadajduit.
Multumesc pentru linkuri. Nu cunosteam acest sindrom.