Dogma Neprihanitei Zamisliri

Dogma Neprihanitei Zamisliri Mareste imaginea.

Stabilirea acestei dogme de catre Biserica Romano-Catolica n-a fost provocata de erezii teotokologice sau mariologice, cum sunt numite in Apus. Momentul istoric al respingerii cinstirii Maicii Domnului de catre Reformatori trecuse de trei secole si nu se mai impunea o precizare dogmatica in plus. Altceva se pare ca a stat la baza formularii ei si anume dorinta papalitatii de a pregati terenul pentru dogma infailibilitatii papale (1870).

 Dogma introduce teze discutabile sau de-a dreptul false, pe primul plan aflandu-se negarea neconditionata a pacatului originar si a urmarilor sale la Maica Domnului. Acest "privilegiu" de care numai Sfanta Fecioara s-a bucurat in istorie, conduce la o serie de consecinte, care altereaza adevarata invatatura despre Maica Domnului. In primul rand ea devine separata de Hristos, pentru ca nu El este Cel ce o curateste de pacatul stramosesc prin actul intru­parii Sale. In al doilea rand, Sfanta Fecioara este separata artificial de intreg neamul omenesc, avand parte de o nas­tere cu totul speciala, desi naturala, iesind de sub legea adamica a transmiterii pacatului originar. In al treilea rand, daca ea primeste curatirea de pacatul stramosesc si de urmarile lui nu se mai explica efortul ei personal de a sepregati pentru a deveni "vas ales" ai intruparii Domnului. In acest caz "ar insemna ca sfintenia Fecioarei Maria nu se datoreaza starii personale de neprihanire, mostenirii acu­mulate de omenirea veterotestamentara, ca nu persoana sa a atras asupra-i daruri exceptionale ale Duhului Sfant, ci ca ea vine dintr-un act unilateral de selectie divina. Prin aceasta, insa, sunt subestimate libertatea si demnitatea omului, care in conceptia Bisericii ortodoxe sunt de neclin­tit", conchide parintele S. Bulgakov, in opera sa consa­crata cinstirii Maicii Domnului.

 Acelasi autor considera ca teoria mariala catolica este impregnata de mecanicism maniheic, fiindca fuziunea divinului si umanului in om ignora libertatea umana. In ace­lasi timp mariologia catolica poate fi suspectata si de semi-pelagianism, adica de erezia potrivit careia omul pune inceput mantuirii sale inca din starea sa naturala, fara ajutorul harului.

 Caracterul nefundamentat si artificial al dogmei reie­se si din faptul ca relatia dintre Maica Domnului si Fiul lui Dumnezeu intrupat este modificata si alterata grav. Contrar Revelatiei divine care afirma ca toti oamenii se nasc cu pa­catul stramosesc (Ioan 3,6; Romani 5,12), teologia catolica sustine ca Sfanta Fecioara Maria a facut exceptie de la aceasta lege generala. Prin aceasta opinie, insa, ea este scoasa de sub necesitatea de a se mantui prin Iisus Hristos, Care, pentru ea nu mai este unicul Mijlocitor si Mantuitor, de vreme ce s-a mantuit inainte de venirea Lui in lume, deci fara harul adus de El.

 Documentele oficiale ale Bisericii Romano-Catolice afirma in modul cel mai clar predestinarea Fecioarei Maria, desi, pe de alta parte, resping conceptia despre predesti­nare sustinuta de Reformatorii secolului al XVI-lea. Din aceasta predestinare teologia catolica face o premisa a dogmei despre "Neprihanita Zamislire", al carei text se straduieste in zadar sa relationeze persoana Sfintei Fe­cioare cu cea a Mantuitorului Hristos: "Preafericita Fecioa­ra Maria, inca din primul moment al zamislirii ei, printr-un har si un privilegiu unic al lui Dumnezeu Atotputernicul, in vederea meritelor lui Isus Cristos, Mantuitorul neamului omenesc, a fost ferita de orice prihana a pacatului origi­nar". Chiar daca in Catehismul oficial al Bisericii Catolice (Vatican, 1992) se precizeaza, in comentariul la aceasta dogma, ca "aceasta stralucire a unei sfintenii unice cu care este impodobita din primul moment al zamislirii sale ii vine in intregime de la Cristos, deoarece ea a fost rascumpara­ta in mod eminent in vederea meritelor Fiului ei", este greu de inteles ca se mai poate stabili o viziune hristocentrica in invatatura mariologica romano-catolica, atata vre­me cat accentul se muta in mod artificial de la actul propriu-zis al intruparii (momentul biblic al Buneivestiri) la actul alegerii predestinate al zamislirii Sfintei Fecioare. Daca vom adauga la aceasta tendinta evident antropocen­trica si dimensiunea juridica a soteriologiei catolice (merite­le lui Isus Cristos) intreaga doctrina mariologica devine expresia unui juridism exteriorist si determinist, care distorsioneaza in mod fatal imaginea Maicii Domnului.

Viziunea catolica asupra Sfintei Fecioare Maria, ex­primata cel mai adesea in termeni scolastici, juridici, nedu­hovnicesti, ca si in cazul soteriologiei, induce o anumita stare de pasivitate in persoana ei.

 S-a ajuns aici pe mai multe cai, care altereaza in mod inevitabil atat antropologia, cat si pnevmatologia si prin ambele insasi mariologia. In actul neprihanitei zamisli­ri, care, asa cum am mentionat anterior, devine in teologia catolica decisiv pentru destinul Sfintei Fecioare, cea care se zamisleste este cu totul pasiva in stergerea pacatului ereditar. In teologia ortodoxa, in care momentul culminant al alegerii Sfintei Fecioare este Bunavestire, ingerul as­teapta consimtamantul ei, dat in numele intregii omeniri si numai dupa aceea coboara in trupul ei preacurat Fiul si Cuvantul Tatalui. "Astfel, precizeaza Sfantul Nicolae Cabasila, intruparea Cuvantului a fost lucrarea nu doar a Tatalui si a Puterii Sale si a Duhului - Unul binevoind, Celalalt facandu-Si salas si Cel de al treilea umbrind -, ci in aceeasi masura a fost lucrarea vointei si credintei Fecioarei... Asadar, numai dupa ce a instintat-o astfel si a convins-o, Dumnezeu a facut-o Maica intrucat numai dintr-o Mama constienta si consimtitoare a vrut El sa ia trup, ca sa se daruiasca ea insasi si sa devina impreuna-lucratoare la iconomia lui Dumnezeu asupra neamului nostru". Dum­nezeu nu urmareste sa anuleze libertatea umana atunci cand revarsa harul Sau, ci tocmai sa restaureze sau sa restabileasca aceasta libertate, care face parte din chipul divin din om.

 Din punct de vedere pnevmatic, pasivitatea Sfintei Fecioare provine din faptul ca, odata sters pacatul ereditar, Sfanta Fecioara nu s-a mai nevoit pentru castigarea unei vieti curate, pregatirea ei la templu nu mai apare ca nece­sara, totul se implineste doar datorita unui decret etern. Acest pasivism confirma faptul ca in intreaga sa istorie Apusul crestin a oscilat intre predestinationismul augustinian si pelagianismul antropocentric.

 Din perspectiva hristologica, accentuarea unilaterala a jertfei de pe Golgota si aceasta tot intr-o maniera juridica, a facut sa scada interesul, in teologia scolastica, pentru momentul intruparii, care, in viziune ortodoxa, coincide cu inceputul rascumpararii neamului omenesc, intrucat de atunci porneste si procesul indumnezeirii firii umane a Mantuitorului. Nu poate fi o simpla coincidenta faptul ca di­minuarea importantei hristologice si soteriologice a intrupa­rii isi gaseste o directa corespondenta in scaderea impor­tantei Buneivestiri in persoana si viata Maicii Domnului. Doar daca se admite ca numai in momentul intruparii, Fiul lui Dumnezeu insusi, prin umbrirea Duhului Sfant curata pacatul stramosesc din persoana celei ce devine Sfanta Sa Mama, asa cum marturiseste Biserica Ortodoxa, se recas­tiga hristocentrismul mariologiei, inlaturandu-se paralelis­mul fortat si iluzoriu dintre Fiul lui Dumnezeu si Sfanta Fecioara Maria.

 Revenind la implicatiile dogmatice ale "Neprihanitei Zamisliri", vom nota remarca ce apartine parintelui Staniloae si care surprinde in mod elocvent prapastia ce apare, datorita acestei dogme eronate, intre Sfanta Fecioara si Fiul ei dumnezeiesc: "Daca Maria s-ar fi nascut fara acest fond comun, transmisibil, al pacatului omenesc, Iisus s-ar fi nascut din ea fara de pacatul stramosesc, datorita ei, nu datorita Duhului Sfant, asa cum urmasii lui Adam si ai Evei s-ar fi nascut fara pacat, daca ei n-ar fi cazut. Deci prin ea ar fi venit intai in lume mantuirea, nu prin dumnezeiescul ei Fiu". Biserica Ortodoxa nu contesta faptul ca, de la naste­rea sa, Sfanta Fecioara Maria a primit puterea sau harul lui Dumnezeu, care a ajutat-o sa nu savarseasca pacate personale, adica sa nu activeze pacatul stramosesc. Cura­tia Sfintei Fecioare pe care a avut-o pana la Buna-Vestire este rodul conlucrarii harului divin cu vointa ei, este o lucra­re sinergica, care priveste persoana ei, deci o curatie per­sonala, nu o curatie a firii omenesti de pacatu! adamic. De aceea Parintii rasariteni disting intre curatia de la nastere a Sfintei Fecioare si cea de la zamislirea dumnezeiescului ei Fiu, care este superioara, fiindca umbrirea directa a Duhu­lui Sfant confirma si are ca efect stergerea pacatului stramosesc sau curatirea totala a sufletului si trupului Maicii Domnului.

 Dificultatea insurmontabila a mariologiei catolice provine si din impersonalismul ce caracterizeaza conceptul de gratie creata, specific teologiei scolastice. Daca harul divin este un ajutor creat de Dumnezeu, care nu poarta in sine prezenta personala a Lui, atunci el nici nu stabileste relatii personale intre Dumnezeu si oameni, ca si intre oameni, iar Duhul Sfant nu mai lucreaza prin el la persona­lizarea umana, inteleasa ca trecere de la chip spre asema­nare. Dimpotriva, pentru teologia ortodoxa harul reprezinta "energia divina necreata, care a trebuit intai sa se reverse in umanitatea luata de Fiul lui Dumnezeu, pentru ca prin ea sa treaca la toti cei ce vor sa o primeasca. De aceea elibe­rarea de pacatul stramosesc nu o poate obtine nici un om decat prin unirea lui cu Hristos, Dumnezeu-Omul; numai asa a obtinut-o si Fecioara Maria".

 Paralelismul mariologiei catolice este nefundamen­tat si contrar Traditiei Apostolice, chiar daca el este favori­zat in cadrele teologiei apusene de distinctia quasi-nestoriana facuta intre Iisus al istoriei si Hristos al credintei. Aceasta distinctie arbitrara, vizibila in teologia catolica a secolului al XX-lea, are radacini adanci in dilema dintre divinitatea si umanitatea Mantuitorului, care insoteste din Evul Mediu teologia scolastica, deoarece n-a inteles si asimilat corect consecintele unirii ipostatice.

 Unul dintre motivele cele mai importante pentru care acest paralelism nu poate fi sustinut il constituie intreita cauza pentru care doar Mantuitorul Iisus Hristos S-a nas­cut fara pacatul stramosesc: zamislirea supranaturala, prin puterea Duhului Sfant, in sanul Sfintei Fecioare Maria; enipostazierea firii umane de catre Fiul vesnic al lui Dumne­zeu, devenit si Subiect al firii umane; misiunea unica de Mantuitor, care vine sa stearga pacatul lui Adam si toate pacatele personale ale celor ce vor crede si se vor boteza (Marcu 16,16). Nici unul dintre aceste trei motive nu poate fi invocat in sprijinul dogmei "Neprihanitei zamisliri", pentru ca locul sau rolul Maicii Domnului in realizarea rascumpa­rarii sau a mantuirii obiective este cu totul altul decat al lui Hristos, desi nu despartit de al Lui, din care decurge.

 Ca o concluzie intermediara, putem afirma ca dog­ma de la 1854 configureaza o mariologie catolica antropo­centrica, ridicand in mod artificial si nefiresc pe Sfanta Fe­cioara Maria la egalitate cu Fiul si Dumnezeul sau si gre­vand asupra hristologiei si soteriologiei, care devin tot mai rigide in catolicism, accentul fiind pus unilateral pe meritele lui Hristos, detasate de Persoana Sa.

 Pr. Conf. Dr. Stefan Buchiu
Maica Domnului. O introducere în teotokologia ortodoxă, 223 p., Editura Sigma, Bucureşti, 2006.

16 Februarie 2016

Vizualizari: 3668

Voteaza:

Dogma Neprihanitei Zamisliri 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE