"Ajutorul" acesta este neplacut Domnului?

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Parascheva16

E putin trist daca a fi femeie inseamna doar sa speli, calci, gatesti, grija de copii. Cam ce face o menajera.

În familiile care nu au o menajeră sau acolo unde nu are cine să o ajute pe femeie (nici mamă, nici soacră, nici soră etc.), aceasta are de făcut într-adevăr toate cele enumerate şi încă altele. E vorba despre rolul femeii în familie.
Acest rol, corespunzător statutului de femeie, de mamă şi de soţie, precum şi în acord cu anumite predispoziţii ale femeilor (unele sunt date genetic, de pildă sensibilitatea, gingăşia, blândeţea) include principalele activităţi ale femeii în cadrul familiei. Cine nu îşi face bine rolul stânjeneşte pe cei care au aşteptări de rol din partea ei. Şi produce crize în funcţionarea familiei, dintre care unele pot evolua până la deznodăminte cu totul de nedorit (divorţul, fuga de acasă a copiilor, vagabondajul, adulterul, cearta violentă etc.).
Similar stau lucrurile şi în cazul bărbatului. Are şi el nişte roluri, conform statutului de soţ, tată, bărbat.
Neîndeplinirea rolului atrage şi pierderea statutului.

Pe marginea acestor banale constatări două comentarii:
1) Omul nu se reduce la rolul său. Persoana e mereu infinit mai mult decât executantul unor activităţi. Persoana nu se evaluează după numele sau ansamblul activităţilor desfăşurate. Dacă ar fi aşa, cum calificăm o persoană care nu face "mai nimic"? De exemplu pe unul care şade ani în şir pe un stâlp şi se roagă. Ar putea fi un sfânt sau un nebun incurabil, dacă e să judecăm doar după ce face. În realitate omul, indiferent ce face, se menţine ca taină, prin însăşi natura lui de om. De aceea nici nu poate fi închis în reguli, teorii, norme, ideologii, sisteme. Persoana este inepuizabilă, la modul cel mai propriu; ca urmare, este o eroare de interpretare să reducem persoana femeii (sau a bărbatului) la rolul său (adică la ansamblul activităţilor prescrise de rol). Un rol sau un statut sunt doar o parte a realităţii persoanei. Pe de altă parte, a exagera importanţa rolului înseamnă şi a face inflaţie de rol. Când o femeie se defineşte pe sine ca mamă sau ca soţie, deja a picat din taina persoanei şi nu face decât să se reducă pe sine la rol, adică să sugrume întregul prin parte. Proces periculos, dezumanizant, inflaţionist.

2) În familia unde împărăţeşte iubirea, rolurile femeii şi ale bărbatului sunt împărţite şi purtate împreună şi cu bună înţelegere. Adeseori bărbatul spală, calcă rufele, face cumpărturi, îngrijeşte copiii etc. Uneori femeia se ocupă de treburile bărbatului. Periodic ducem sarcinile unul altuia, aşa cum cer împrejurările, fără prea mare tam-tam, din iubire, firesc, discret.

Nu e trist că femeia face activităţile menajerei (poate fi amuzant, dramatic, folositor, chinuitor, sublim, inutil etc.), în schimb e strâmb când judecăm femeia după roluri, iar nu după menire şi roade. Persoana, indiferent de sex, nu e cumul de sarcini, ci taină. Trist e când piere taina, sufocată de judecăţile noastre valorice privind rolul.

[Corinusha]

Dna Parascheva, sunt unele femei care s-ar simti binecuvantate sa fie doar o "menajera", sa nu mai fie nevoite sa mearga si la lucru. Si da, ma numar printre ele. Dupa 8 ore de munca, vin acasa si mai trebuie gatit, calcat, spalat etc. Doar nu le-oi lasa pe toate pe spatele sotului, care lucreaza uneori si 48 de ore legate, la 2 locuri de munca. Eu abia are timp sa mai doarma intre doua joburi si prinde 2-3 zil libere la luna, zile in care, sincer, n-as dori sa-l rog sa gateasca au sa bata cuie sau cine stie ce, ci as vrea sa le petrecem impreuna, sa ne relaxam. Asa ca prefer a bat eu si cuiele si sa pun perdelele si sa lipesc firele desfacute de la vreun aparat electrocasnic pentru ca, comparativ cu el, eu chiar am mai mult timp liber, mult mai mult timp liber (si in plus, acasa la parini eu le faceam ca tata venea cu scuza "io nu-s demeserie", nu ma bag, si asa am invatat eu si mam sa reparam o groaza de lucruri ce se stricau prin casa).
Eu m-as simti binecuvantata sa ajung in stadiul in care sa fiu "stay at home mom", sa am timp sa fac tot ceea ce imi propun si sa ma pot ocupa eu personal de cresterea si educarea copiilor (Doamne ajuta a fie macar 2). As vrea sa nu fie si copilul meu "cu cheia in gat" e la 3 ani, sa il pot verifica l teme, a il pot ajuta, sa avem activitati de familie macar un week-end pe luna, sa pot iesi cu copilul in parc, sa ii cunosc prietenii si colegii si nu sa-l las pe mn parinilor sau mai rau, sa ii angajez bona pentru ca eu nu am timp a m ocup de PROPRIUL copil.
Sustin familia asa cum era ea odata...

ps: scuzati rabufnirea de frustrari vechi, dar chiar mi-as dori ce am scris mai sus.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Corinusha

Dna Parascheva, sunt unele femei care s-ar simti binecuvantate sa fie doar o "menajera", sa nu mai fie nevoite sa mearga si la lucru. Si da, ma numar printre ele. Dupa 8 ore de munca, vin acasa si mai trebuie gatit, calcat, spalat etc. Doar nu le-oi lasa pe toate pe spatele sotului, care lucreaza uneori si 48 de ore legate, la 2 locuri de munca. Eu abia are timp sa mai doarma intre doua joburi si prinde 2-3 zil libere la luna, zile in care, sincer, n-as dori sa-l rog sa gateasca au sa bata cuie sau cine stie ce, ci as vrea sa le petrecem impreuna, sa ne relaxam. Asa ca prefer a bat eu si cuiele si sa pun perdelele si sa lipesc firele desfacute de la vreun aparat electrocasnic pentru ca, comparativ cu el, eu chiar am mai mult timp liber, mult mai mult timp liber (si in plus, acasa la parini eu le faceam ca tata venea cu scuza "io nu-s demeserie", nu ma bag, si asa am invatat eu si mam sa reparam o groaza de lucruri ce se stricau prin casa).
Eu m-as simti binecuvantata sa ajung in stadiul in care sa fiu "stay at home mom", sa am timp sa fac tot ceea ce imi propun si sa ma pot ocupa eu personal de cresterea si educarea copiilor (Doamne ajuta a fie macar 2). As vrea sa nu fie si copilul meu "cu cheia in gat" e la 3 ani, sa il pot verifica l teme, a il pot ajuta, sa avem activitati de familie macar un week-end pe luna, sa pot iesi cu copilul in parc, sa ii cunosc prietenii si colegii si nu sa-l las pe mn parinilor sau mai rau, sa ii angajez bona pentru ca eu nu am timp a m ocup de PROPRIUL copil.
Sustin familia asa cum era ea odata...

ps: scuzati rabufnirea de frustrari vechi, dar chiar mi-as dori ce am scris mai sus.

Este dramatic cat de mult a scazut puterea de cumparare de la o epoca la alta. Din cate inteleg, inca nu aveti copii. Aveti, in schimb, trei joburi. Adica doi tineri casatoriti, fara copii, au nevoie de 3 joburi!!!

Bunicul patern, cu dreptii sa-l odihneasca Dumnezeu, a fost preot. Cativa ani avea si el doua joburi, in sensul ca era preot si profesor la seminar. Dar avea destul timp si destui bani, in anii 30, ca sa stea in concediu o luna la mare. Bunica mea nu lucra (ca salariata, vreau sa spun). Cam nicio preoteasa nu lucra. Mai facea croitorie, ceea ce am spune azi "creatie vestimentara", fiindca ii placea, pentru ea si pentru prietenele ei. Avea si cateva cliente din protipendada orasului. Au avut trei copii. Cele doua salarii, de preot si profesor, ale bunicului erau suficiente pentru un trai fara griji. Si a mai ramas cat sa-si faca una dintre cele mai frumoase case din oras.

Bunicul matern, Dumnezeu sa-l ierte, a fost tot preot. Dar la tara. Au avut 4 copii si nimic nu le-a lipsit pana la perioada comunista, cand amandoi au gustat din binefacerile puscariei si li s-a confiscat mica lor avere.

Strabunicul patern (pe linie barbateasca) era invatator (institutor). Din salariul sau a crescut, impreuna cu strabunica, 7 copii. Si toti 7 au facut facultati prin anii 20.

Strabunicul patern (pe linie femeiasca) era tot preot intr-un targ din Moldova. A avut trei fete carora nimic nu le-a lipsit.

Strabunicul matern, tatal bunicii, era taran fugit din Ardeal pe cand avea 18 ani. A trecut muntii cu o boccea. La 50 de ani era cel mai bogat taran din sat, administrand 500 de hectare (180 ale lui) si trei stane de oi (una a lui). A avut 8 copii, lucru care nu a impiedicat ca zestrea bunicii sa fie considerabila. Si nici nu il impiedica sa aiba mici placeri ale lui, de exemplu vanatoarea calare.

Strabunicul matern, tatal bunicului era taran din Bucovina. Castiga suficient incat sa-si deschida un magazin satesc, cu doi baieti de pravalie angajati. Dar a fost impuscat in Razboiul de intregire, iar strabunica, ramasa vaduva, a scapatat. Copiii lui au avut burse de orfani de razboi, bunicul meu, facand teologia la Cernauti, nu a platiti niciodata nici taxa scolara, nici internat , nici cantina. Era o vreme cand Regina Maria, Mama Ranitilor, chiar se ocupa de orfanii si vaduvele de razboi.

Si azi s-a ajuns ca taranii sa nu mai poata trai din rodul muncii lor si sa-si caute tot felul de alte indeletniciri, care de sofer, care de pompier ori de postas. Singurii dedicati exclusiv muncii campului sunt pensionarii, iar acestia au noroc cu pensia. Iar tinerii oraseni, precum vad, au nevoie de trei joburi la doua persoane.

[anita]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Este dramatic cat de mult a scazut puterea de cumparare de la o epoca la alta. Din cate inteleg, inca nu aveti copii. Aveti, in schimb, trei joburi. Adica doi tineri casatoriti, fara copii, au nevoie de 3 joburi!!!

Bunicul patern, cu dreptii sa-l odihneasca Dumnezeu, a fost preot. Cativa ani avea si el doua joburi, in sensul ca era preot si profesor la seminar. Dar avea destul timp si destui bani, in anii 30, ca sa stea in concediu o luna la mare. Bunica mea nu lucra (ca salariata, vreau sa spun). Cam nicio preoteasa nu lucra. Mai facea croitorie, ceea ce am spune azi "creatie vestimentara", fiindca ii placea, pentru ea si pentru prietenele ei. Avea si cateva cliente din protipendada orasului. Au avut trei copii. Cele doua salarii, de preot si profesor, ale bunicului erau suficiente pentru un trai fara griji. Si a mai ramas cat sa-si faca una dintre cele mai frumoase case din oras.

Bunicul matern, Dumnezeu sa-l ierte, a fost tot preot. Dar la tara. Au avut 4 copii si nimic nu le-a lipsit pana la perioada comunista, cand amandoi au gustat din binefacerile puscariei si li s-a confiscat mica lor avere.

Strabunicul patern (pe linie barbateasca) era invatator (institutor). Din salariul sau a crescut, impreuna cu strabunica, 7 copii. Si toti 7 au facut facultati prin anii 20.

Strabunicul patern (pe linie femeiasca) era tot preot intr-un targ din Moldova. A avut trei fete carora nimic nu le-a lipsit.

Strabunicul matern, tatal bunicii, era taran fugit din Ardeal pe cand avea 18 ani. A trecut muntii cu o boccea. La 50 de ani era cel mai bogat taran din sat, administrand 500 de hectare (180 ale lui) si trei stane de oi (una a lui). A avut 8 copii, lucru care nu a impiedicat ca zestrea bunicii sa fie considerabila. Si nici nu il impiedica sa aiba mici placeri ale lui, de exemplu vanatoarea calare.

Strabunicul matern, tatal bunicului era taran din Bucovina. Castiga suficient incat sa-si deschida un magazin satesc, cu doi baieti de pravalie angajati. Dar a fost impuscat in Razboiul de intregire, iar strabunica, ramasa vaduva, a scapatat. Copiii lui au avut burse de orfani de razboi, bunicul meu, facand teologia la Cernauti, nu a platiti niciodata nici taxa scolara, nici internat , nici cantina. Era o vreme cand Regina Maria, Mama Ranitilor, chiar se ocupa de orfanii si vaduvele de razboi.

Si azi s-a ajuns ca taranii sa nu mai poata trai din rodul muncii lor si sa-si caute tot felul de alte indeletniciri, care de sofer, care de pompier ori de postas. Singurii dedicati exclusiv muncii campului sunt pensionarii, iar acestia au noroc cu pensia. Iar tinerii oraseni, precum vad, au nevoie de trei joburi la doua persoane.

Nu va suparatai ,bunicii d-voastra au fost preoti ortodocsi?