Icoana Maicii Domnului Axionita

Icoana Maicii Domnului Axionita Mareste imaginea.

Când israeliţii se aflau în pustie şi voiau să plece din locul în care îşi făcuseră tabăra, aşteptau să vadă mai întâi că se ridică norul luminos, semnul prezenţei lui Dumnezeu. Atunci tot poporul se aduna în jurul Cortului Mărturiei şi, pe când trâmbiţele şi chimvalele răsunau, iar cortul era ridicat, ei îl urmau cuprinşi de emoţie (cf Num. 9, 15 ş.u.; c. 10). Ştiau că acolo Se află Dumnezeu şi mergeau unde Se ducea El.

Tot aşa s-a întâmplat şi acum. Cât entuziasm sfânt este şi aici, în jurul icoanei „Axion estin“, pe care o avem înaintea noastră şi care înfăţişează cu adevărat prezenţa Maicii Domnului! îndată ce Maica Domnului s-a ivit din largul mării, a fost întâmpinată de vase utilitare, care cu salve de tun i-au dat cinstirea cuvenită unui conducător de stat. Tot poporul şi-a plecat capetele, până şi bărbaţii au lăcrimat, genunchii s-au plecat. Cu toţii erau numai ochi ca s-o vadă pe Maica Domnului! Străzile s-au umplut, la fel şi trotuarele şi balcoanele caselor. N-a mai rămas niciun loc liber. in acea zi cerul şi-a oprit ploaia, la fel ca şi în zilele următoare, ca să nu existe niciun fel de piedică. Cu toţii au întâmpinat-o pe Sfânta Fecioară, Maica vieţii, pe cea care ne dă curaj să înaintăm. Fericit este acest oraş minunat al Tesalonicului, scaun apostolic plin de har, ai cărui copii iubitori de Dumnezeu vin, de cu noapte şi până la lăsarea nopţii, să se închine Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, împărăteasa lumii!

Icoana făcătoare de minuni „Axion estin“, ştiţi foarte bine, tronează în Sfântul Altar al bisericii principale a Sfântului Munte, precum şi în inima monahilor care trăiesc în prezenţa ei deja de o mie de ani. Această icoană este cel mai important element văzut al prezenţei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în viaţa şi obştea aghiorită.

Aproape toate mănăstirile din Sfântul Munte au icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului. Aşa cum soarele îşi revarsă lumina şi căldura printr-o mulţime de raze, tot aşa şi Preasfânta Maică a lui Dumnezeu îşi transmite harul prin mijlocirea numeroaselor ei icoane. Miile de Părinţi athoniţi, de la începuturi şi până azi, trăiesc icoana pe care o avem înainte ca pe o prezenţă personală a Maicii Domnului. Aproape toţi au trăiri personale legate de Maica Domnului, trăiesc laolaltă cu ea, şi Maica Domnului, împreună cu ei. Mulţimea icoanelor ei făcătoare de minuni dovedeşte grija sa pentru Sfântul Munte, dar şi iubirea monahilor faţă de ea. Paraclisele cântate în cinstea Maicii Domnului sunt zilnice, Imnul Acatist nu conteneşte, litaniile sunt unele după altele, privegherile în cinstea ei durează toată noaptea.

Tot Sfântul Munte vorbeşte despre Maica Domnului, care, de când a făgăduit, nu a încetat să fie „aliatul lui nebiruit, hrănitoarea, îngrijitoarea, medicul", chivotul şi mântuirea monahilor, dar şi a vizitatorilor, ha însăşi a ales Sfântul Munte ca să fie „locuinţa ei cea mai osebită" şi, de atunci, nu s-a mai despărţit de el. Astfel, Sfântul Munte şi Maica Domnului sunt unul şi acelaşi lucru.

Un călugăr athonit a ieşit zilele acestea din Sfântul Munte ca să meargă la medic. Era pe punctul de a se întoarce când a aflat noutăţile din Sfântul Munte. Nu există călugăr în Athos care să nu se intereseze de Sfânta Fecioară, de Maica sa. îndată ce a auzit că Maica Domnului este în Tesalonic a spus: „Unde să merg, de vreme ce Maica e aici? O să aştept să mă întorc împreună cu ea.“

Născătoarea de Dumnezeu avea trei ani când a intrat în Sfânta Sfintelor, care este o imagine a vieţii isihaste şi a apropierii lui Dumnezeu de om. Acum, este ea însăşi Sfânta Sfintelor şi II aduce pe Dumnezeu în sufletele noastre. Este şi Maica fecioriei şi a rămas pururea Fecioară şi Maică. De-a lungul vieţii, n-a căutat nimic altceva decât pe Hris- tos, pentru a se putea ocupa cu inimile noastre chinuite, cu problemele noastre, cu cererile noastre.

Moştenirea ei este obştea athonitâ, pentru că aceasta L-a cerut pe Dumnezeu, iar ea a hotărât să se plece înaintea oamenilor. Locuieşte în Sfântul Munte într-un loc osebit, ales şi foarte frumos, între cer şi pământ, între hotarele dintre apă şi uscat, dintre Răsărit şi Apus. S-a aşezat în centrul vieţii omeneşti. Maica Domnului este „mai înaltă decât cerurile şi, în acelaşi timp, „temelia pământului11’, adică temelia vieţii noastre. Este Athosul însufleţit, în timp ce Sfântul Munte este „muntele cu umbră deasă11 (Avac. 3, 3), „netăiat de mână“ (Dan. 2, 34) ’, precum şi orice altceva o preînchipuie, la proroci, pe Maica Domnului.

Prin urmare, e firesc ca Maica Domnului să se odihnească la Sfântul Munte şi să fie singura femeie care intră aici. în acest fel se dovedeşte faptul că avatonut Sfântului Munte este o necurmată taină a purtării feciorelnice în pântece şi a ocrotirii Maicii Domnului, care ajută ca viaţa noastră să rodească. Astfel, prin faptul că este singura femeie care intră în Sfântul Munte se justifică teologic rânduiala avatonului.

Din clipa în care Maica Domnului L-a zămislit pe Dumnezeu-Omul Hristos pântecele ei s-a închis şi a cuprins în fiinţa ei întreaga Dumnezeire şi întreaga fire muritoare. Având însă pe Dumnezeu întreg şi întreaga fire omenească, ea poate, pe de-o parte, să ne dăruiască lui Dumnezeu şi să ne unească cu El, iar pe de altă parte, să ni-L dăruiască nouă pe Dumnezeu.

Spusele acestea arată că acoperământul şi ocrotirea Maicii Domnului se află la Sfântul Munte, dar nu sunt limitate acolo. Dimpotrivă, se transmit la întreaga omenire, în întreaga lume. Icoana ei ne-o face prezentă pe ea însăşi, " Aşa-numitul „avaton“ (din grecescul - „de neumblat, de nepătruns") reprezintă vechea rânduială a neintrării femeilor în mănăstirile de bărbaţi, amintită deja de Sfântul Vasile cel Mare în al doilea Cuvânt ascetic, rânduială respectată până astăzi la Sfântul Munte Athos, dar şi în alte aşezări monahale, (n.tr.) dar, în acelaşi timp, şi pe Fiul ei, Care este Dumnezeu şi om. La Sfântul Munte, icoana „Axioniţa“ este aşezată pe un tron, şi cu toate acestea, privirile Maicii Domnului se perindă prin toată iumea, în timp ce acolo prezenţa ei este simţită în mod deosebit, palpabilă în mod personal. Dar oriunde se răspândeşte această prezenţă, acolo vine şi Fiul ei. Ocrotirea Maicii Domnului îl îmbrăţişează pe fiecare om. Simţim oare marea semnificaţie a tainei acestei icoane pentru viaţa noastră? De la Sfântul Munte, Maica Domnului lucrează în viaţa fiecărui om. Aşa cum Dumnezeu Se găseşte, nedespărţit, într-un loc, în Sfânta Euharistie, pentru că este un singur Dumnezeu, dar Se împarte şi Se dă tuturor oamenilor, tot aşa şi Maica Domnului este una, şi, prin această icoană a sa, ea se dă şi se împarte în viaţa tuturor ortodocşilor. Ajungem cu toţii părtaşi harului, îl dobândim cu toţii pe Dumnezeu, avem cu toţii darurile Fiului Maicii Domnului.

In istoria Sfântului Munte, Maica Domnului s-a arătat de multe ori unor monahi plină de viaţă şi de iubire, plină de milă care se revarsă peste oameni. Şi câte nu face Maica Domnului! Unora le arată drumul, alături de alţii umblă, alteori intervine când cineva se află în primejdie, altora le răsplăteşte, pe alţii îi ameninţă când nu îşi fac bine slujirea. A fost văzută rugându-se, plângând, chiar Şi servind mâncarea la trapeză când era nevoie de ajutor. Sfânta Fecioară devine roaba noastră, slujeşte până şi cele mai lumeşti şi mai omeneşti dintre trebuinţele noastre.

Dacă Maica Domnului îi ajută pe monahi, care sunt lipsiţi de griji, nu au probleme, nu au frământări, nu au greutăţi în viaţa lor duhovnicească şi socială, cu atât mai mult ii va ajuta pe mirenii care suferă de părăsire, de dureri, de  boală, de nevoi zilnice. Astfel, Maica Domnului „Axioniţa“ este Sfânta Fecioară a Sfântului Munte, dar, în acelaşi timp - o, fratele meu! -, este şi propria ta Sfântă Fecioară. Ea transmite sfinţenie şi pace, transformă întreaga lume, timpul şi spaţiul; sfinţeşte casele, binecuvântează roadele, ţarinile, văzduhul, pământul.

Oare de ce facem litanii cu icoana ei? Pentru ca aceasta este preumblarea Stăpânei pe domeniul ei, vizita împărătesei în împărăţia ei, pe care urmează să o sfinţească, împărăteasa se preumblă pe străzi - de aceea am adus-o de la Sfântul Munte - şi vede, aude, se înţelege cu noi, ne insuflă, dar mai ales se înţelege cu Fiul ei şi Dumnezeul ei. Pe măsură ce litania înaintează, nu putem înţelege câte îi spune ea, cu tăcerea ei, Fiului său. Ii spune: „De omul acesta vreau să ai grijă! Pe femeia aceea să nu o uiţi, vezi câte greutăţi duce, Fiul meu şi Dumnezeul meu, şi de aceea vreau să-i împlineşti cererea! Maica se înţelege cu Copilul ei şi cu propriul nostru Tată şi Dumnezeu. Cât de tăcută, de liniştită şi de măreaţă este! Pe cât este de slăvită şi de înveşmântată, pe atât de mare şi de domnească îi este ocrotirea pe care ne-o dă! Tăcerea ei măreaţă ne sporeşte credinţa şi ne întăreşte rugăciunile. Sfânta Fecioară este smerită în slava ei, pentru că a biruit stricăciunea şi moartea, pentru că este palatul luminii celei neapropiate.

Maica Domnului pune în lucrare rugăciunea de zi şi de noapte a Sfântului Munte, lucrează la taina izbăvirii, descoperă întruparea Cuvântului înlăuntrul nostru şi ne iniţiază în tainele cerului şi ale pământului. Prin Maica Domnului noi, păcătoşii, neputincioşii, pătimaşii, ne desfatăm de darurile dumnezeieşti, pentru că ea este stâlpi însufleţit ai rugăciunii întregii Biserici. Maica Domnului îi slobozeşte chiar şi pe cei din iad, îl îndumnezeieşte pe om si atrage întreaga zidire ca să se închine lui Dumnezeu. De aceea a ieşit şi a vizitat lumea.

A trecut pe aici Maica Domnului şi a propovăduit încetarea deosebirilor dintre genuri - „nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască“ (Gal. 3, 28) adunându-ne pe toţi în jurul ei, bărbaţi şi femei, mici şi mari, săraci şi bogaţi, înţelepţi şi neînţelepţi. Unuia i-a dat putere, altuia sfinţire, altora le-a arătat „cele nearătate şi ascunse" (Ps. 50, 7) ale înţelepciunii lui Dumnezeu. Ieşind din Athos în lume, a vădit adâncul cuget religios al sufletului ortodox şi credinţa poporului în Dumnezeu. Acest popor, chiar şi atunci când se preface că nu crede, chiar şi atunci când se ruşinează să-şi exprime credinţa, în realitate nu II înlocuieşte pe Dumnezeu cu vreun idol, ci II preferă pe Fiul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Ea ne-a văzut pe toţi şi a înţeles totul. Şi-a întins omoforul şi a acoperit cu el poporul. A unit strigătele inimilor noastre cu rugăciunile Părinţilor athoniţi, care alcătuiesc „suita" împărătesei a toată lumea.

Să devenim şi noi îngeri şi asemenea îngerilor, la fel cu Gavriil care s-a învrednicit să-i cânte imnul „Cuvine-se cu adevărat" („Axion estin"), de unde icoana şi-a primit numele de ,Axion estin" sau „Axioniţa" ! Să o lăudăm şi noi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu prin această doxologie!

A venit, fraţii mei, împărăteasa, dar ştim că iarăşi va pleca şi se va întoarce la casa ei! De aceea, puneţi-o în inima voastrâ câtă vreme încă vi se dăruieşte, până în ultima clipă a şederii ei aici! Cine ştie dacă lumea va mai vedea din nou această icoană a ei! Acum se află în afara Sfântului Munte pentru că Dumnezeu i-a dat un semn înalt Preasfinţitului vostru Mitropolit ca să o cheme. „Dumnezeu a aşezat suişuri" (Ps. 83, 6) în inima lui, pentru că, îndeletnicindu-se zi şi noapte cu sfinţii, ştie că Sfântul este acolo unde se află şi icoana lui, I-a rugat, aşadar, pe aghioriţi să o trimită pe Sfânta Fecioară. Lor nu le place ca icoana să iasă din Sfântul Munte, fiindcă se întristează când se despart de ea. Cu toate acestea, şi-au adus cu multă iubire comoara comorilor lor spre închinare şi spre binecuvântarea poporului pe care Dumnezeu îl iubeşte. Trebuie însă să se întoarcă la locul ei, astfel încât să se îngrijească de întreaga lume ca o pururea-Fecioară, ca o imagine a vieţii isihaste.

Cuprindeţi-o în braţele voastre duhovniceşti atât timp cât vi se oferă! Cuprindeţi-o, pentru că locul ei este în cea dintâi biserică a Athosului: Protatonul! Preacuvioşii monahi o vor înălţa iarăşi în mâinile lor, o vor duce cu ei, ajutaţi de miriade şi miriade de îngeri nevăzuţi. Când vor ajunge la Karies, îi vor spune: „Scoală-te întru odihna Ta, Tu şi chivotul sfinţeniei Tale!“ (Ps. 131, 8).

Dar până şi această plecare a Maicii Domnului este profetică. Hristos S-a pogorât la iad, a înviat şi, la înălţarea Sa, a luat la cer întreaga fire omenească, aşa încât acolo, sus, omul şi Dumnezeu să fie pentru totdeauna împreună. El ne-a câştigat raiul. La fel s-a petrecut şi cu Maica Domnului. A intrat în mormânt, şi apoi a fost mutată, ducând la cer şi trupul ei îndumnezeit. Acum va face ceea ce spune Moise: „Vulturul s-a înălţat ducând în zbor puii săi“ (leş. 19, 4). Vulturul nu zboară singur, ci îşi ia şi puii, ca să-i înveţe să zboare întru înalturi. Tot aşa şi Maica Domnului va pleca, se va sui în Sfântul Munte, în piscul desăvârşirii şi al mulţimii sfinţilor Bisericii, adică va rămâne în Sfânta Sfintelor a bisericii Protaton, dar ne va înălţa şi pe noi. Se va muta din ochii noştri, ca să ne strămutăm şi noi de la cele pământeşti la cele cereşti, de la stricăciune la nestricăciune, de la moarte la viaţă veşnică.

Mergând pe străzile Tesalonicului, Maica Domnului a trecut şi prin inimile noastre, la fel ca Dumnezeu Care era prezent. In acelaşi timp, prin icoana ei este prezent şi Sfântul Munte, cu toată sfinţenia lui, cu toată puterea şi tradiţia Bisericii noastre.

Să lăudăm numele Fiului ei şi să fericim numele ei cel pururea fericit! Să-i cântăm cântări de mulţumire, pentru că, venind şi plecând, ne strămută la Dumnezeu şi în cer!

Arhimandrit Emilianos Simonopetritul

Predică rostită în biserica „Sfântul Dimitrie‘‘ din Tesalonic, 29 octombrie 1985.

Cuvantari mistagogice la sarbatori, Editura Sfantul Nectarie

Cumpara cartea "Cuvantari mistagogice la sarbatori"

25 Septembrie 2017

Vizualizari: 572

Voteaza:

Icoana Maicii Domnului Axionita 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE