In luna februarie se implinesc 19 ani de cand inginerul - acum septuagenar - Eugeniu Iordachescu a reusit imposibilul: translarea Palatului Sinodal din incinta Manastirii Antim din Bucuresti. Demolarile ordonate de clanul Ceausescu desfigurau chipul capitalei Romaniei. In acei ani, ’80, aveau sa cada sub lama buldozerelor 29 de lacasuri de cult ortodoxe. Peste altarele culcate la pamant, batjocorite (atentie, pe timp de pace, fara navalire straina!), aveau sa se ridice puscariile colective denumite de comunisti „blocuri de locuinte“. Unii dintre noi regreta acum acei ani, uitand ca niciodata in istoria ei, Biserica Ortodoxa nu a fost supusa unor asemenea umilinte, unui asemena jaf, unor asemenea distrugeri, fara nici un folos. Exceptand doar visul unui nebun de secretar general de partid comunist, care dorea ca Bucurestiul sa semene cat mai mult cu Phenian-ul lui Kim Ir Sen... Atunci, in acel deceniu oribil, inginerul Iordachescu, pe atunci Director la Proiect Bucuresti, a propus o solutie extrema, dar care putea salva ceva din calea „sistematizarilor“ ceausiste: translarea bisericilor, adica retragerea lor pe alte amplasamente, spre a fi ferite de ochii vigilenti ai „perechii prezidentiale“. In total, 12 biserici au fost salvate astfel, chiar daca in cazul unora le-a fost schilodita atmosfera istorica, prin asezarea lor in spatele sirului de blocuri. Oricum, este poate cea mai mare actiune de salvare patrimoniala din Romania, si asta datorita curajului unui singur om. El este invitatul nostru in cele ce urmeaza...

 

-Domnule inginer, cum ati ajuns sa mutati biserici?  

-Fiind director tehnic la Institutul Proiect Bucuresti, ma ocupam de planul de sistematizare  si modernizare a orasului. In cadrul acestei actiuni erau anumite obiective care trebuiau sa dispara, atunci cand s-a hotarat realizarea Centrului Civic, in mod deosebit cu fosta „Casa a Republicii“, actualul sediu al Parlamentului. Suprafata pentru aceasta noua constructie era foarte mare si cuprindea, in zona respectiva, biserici importante. Printre cele de patrimoniu se numarau: Schitul Maicilor, Palatul Sinodal de la Manastirea Antim, Manastirea Antim, Biserica Sfantul Nicolae. Toate urmau sa fie demolate. Pentru recuperarea lor am facut, atunci, aceasta propunere.

 

-Mai mutaseti pana atunci astfel de obiective?

-Nu. Dar mi s-a luminat gandul cand a fost vorba de Schitul Maicilor, care era o oaza. Era ceva de vis sa intri in curtea manastirii si sa te poti reculege. Maicile, in ateliere, lucrau iconite in aur si argint, obiecte de cult in general.

 

-Cum de au acceptat comunistii planul Dvs.?

-A fost in primul rand consecinta presiunilor din toate partile, atat interne, cat si externe, cu privire la protejarea unor monumente. Asa a fost facuta, o exceptie sa-i spunem, lucru pe care l-am aflat mai tarziu. Schitul Maicilor l-am salvat indraznind sa fac o propunere concreta de mutare a ei. Am insistat, avand atunci posibilitatile de a demonstra ca este posibil, si, cu sprijinul Primariei, s-a acceptat aceasta treaba. A avut 5 mutari in spatiu ca sa poata sa fie salvata...

 

Numarul bisericilor salvate

 

-Ce rol a avut Biserica in toata aceasta actiune? V-a sprijinit?  

-Aveam o foarte buna legatura cu Patriarhul Iustin Moisescu, pe care il informam deseori despre aceasta treaba. Episcopul de atunci, Roman Ialomiteanul, nu era de acord sub nici o forma cu mutarea, dorind ca biserica sa ramana pe amplasament. La ultima intrevedere, tensionata, Patriarhul Iustin i-a spus: „Ce vrei? Nu intelegi ca nu se poate pastra aici? O sa fie la 50, 100 de metri mai incolo, dar o vom avea intreaga!“. Atunci a cedat si Episcopul Roman. Primaria a insistat pentru ca Biserica sa primeasca un aviz de demolare sau de mutare. Oficial, Biserica nu a fost de acord si nu semnat nici un act in acest sens. Dupa cum n-au avut acte si n-au semnat nimic nici in perioada Patriarhului Teoctist. Nu veti gasi in nici o arhiva un aviz al vreunui Patriarh sau al unei parohii ca ar fi fost de acord.

 

-Cate biserici au fost salvate, in total?

-13 biserici. Cifra include si o biserica in Resita, ce se afla langa Casa de Cultura. Trebuiau sa fie demolate, alaturi de toate celelalte care s-au demolat pana in 1989. Imi amintesc o intamplare: Schitul Maicilor, fiind pe traseu, pe sine, cei doi Ceausesti au venit in vizita, si au comentat. Ea i-a spus lui, enervata: „Ai vazut, ma, ca au reusit?“. Ce se presupunea aici? Ca fusese o intelegere intre ei: „Lasa-i, ma, sa vedem daca pot!“. Ulterior, am fost avertizat ca, in cazul lucrarilor, sa am grija asupra unor evenimente neprevazute, si ca o sa fiu salvat, chiar daca se intampla ceva rau. Ei tot sperau sa nu mearga treaba...

 

-Cat costa o asemenea lucrare, in medie?

-Lucrarile n-au costat atat de mult cat au costat utilajele. Dar avand in vedere numarul mare de obiective pe care le-am mutat, a meritat. Am putea sa repozitionam si astazi o serie intreaga de obiective: Casa Vernescu, bunaoara, sau readucerea Bisericii Mihai Voda pe vechiul amplasament.

 

-Pe ce criterii se mutau anumite biserici, iar altele se demolau? Care era principalul criteriu: cel de ordin politic sau cel de ordin tehnic?

-Toate au fost de ordin politic! In cazul Bisericii Sf. Vineri, am colaborat foarte bine cu pr. Gelu Bogdan. si acela era un obiectiv care trebuia translat. In timpul unei vizite, chiar intr-o vineri, pe la 12.30, s-a luat hotararea sa fie demolata. Ceausescu parea mai conciliant. Ea nu. De altfel, ea a insistat sa se darame Sf. Vineri. Discutia a fost mai aprinsa intre conducatorii Primariei. Unii au inteles ca trebuia sa ramana. Dar erau atunci prim vice-presedintele si vice-primarul care au spus ca asa s-a inteles.

-Exista acte scrise in care se hotara demolarea?

-Da. Toate discutiile se transformau in ceea ce se numea „nota de cancelarie“, care se trimitea la partid si venea inapoi semnata.

 

Recordul profesional

 

-Care a fost cel mai greu moment din toata aceasta actiune de mutare?

-Mutarea Palatului Sinodal de la Manastirea Antim. Despre el se discuta in contradictoriu: sa fie salvat, sa fie demolat... Intr-o zi, pe la ora 13, m-a sunat primul secretar, sa ma intrebe ce sa le spuna Ceausestilor despre Palatul Sinodal, daca se poate muta sau nu. Era cu adevarat o lucrare total iesita din proportia a ceea ce facusem pana atunci. Are 52 de metri lungime, 25 metri latime, 3 nivele si o greutate de 9.000 de tone (adica echivalentul unei garnituri de tren cu 900 de vagoane). O treaba foarte dificila... Se apropia si sezonul de iarna. Ma suna apoi dupa ora 16 si-mi spune: „Gata, da-i drumul!“. Era pentru prima data cand am mutat o cladire cu instalatia de incalzire centrala in functiune, cu apa si canal. Am facut o miscare de rotire, dupa aceea o deplasare. Dupa ce l-am instalat, ni s-a spus sa-l mai deplasam 13 metri! si asta pe un ger de -20 de grade, in februarie. Tot acolo am translat si cuhnia, care ulterior a fost demolata de Elena Ceausescu.

 

-Cate tone de biserica ati mutat?

-Cred ca vreo 75 000 de tone.

 

-S-a mai facut asa ceva in lume?

-In scoala n-am invatat nimic despre aceste lucruri, iar in tara sunt primul care am facut-o.

 

 

                                                                                         Interviu realizat de

                                                                                         Razvan BUCUROIU
                                                                               Lumea credintei, anul II, nr. 2(7)