Mesager pentru viata!
Zilnic, foarte multi copii sufera in urma unor accidente casnice, ca urmare a lipsei de supraveghere din partea parintilor, din partea adultilor. Dintre aceste accidente casnice foarte multe sunt arsuri, unele grave, cu repercusiuni nebanuite asupra micutilor pacienti. Persoana care a reusit sa schimbe destinul a mii de copii, a mii de familii, este d-l profesor doctor Dan Mircea Enescu, seful Clinicii de Chirurgie Plastica Reconstructiva Pediatrica din cadrul Spitalului de Urgenta pentru Copii " Grigore Alexandrescu ". Anul 1988 a fost un an de cotitura pentru reputatul specialist. Si-a dedicat cariera ajutorarii copiilor, cu toata dragostea si cu foarte multa credinta in Dumnezeu.
- Domnule profesor doctor Dan Mircea Enescu, ce s-a intamplat in anul 1988 si ce v-a determinat sa faceti o schimbare majora in cariera dvs.?
- Am venit la Spitalul " Grigore Alexandrescu " pentru ca, pur si simplu, am simtit ca este nevoie de mine, am simtit ca e momentul sa fac ceva important in existenta mea si aceasta s-a intamplat in anul 1988. Eu lucram intr-o clinica de varf, standardizata si, intr-o zi, m-am ridicat si am plecat. Practic asa am simtit ca trebuie sa vin aici. Auzisem ca la cateva sute de metri de spitalul nostru (Spitalul Agripa, de la Piata 1 Mai), respectiv la spitalul "Grigore Alexandrescu", mureau 70-80 de copii in fiecare an din cauza arsurilor si am simtit ca acesta este locul meu. Am plecat cu liniste, n-am avut nici o problema. Mi-am dat demisia si am ajuns aici.
- Ati simtit voia lui Dumnezeu cand ati luat aceasta decizie?
- Dumnezeu exista, traieste si lucreaza prin noi. Eu sunt mandru ca simt ca am aceasta legatura cu El si ca El se foloseste si de mine. Ma socotesc un ales si faptul ca am fost pus sa fac ceea ce fac, ca am ajuns aici, a fost ca o comanda precisa. Cand am ajuns la Spitalul de copii, toata lumea se uita urat si se-ntreba: "Ce e cu nebunul asta? ". Chiar si cei de unde am plecat au zis " Ce l-o fi apucat si pe asta ? " Eu am ajuns insa unde trebuia, copiii mureau pe langa mine si era o situatie dramatica, iar eu stiam ca am ceva de facut aici. Era ceva cumplit sa-ti moara un copil in brate, nu mi se mai intamplase si nu doresc nimanui sa traiasca astfel de traume. Ca sa ajuti copii, cred ca trebuie sa existe o chemare si sa ai in primul rand dragoste pentru ei. Dupa atatia ani pot sa spun ca la baza acestui tratament trebuie sa stea dragostea fata de cei pe care ii tratezi. Si acesti copii iti transmit un sentiment foarte puternic de incredere, isi doresc sa fie ajutati si sa fie iubiti. La inceput nu aveam cunostinte foarte exacte despre particularitatile ce tin de tratamentul copiilor in caz de arsuri. Nici nu am stiut, de fapt, ca incepeam sa fac ceva cu totul nou, nu existau atunci in tara carti despre aceasta patologie. Existau doar despre tratamentul arsurilor la adulti. Dar copiii nu sunt adulti. Diferenta este imensa. In primul rand, ei sunt formati din 98% apa, in timp ce noi avem 77% apa, deci dintr-o data o alta concentratie, nemaivorbind de faptul ca suprafata lor este mult mai mare decat greutatea lor si toate sistemele si procesele sunt in formare si in schimbare, la copii. Arsura este socotita cel mai grav accident care i se poate intampla unei fiinte umane. Si ganditi-va, daca aceasta fiinta este copil, cu atat mai mult...orice arsura la copiii sub patru ani, nu mai vorbesc de cei sub doi ani, este socotita foarte grava.
- V-a fost greu la inceput?
- Ca orice biata fiinta omeneasca, care are slabiciuni si ultraslabiciuni, pot sa spun ca de multe ori am simtit ca nu pot sa duc povara si am vrut sa dezertez. Dar de fiecare data Dumnezeu mi-a dat un semn, iar un semn merita tot chinul si cosmarul, numai prin faptul ca-L simti pe Dumnezeu, ca te are in vedere, ca exista deasupra ta.
- Ce inseamna sa-ti dea Dumnezeu un semn ?
- Inseamna ca atunci cand iti este mai greu, sa iti dea o recunostinta din aceasta, grosolana, umana, obisnuita, care e pe intelesul tuturor, sa te impinga asa cumva si sa-ti spuna : " Intoarce-te acolo pentru ca asta-i drumul tau, nu te mai plange ca esti aici, ca-ti mor atatia copii si ca nu te vede nimeni. Te vad Eu si e de ajuns. " Culmea e ca nici nu trebuia sa ma vada cineva. Ma vedea Cine trebuie sa ma vada. Nu aveam nici o perspectiva cand am ajuns aici. Va dati seama ca plecam dintr-o clinica unde puteam sa devin cineva si am venit intr-un loc unde puteam sa ajung un nimeni. Dar in 16 ani Dumnezeu mi-a dat tot ce putea sa-si doreasca un om : mi-a dat o familie frumoasa, m-a facut profesor, mi-a dat si o distinctie : " E stralucitoare, este galbena. Nu-i asa ca este frumoasa ? Ia-o si tu ca sa te joci cu ea. " Toate acestea sunt lucruri, pentru mine, ca sa nu uit. Ati vazut ca am o gramada de diplome ? Stiti de ce le-am pus pe pereti ? Pentru ca era asa de mare dezastrul, incat uitam cine sunt. Si le-am pus pentru ca sa vad totusi ca am fost in niste tari, ca am cunoscut niste oameni, ca am o legatura cu mediul acesta, exterior fiintei mele, pentru ca mai exista si o lume in afara. Ziceam ca stau asa in patru camarute, unde traiesc si mor cu acei copii si ca nu ma vede nimeni, niciodata. Si nu stiam ce se va intampla cu mine. Dar Dumnezeu mi-a controlat fiecare pas. Acolo am cunoscut-o pe sotia mea, pe care am iubit-o din prima clipa si pe care o iubesc ca in prima clipa. Mi-a dat o familie. Am facut un copil dupa un an de zile. Deci mi-a dat tot. Sunt fericit in familie, fericit in profesie, fericit ca imi pot face profesia...Unii spun:"mi-am jertfit familia, mi-am jertfit viata ca sa pot sa ajung..." Pe mine m-a ajutat Dumnezeu sa nu imi jertfesc nimic. Am putut sa fac si niste lucruri utile societatii si chiar si mie si, in acelasi timp, sa nu lipsesc nici familiei mele, nici copilului meu, nici mamei mele si, o sa radeti, nici chiar soacrei mele.
- Trebuie spus oricum ca dvs. ati reusit un mare lucru prin aceasta clinica de chirurgie plastica reconstructiva, care s-a ridicat practic pe locul unui chiosc care functiona, cu chiu cu vai, in acest amplasament al Spitalului " Grigore Alexandrescu ". Ati reusit, de asemenea, din dorinta extraordinara pe care o aveti de a face ceva pentru acesti copii, sa efectuati operatii si tratamente la nivelul marilor clinici din lume.
- Ceea ce este foarte important este ca am reusit sa creez o echipa. Sigur ca spitalul e nemaipomenit, avem un instrumentar de ultima generatie, e foarte important, dar fiecare lucru in parte trebuie sa fie gestionat de cineva. Am incercat sa avem o echipa cu adevarat in care fiecare, de la chirurg pana la fizio-kineto-terapeut, sa fie o bucatica dintr-un intreg, din rezultatul final care trebuie sa fie cat mai bun.
- Medicina este o stiinta, care lucreaza cu protocoale clare de diagnostic si de tratament, lucrati cu mililitri si cu miligrame de substante. Ati simtit ca uneori stiinta se opreste si mai departe lucreaza Dumnezeu ?
- Toti mililitrii si toate miligramele si toate interventiile, in primul rand, trebuie sa le faci intr-o clipa divina. Deci, dintre toate clipele unei boli, sunt unele clipe speciale, in care, daca actionezi atunci, e de folos. Deci iti da aceasta inspiratie ( pe Pamant se numeste inspiratie, de fapt este inspiratie divina) si iti spune : "Fa-o atunci ! " Si tu o faci in niste momente in care orice medicament din lume ar fi prea slab ca sa-l mai faca bine. Cu toate acestea, bolnavul supravietuieste, scapa, devine un om normal. De multe ori am trait aceasta experienta, imi dadeam seama ca este un caz depasit, ca era mult prea mare obstacolul, ca era mult prea departe de mine si, cu toate acestea, el a functionat altfel. A functionat de la sine si bolnavul s-a facut bine. Pe Dumnezeu trebuie doar sa-L simti, sa nu-I iesi din voie, adica sa faci exact voia lui Dumnezeu.
- Ce inseamna pentru dvs. " sa faci voia lui Dumnezeu"?
- Eu sunt unul dintre fericitii care stiu pentru ce m-am nascut. Existenta noastra este efemera, pentru o perioada mai lunga sau mai scurta si totusi ne intrebam mereu: "De ce existam ? De ce respiram ? " Sa strangem maini, sa ne pupam, sa strangem in brate oameni, pentru ce ? Raspunsul este ca ai o menire, ca ai un scop al tau in fractiunea aceasta de existenta. Sa-mi arate Dumnezeu ca sunt pe pamant ca sa fac acest lucru, este un privilegiu. Eu trebuie insa sa fiu foarte atent, sa nu ies din schema postului. O mai iau in stanga, o mai iau in dreapta, dar nu foarte in stanga si nu foarte in dreapta, pentru ca stiu precis ca sunt bariere. Asa ca sunt foarte atent si imi pastrez o marja destul de serioasa, pentru ca nu vreau ca sa ies nici cu un varf de deget, din ceea ce mi s-a dat de facut si trebuie sa fac. Cu cat trece timpul, cu atat misiunea mea este mai grea, mai complicata, dar nimanui nu i se da mai mult decat poate duce, oricat i s-ar parea de mult. Si atunci, automat fac asta, chiar daca mi se pare greu, o fac cu liniste.
- Deci, care este menirea dvs ?
- Menirea mea este sa fac cat mai multi copii sa traiasca.
- V-ati rugat vreodata pentru vreun pacient ?
- M-am rugat pentru fiecare pacient al meu si ma rog si pentru mine, ca sa ma ajute Dumnezeu, sa-mi dea putere ca sa pot face ceea ce trebuie, pentru ca ceilalti sa poata trai.
- In ce an de Medicina ati invatat lucrul acesta ?
- Cred ca l-am invatat de cand m-am nascut. Am avut acest sentiment de protectie din anii mici, mici, mici. Tot timpul ma gandeam sa-i protejez chiar si pe parintii mei. M-am nascut cu aceasta grija, mai degraba pentru altii. Stiti ce imi reproseaza sotia mea ? Faptul ca am grija de toata lumea, mai putin de mine. Adica as face orice pentru oricine, dar nu ajung niciodata la mine. Culmea ! Sunt prea obosit si spun ca nu este cazul. Fac maine.
- Dar va dati seama ca nu toti medicii sunt asa ca dvs. Nu gandesc la fel. Se poate face medicina fara Dumnezeu ?
- Exclus ! Orice inseamna viata si moarte nu se poate fara Dumnezeu. Este evident. Rezultatul muncii noastre este viata sau moartea. In aceasta ecuatie nu poate exista nimic fara credinta in Dumnezeu. Cred ca te nasti cu ea. Eu nici nu am citit Biblia pana in '89. Pentru mine Biblia era o carte neagra, pe care toata lumea o vede si se sperie de ea. Mi se parea foarte greoaie. Dar in tot ce am facut in viata mea, am stiut ca Dumnezeu se uita la mine si ca nu voi fi niciodata singur, ca sa-mi permit sa fac orice. Nu de frica, ci pur si simplu mi-am zis : "Trebuie sa fiu la inaltime! ". Intotdeauna am stiut ca El este in preajma mea. Mai mult decat atat, am avut trairea acestui dar, care este viata. Dandu-mi viata, am fost obligat la randul meu sa protejez viata, pentru ca ea este nepretuita. Important nu este numai viata, ci si modul in care traiesti fiecare secunda din existenta ei. Viata trebuie sa o traiesti pozitiv!
- In incheiere, domnule profesor Dan Mircea Enescu, ce mesaj ati transmite confratilor dvs. dar si persoanelor aflate in suferinta ?
- Cred ca ceva mai important, decat a trai pentru a face un bine celorlalti, nu poate exista. Medicii ar trebui sa stie ca, oricat ar invata, fara credinta nu pot sa faca nimic. Sunt absolut convins de asta. Pe masura ce citesti mai mult, cu atat stii mai putin. Lucrurile sunt atat de complicate... Fiecare gest pe care il facem ca doctori, este atat de responsabil, atat de decisiv, incat daca am fi constienti in fiecare clipa de lucrul acesta, am fi mult mai stresati decat suntem. Este important sa iti dai seama ca, modul cum gandesti, modul cum te misti, cum ridici un deget, cum scrii si ce se intelege din ce ai scris, deci orice lucru pe care il faci se repercuteaza direct asupra vietii cuiva si poate sa fie absolut decisiv. In ceea ce ii priveste pe pacienti ( printre care putem sa fim si noi, poate ca si suntem, dar nu am aflat inca), stiti cum se spune : " Sa traiesti in credinta si in pace, cu incredere, in orice clipa a existentei tale "! Consider ca cel mai pretios lucru, pe care il detinem, este credinta.
Elena Laslo
Realizator la Radio Romania
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.