Monotelismul. Sinodul VI ecumenic de la Constantinopol din 680 - 681
Sinodul II trulan (quinisext) din 692
In vremea lui Eraclie existau persoane care sustineau ca daca Hristos are o fire dumnezeiasca si o fire omeneasca, trebuie sa aiba si o dubla libertate de actiune si vointa. Dimpotriva, alte persoane spuneau ca daca Hristos constituie o singura persoana si in virtutea principiului ca vointa omeneasca urmeaza intru toate vointei divine, urmeaza ca El are o singura vointa si o singura energie.
Pentru imparatul Eraclie (610-641) importanta era buna intelegere, avand in vedere ca printre preocuparile lui principale se numara si campania impotriva persilor si ofensiva pentru recucerirea provinciilor pierdute in timpul domniei regelui Chosroe II. In decursul luptelor, imparatului i-a fost dat sa constate o totala lipsa de loialitate a maselor monofizite fata de Imperiu, socotit dusmanul ereziei lor. Impotriva acestei conceptii trebuia gasit un remediu. De aceea politica bisericeasca inaugurata de Eraclie a fost concentrata in gasirea unui compromis dogmatic cu ajutorul caruia nadajduia sa castige Imperiului pe monofiziti, consolidand provinciile recucerite de la persi. Sugestia data imparatului de cativa monofiziti, ca atat ei cat si monofizitii moderati ar fi gata sa primeasca hotararile Sinodului de la Calcedon in cazul ca Biserica greceasca ar accepta invatatura ca in Hristos sunt doua naturi, dar nu si doua vointe si doua energii, a socotit-o Eraclie ca puntea de unire intre dogma ortodoxa si monofizism.
Cel care s-a ridicat impotriva invataturii propuse pentru compromis a fost eruditul calugar palestinian Sofronie. El zicea : cel ce admite ca Hristos are o singura energie, nu poate sa admita decat o singura natura, iar cel ce crede in existenta a doua naturi nu poate decat sa admita o dubla sfera de actiune.
Dupa alegerea lui Sofronie ca patriarh al Ierusalimului, erezia monotelita a fost condamnata la sinodul de la Ierusalim (634). Dupa inchiderea sinodului, patriarhul Ierusalimului a adresat o scrisoare sinodala celor mai insemnati conducatori bisericesti, dezvoltand invatatura ca fiecare din cele doua firi ale lui Hristos trebuie sa-si aiba si vointa sa, caci altfel nu ar fi depline, deoarece vointa este o insusire necesara a firii. A sustine ca Hristos a avut numai o singura vointa inseamna a afirma ca a avut o singura fire. Prin urmare, invatatura despre o singura vointa sau monotelismul nu este altceva decat un monofizism prelungit.
Ca sa puna capat disputelor care framantau Biserica Rasaritului, Eraclie a dat la 638 un edict de credinta, in care se ordona cu asprime sa se admita numai o vointa in Iisus Hristos, interzicand intrebuintarea expresiilor "una sau doua energii in Hristos".
In anul 641 imparatul moare, i-au urmat la tron fiii sai Constantin al III-lea (641) si Eraclie cel Tanar.
Imparatul Constans al II-lea pentru a ajunge la un compromis, emite in septembrie 648 a emis un edict dogmatic, "Typos". Prin publicarea noului edict dogmatic, s-a interzis, sub cele mai aspre sanctiuni ale legilor de stat, orice fel de discutii cu privire la una sau doua energii, precum si referitor la una sau doua vointe in persoana Mantuitorului.
"Typos"-ul n-a putut satisface nici pe ortodocsii convinsi, nici pe adevaratii monoteliti.
La 5 iulie 649, pe scaunul roman a ajuns papa Martin I (649-653), care in octombrie 649, a tinut in biserica Mantuitorului din palatul Lateran din Roma un sinod in care a condamnat "Typos"-ul si erezia monotelita, declarandu-se pentru: doua naturi unite, care nu se confunda, doua vointe naturale, divina si umana si doua lucrari naturale, divina si umana in perfecta armonie.
Papei Martin i se va rosti sentinta de condamnare la moarte, dar la staruintele patriarhului capitalei Paul II, imparatul i-a schimbat pedeapsa in exil, trimitandu-l la Cherson, unde papa a murit in anul 655.
O soarta asemanatoare o va avea si Sfantul Maxim Marturisitorul. Moare in fortareata Semalion, in apropierea localitatii Muri de astazi.
Lui Constans II i-a urmat fiul sau Constantin al IV-lea (668-685) zis si Pogonatul (Barbosul). El va convoca al VI-lea Sinod ecumenic la Constantinopol. Ca reprezentanti ai scaunului roman, noul papa Agathon (678-681), a delegat pe episcopii Abundantiu de Paterno, Ioan de Reggio si Ioan de Porto, precum si alti clerici. Imparatul a instiintat pe patriarhul Gheorghe (679-686) si prin intermediul lui si pe patriarhul Macarie de Antiohia si pe mitropolitii si episcopii supusi jurisdictiei lui, sa se prezinte la sinod. Din cauza ca resedintele scaunelor de Alexandria si Ierusalim se aflau sub ocupatie arabo-islamica, au fost reprezentate de preotii Petru si Gheorghe.
Sinodul VI ecumenic s-a tinut intre 7 noiembrie 680 si 16 septembrie 681 la Constantinopol, intr-o sala boltita a palatului imperial, din care cauza i s-a mai zis si "sinodul trulan". Au participat la el 174 episcopi. Imparatul a participat la primele sedinte si la ultima. In sedinta a 18-a din 16 septembrie 681, in prezenta imparatului, s-a publicat in mod solemn marturisirea de credinta, care invata ca "in Iisus Hristos sunt doua vointe si doua lucrari sau energii, corespunzatoare celor doua firi, neamestecate si neschimbate, neimpartite si nedespartite, precum si neopuse una alteia, cea omeneasca urmand intru totul vointei si lucrarii celei divine". Nici una din cele doua naturi nu poate fi socotita fara lucrare sau fara vointa. Marturisirea de credinta alcatuita de cei 174 de parinti a fost semnata de imparatul Constantin al IV-lea Pogonatul. Imparatul a declarat hotararile sinodului obligatorii pentru toti crestinii, avertizand pe cei ce nu le vor recunoaste ca vor fi loviti cu pedepsele cele mai aspre. La cererea sinodului, marturisirea de credinta a fost lucrata in cinci exemplare si trimisa celor cinci scaune patriarhale.
Disputele monofizite si monotelite au slabit mult disciplina Bisericii. Tot mai mult s-a simtit nevoia intaririi ei, din cauza ca nici la Sinodul V si nici la Sinodul VI ecumenic nu s-au dat canoane. Atunci imparatul Justinian II (685-695; 705-711), a convocat pentru anul 691-692 un sinod la Constantinopol, care s-a tinut tot in sala boltita a palatului imperial in care se tinuse si.-Sinodul VI ecumenic. Din aceasta cauza a capatat numele de "al doilea Sinod trulan". Deoarece acest sinod a fost o completare cu dispozitii disciplinare a sinoadelor de la 553 si 680-681, s-a numit si "sinodul quinisext" sau al "cinci-saselea" ecumenic.
Cele 102 canoane date de acest sinod au cautat sa reglementeze diferite intregiri ale disciplinei si ritului bisericesc.
Sinodul a intarit hotararile dogmatice si canoanele apostolice si ale Sinoadelor ecumenice de pana atunci, precum si ale mai multor sinoade locale si ale unor Parinti bisericesti; s-a recunoscut din nou egalitatea patriarhilor de Constantinopol si Roma; s-a oprit pictarea Mantuitorului in chip de miel; s-a condamnat celibatul clerului admis de Biserica romana, precum si practica apuseana de a manca branza, lapte si oua in postul cel mare.
Din cauza ca acest sinod a confirmat pentru a treia oara drepturile patriarhului de Constantinopol si a condamnat unele practici si obiceiuri ale Bisericii romane, papii si teologii latini nu l-au recunoscut ca ecumenic.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.