Comuniunea cu duhurile netrupesti in cantarea bisericeasca presupune o anume trezvie pentru deosebirea acestor duhuri, deoarece, dupa cum spune Sfantul Vasile cel Mare, nu orice duh aduce in cantare ”parfumul duhovnicesc”. ”Nu tot cel ce are in gura cuvintele psalmului canta Domnului, ci cel care inalta, din inima curata (s.n.), cantarile de psalmi [...]. Dar cati nu stau aici in biserica venind de la desfranari! Cati nu vin de la hotii! Cati nu ascund in inima lor viclenie si minciuna! Se pare ca au in inima lor cantare de psalmi, dar nu canta cu adevarat psalmi.”
Tot Sfantul Vasile cel Mare aminteste ca ”Domnul le-a luat demonilor puterea de a-l face cunoscut, pentru ca nu este potrivit ca demonii sa vorbeasca de Mantuitorul.” El arata ca ”dupa cum unui picioar stramb nu i se potriveste o incaltaminte dreapta, tot asa nici lauda lui Dumnezeu nu se potriveste inimilor stricate [...]. Asadar, pentru ca lauda lui Dumnezeu este dreapta, este nevoie de o inima dreapta, ca lauda sa-i convina si sa i se potriveasca.”
Iar Sfantul Ambrozie al Milanului aminteste ca ”acela care canta un imn o face cu o inima curata si spiritual; el exclude din inima sa orice fel de pasiuni omenesti [...] [si] starea sufletului sau nu este tulburata in nici un chip”, pentru ca, dupa cum arata Sfantul Grigorie de Nyssa ”celor curatiti se cuvine sa laude pe Domnul.”
In tendinta de a incerca cercetarea aspectelor muzicale din Biserica in functie numai de ”litera” Sfintei Scripturi sau a scrierilor Sfintilor Parinti, se porneste adesea doar de la acele fragmente ale acestora in care se vorbeste ”ad literam” despre muzica sau cantare si despre aspecte in legatura cu acestea (instrumente, termeni muzicali etc.). insa, cel putin in unele cazuri, poate fi la fel de productiva si aducatoare catre scop incadrarea problemelor specific muzicale in contextul mai larg teologic, liturgic, pastoral si desigur istoric al respectivelor scrieri, ceea ce ne aduce uneori mai aproape de spiritul (duhul) lor - desigur pastrand masura rigorii metodei stiintifice, pentru a evita speculatiile neintemeiate.
Astfel, spre exemplu, cuvintele Sf.Apostol Pavel, referitoare la partasia crestinilor la jertfele paganilor (I Cor.8169), pot fi foarte usor si justificat aplicate cantarii crestine, atat celei de la inceputuri, cat si pana astazi, in masura in care si cantarea este ”jertfa de lauda”(Ps.49,24).
In acest caz este vorba despre aceeasi problema a discernamantului spiritual, a ”deosebirii duhurilor”, pentru a putea decide intre ”muzica buna si muzica rea”. Deoarece ”hotarat ca nu orice compozitie muzicala merita calificativul binelui, dupa cum nici orice melodie alcatuita pe un text literar cultic nu poate fi numita liturgica sau bisericeasca”. Fiind vorba, in ultima instanta, despre o problema de spiritualitate, aceasta devine actuala si cere un raspuns mai ales atunci cand, sub presiunea diferitelor feluri de muzica laica (profana, secularizata), se pune intrebarea acceptarii lor in cult si deci este necesara deslusirea, intre atatea ”spiritualitati” ce insotesc aceste muzici, a inspiratiei autentice a Duhului Sfant, singura ce poate avea intrare in Biserica.
Concluziile Preotului muzician Gheorghe Soima in aceasta problema raman valabile, peste ani, pana astazi: ”Fireste, o opera rezultata dintr-o [...] inspiratie luciferica poate oferi uneori aparentele unui succes artistic; ea poate genera emotii pseudo-estetice, castigand aprobarea si admiratia celor pervertiti sau superficiali, dar crestinul duhovnicesc o poate demasca fara prea mare greutate sau intarziere.
Muzica buna - ca si orice opera de arta buna - se deosebeste de muzica rea mai ales prin roade; la fel putem zice si despre muzica bisericeasca si cea pretinsa bisericeasca. [...] intr-adevar, dintre toate criteriile dupa care putem judeca valoarea religioasa a unei compozitii liturgice, cel mai sigur este acela al roadelor pe care le culege ea in sufletele ascultatorilor fiind cantata si ascultata in conditii bune. E drept ca aplicarea acestui criteriu necesita vreme ceva mai indelungata, dar, in schimb, si concluziile la care ajungem pe aceasta cale, sunt tot pe atat de drepte. Astfel, o compozitie muzicala bisericeasca vom numi-o buna, daca, intr-adevar, prin ea ne simtim pregatiti si indemnati la rugaciune, daca prin intermediul ei ne putem chiar ruga, intrebuintand-o ca vehicul al sentimentelor noastre indreptate catre Dumnezeu, si daca, cu un cuvant, ea indeplineste in noi toate acele functiuni cultice, pe care le-am vazut analizand rostul muzicii bisericesti in cultul divin.
Parintele Vasile Grajdian
-
Cantarea in biserica si in preajma ei
Publicat in : Editoriale -
Cantarea in comun a credinciosilor
Publicat in : Editoriale -
Muzica
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.