Muzica de traditie bizantina la romani in sec. al XIX - lea

Ca o consecinta a evolutiei muzicii bisericesti, la inceputul secolului al XIX-lea s-a oficializat la Constantinopol si imediat in Tarile Romane o reforma radicala, care rupea legatura, intr-un anumit sens, cu vechile melodii bizantine. Aceasta se intrezarea din a doua jumatate a secolului precedent,  fiind inceputa de Petru Lampadarie (+ 1777), cel care a compus intr-un stil nou toata gama de cantari bisericesti necesare cultului divin. Ideile acestuia sunt aplicate mai departe in practica de ucenicii sai: Agapie Paliermul si Gheorghe Cretanul, care la un moment dat, derutati oarecum de aceasta intorsatura radicala, au cautat o alta solutie in inventarea notatiei alfabetice, dar n-au reusit, deoarece traditia neumelor era foarte puternica. Protagonistii oficiali ai acestui nou sistem de cantare sunt: Chrysant de Madit, Grigorie Lampadarul  (Levitul) si Hurmuz Gheorghiu (Chartofilax). Noua reforma a muzicii psaltice sau "sistema cea noua", cum este cunoscuta de toata lumea, s-a aplicat la Constantinopol, in scoala de muzica bisericeasca, infiintata, se pare, in mod special, in 1814, ca sa predea cei trei muzicieni amintiti, noul sistem.

Dupa majoritatea muzicologilor, aceasta reforma a stabilit urmatoarele :
- a inlocuit ftongurile polisilabice (acestea desemnau un fel de formule melodice,   un   fel   de   aide-memoire   pentru   fiecare  glas   sau   eh)   cu   altele   monosilabice (ex.:  ananes -  pa, neanes- vu, nana - ga, haghia - di; aneanes - ke; aanes - zo; neaghie - ni).                              - a  stabilit  felurile  tonurilor  la  trei :  mari  -  4  sferturi  de   ton   (ton  mare), mijlocii  - 3 sferturi  de ton  (ton mic)  si mici - 2 sferturi  de  ton  (ton mai mic).
-  genurile au ramas aceleasi : diatonic, cromatic si enarmonic.
- s-a  adoptat   in  stilul  cantarilor  tempoul  sau  tactul:   irmologic,   stihiraric   si papadic.           
- s-a redus foarte mult numarul semnelor notatiei neumatice, ramanand la zece vocale simple, care, sprijinite unele de altele si combinate intre ele, indica toate intervalele suitoare si coboratoare ; patru timporale cu dublarile sau triplarile lor; optsprezece ftorale (semne de alteratie), dintre care opt diatonice (cate una pentru fiecare treapta a scarii diatonice); cinci cromatice, dintre care doua pentru glasul 2, doua pentru glasul 6 si una pentru scara mustar; cinci enarmonice : nisabur, hisar, agem, general diez si general ifes; cinci semne consunante : varia, psifistonul, antichenoma, omalonul si eteronul.

Cauzele reformei de la 1814-1815 sunt puse de multi muzicologi pe seama influentelor reciproce, pe care le exercitau atunci Orientul si Occidentul, unul asupra altuia, nu numai in muzica ci in mai toate artele si, in general, in toata cultura.

Reforma sau noul sistem muzical bisericesc s-a impus foarte repede in lumea ortodoxa de atunci, gasindu-si numerosi adepti aici in tarile romane. La 6 iunie 1817, se deschide oficial o scoala pentru deprinderea sistemei celei noi pe langa biserica Sf. Nicolae - Selari din Bucuresti. Aici va fi "asezat" profesor Petru Emanoil Efesiu, grec de origine, care insusi se "desavarsise" la scoala din Constantinopol. Prin el s-a raspandit la noi noua notatie muzicala si tot el pune bazele primei tipografii de note muzicale psaltice din lumea ortodoxa orientala(1820). Din cauza evenimentelor de la 1821 nu va apuca sa-si tipareasca intreaga gama de cantari necesare stranei, ci numai doua volume: 1. Noul Anastasimatar, si 2. Doxastarul pe scurt. Printre primii elevi au fost Macarie Ieromonahul, Panaiot Enghiurliu (mai apoi, Pangratie pe numele de calugarie) si Anton Pann.  De acestia se leaga indeplinirea unui mai vechi ideal - romanirea definitiva a cantarii bisericesti - ideal propus cu o suta de ani mai inainte, de catre autorul primei "Psaltichii romanesti", Filotei Ieromonahul din Sf. Mitropolie,  la   1714,  dar  care  acum  devine  o  realitate  sigura.

Este remarcabil faptul ca atat scoala cat si tipografia au avut roluri foarte importante in aplicarea reformei: primul este acela ca a format primii specialisti in noua notatie iar al doilea este faptul  ca profesionalismul acestora a oferit Mitropolitului Dionisie Lupu posibilitatea infiintarii primei scoli de muzica bizantina in limba romana, si a unei comisii care sa se ocupe de traducerea cantarilor bisericesti.

Macarie Ieromonahul, unul dintre reprezentantii de seama ai muzicii bisericesti romanesti a urmat exemplul lui Petru Efesiu de a tipari muzica. El a tradus (romanit) intregul Anastasimatar care a fost tiparit de Efesiu la Bucuresti, precum si multe alte carti necesare serviciilor divine( Irmologhion, Tomul al doilea al Antologiei, Prohodul Domnului ).

Alaturi  de  Macarie   Ieromonahul,   Anton   Pann   a  fost   cu   adevarat   omul   unui inceput de veac nou  in muzica  noastra psaltica.  Un aport substantial il aduce prin reunirea cantarilor bisericesti, realizand concordanta dintre muzica si noul text romanesc. Din opera muzicala bisericeasca a lui Anton Pann amintim: Noul Doxastar, Bazul teoretic si practic al muzicii bisericesti sau Gramatica melodica, Heruvico-Chinonicar, Paresimier, Noul Anastasimatar.

Acestia au tradus textul cantarilor din greceste, adaptand totodata melodia la muzicalitatea limbii. Astfel, ei au reusit sa impuna de la inceput acestui mod de cantare o nota specific romaneasca si mereu au trait si au lucrat animati de aceasta dorinta, reusind sa creeze o cantare noua, perpetuata pana astazi in bisericile noastre.

Aceste lucrari in domeniul muzical bisericesc au fost continuate de psalti si compozitori care au avut un aport deosebit in dezvoltarea cantarii bizantine in Romania. Dintre acestia trebuie amintiti:

Stefanache Popescu compune cantarile in stilul traditional asemanator cu al inaintasilor sai, Macarie si Anton Pann. El culege, selectioneaza si stilizeaza oarecum cantarile mai scurte, ferindu-se de cele prea larg ornamentate, si tendinta aceasta se va impune. Stefanache Popescu ramane cunoscut si pentru faptul ca introduce in muzica bisericeasca "tactul indoit". Tipareste Colectiuni de cantari bisericesti, Prohodul Domnului, Manual de  muzica bisericeasca, Anastasimatarul  practico-teoretic  prescurtat.

Oprea Demetrescu este unul dintre ucenicii cei mai apropiati ai lui Anton  Pann care si-a facut ucenicia in tipografia acestuia. Acesta urmeaza linia lui Macarie si Anton Pann, dar selecteaza cantarile mai simple, adica mai usor de executat, iar la cele intinse intervine, de la caz, la caz, si mai modifica, prescurteaza; aranjeaza etc. Nu a  tiparit decat doua lucrari de muzica bisericeasca: Principii elementare ale muzicii bisericesti si Antologia musico-eclesiastica.

Ghelasie Arhimandritul (Basarabeanul) este cunoscut ca mare protopsalt roman, profesor si creator de catari bisericesti. Dintre compozitiile sale datate mentionam : catavasiile grabnice, chinonice duminicale, axioane, heruvice.

Ioan Zmeu se mentine in general pe linia traditionala, iar acolo unde nu-i convine cauta sa simplifice lucrarile, facandu-le mai accesibile. A compus si tiparit urmatoarele carti : Utrenier si liturghier, Utrenier, Liturghier, Idiomelar, Teoreticon, Anastasimatar practic, Catavasierul muzical, Slujba sfintirii bisericii.

Nicolae Severeanu se remarca prin tendinta indrazneata de innoire, de modernizare a muzicii bisericesti. A cautat sa elimine asimetria si poliritmia, incadrand cantarile intr-o masura binara de 2/4. Era adeptul introducerii si muzicii liniare in scolile de cantareti. Aplica pentru prima oara eliminarea si inlocuirea  prin linii  a vocalelor  ce  se  repeta  sub  mai  multe note muzicale. Carti tiparite: Gramatica, Anastasimatarul  si  Irmologhionul, Curs elementar de muzica orientala, Irmologhiono-Catavasier,  Noul Anastasimatar, Liturghierul ritmic, Anastasimatarul ritmic, Prohodul.

Dimitrie Suceveanu compune melodiile pe un fond melodic bisericesc romanesc.  El retipareste mai intai, pentru scoala sa de la Iasi, operele lui Macarie, in 1843, ca dupa aceea, bazat pe aceleasi variante si adaugand si altele specific romanesti, a alcatuit lucrarea sa cea mai importanta: Idiomelarul unit cu Doxastarul . A mai tiparit Prohodul Domnului si a compus multe alte cantari tiparite mai tarziu si chiar atunci in colectiile altor protopsalti, ca: heruvice, axioane, polieleie, anixandare etc.                    
 
Traditiile stilistice ale traditiei bizantine au fost continuate si in secolul XX de T. V. Stupcanu, Ion Popescu Pasarea, Grigore Pantiru s.a.

 

 

 

• Muzica psaltica - muzica bizantina
  Publicat in : Viata liturgica