Doctrina Bisericii Ortodoxe despre sfintele icoane
Este recunoscut ca icoanele si reprezentarile picturale au fost folosite inca de la inceputul crestinismului si ca cel putin din sec. IV se poate atesta documentar cinstirea sau cultul lor.
Iconoclasmul, adica lupta impotriva icoanelor, a avut ca urmari pozitive stabilirea unei teologii (doctrine) a icoanelor. Acest lucru l-a facut Biserica ortodoxa mai ales la sinodul al saptelea ecumenic tinut la Niceea in anul 787. Punctele de doctrina stabilite in sinodul al Vll-lea ecumenic au fost mai bine lamurite si aprofundate in lucrarile unora din marii teologi iconofili care au continuat sa apere icoanele si dupa acest sinod, deoarece iconoclasmul n-a fost definitiv infrant decat in 842.
Cei trei mari aparatori ai doctrinei (teologiei) icoanelor sunt : a) Sf. Ioan Damaschinul (749) cu celebrele trei Cuvantari sau tratate apologetice impotriva iconomahilor; b) Sf. Teodor Studitul (826) cu cele trei Antiretice impotriva iconomahilor si numeroase scrisori; c) Sf: Nichifor Marturisitorul (806-815) cu cele trei Antiretice impotriva imparatului iconomah Constantin Copronim si Apologia sfintelor icoane.
In credinta poporului ortodox icoana este un loc in care Hristos se afla prezent in chip haric sau ideal, este locul unei aparitii, al unei prezente tainice a lui Hristos, a Sfintei Fecioare sau a celorlalti sfinti pe care icoana ii infatiseaza. Crestinul se roaga dinaintea icoanei lui Hristos ca inaintea lui Hristos, insusi, fara ca totusi sa considere icoana ca fetis sau idol.
In legatura cu posibilitatea si modalitatea reprezentarii divinului, Sf. Ioan Damaschin precizeaza ca Dumnezeu in Sine nu poate fi zugravit, pentru ca El este fara dimensiuni, nevazut si imperceptibil cu simturile. Dar faptul istoric al intruparii a facut posibila reprezentarea lui sub chip omenesc, in formele artei.
In icoana lui Hristos Cel intrupat, noi vedem nu numai pe Iisus-Omul, ci si pe Cuvantul sau Fiul lui Dumnezeu, deoarece, in virtutea unirii ipostatice dintre cele doua firi (dumnezeiasca si omeneasca) in persoana divino-umana a Mantuitorului, Dumnezeirea a ramas nedespartita de umanitate (firea omeneasca).
Zugravirea in icoane a chipului Maicii Domnului sau a chipurilor celorlalti Sfinti nu mai poate fi pusa in discutie, intrucat au fost oameni in trup, cat au trait pe pamant.
Cat priveste ingerii si demonii, fiinte pur spirituale in raport cu oamenii, pot fi zugraviti si ei, pentru doua motive:
a) In primul rand pentru ca in raport cu spiritul pur al lui Dumnezeu ei nu sunt cu totul spirituali, fiind circumscrisi in timp si spatiu ca si oamenii. Au deci un fel de "corporalitate spirituala" ;
b) In al doilea rand, pentru ca ei au aparut oamenilor sub forme vazute, in care sunt pictati de obicei.
-
Pastorala Sfantului Sinod la Duminica Ortodoxiei
Publicat in : Predici la sarbatori -
Duminica Ortodoxiei
Publicat in : Duminica Ortodoxiei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.