Sfantul Sisoe, la mormantul lui Alexandru cel Mare

Sfantul Sisoe, la mormantul lui Alexandru cel Mare

Sfantul Sisoe, ca ucenic al Sfantului Antonie cel Mare, a insufletit pustia Egiptului vreme de 72 de ani. Atat pentru smerenia sa, cat si pentru nevointele lui indelungate, sfantul a primit de la Dumnezeu mari daruri duhovnicesti. Astfel, sfantul vindeca bolnavii, scotea duhurile necurate din oameni si chiar invia mortii. Sfantul Cuvios Sisoe cel Mare a trecut la cele vesnice in anul 429.

In vechile manastiri si biserici ortodoxe apare o fresca deosebita cu Sfantul Sisoe. Acesta apare infatisat tanguindu-se pe marginea unui mormant deschis in care se vad oasele unui om. Citind inscriptia marginala, aflam ca sfantul se tanguieste gandindu-se la moarte, privind spre oasele imparatului Alexandru cel Mare.

Alexandru al III-lea Macedon, cunoscut mai ales cu supranumele de "Alexandru cel Mare", s-a nascut in ziua de 21 iulie 356 i.Hr. Fiind numit rege al Macedoniei, intre anii 336-323 i.Hr, tanarul Alexandru va ajunge stapanul celui mai mare imperiu cucerit vreodata. Marele cuceritor a murit in ziua de 11 iunie 323 i.Hr, la varsta de numai 33 de ani, in urma unei otraviri sau a unei boli.

Sfantul Sisoe - Mormantul lui Alexandru cel Mare

Trupul neinsufletit al regelui a fost asezat intr-un sarcofag de aur, iar mai apoi intr-o caseta mare tot din aur. In drum spre monumentul funerar, Ptolemeu a deturnat convoiul funerar, ducand sarcofagul cu trupul regelui in Memphis, Egipt. Succesorul acestuia, Ptolemeu al II-lea Filadelful, a mutat sarcofagul in Alexandria, unde va si ramane vreme indelungata. Ptolemeu al IX-lea Latiros, unul dintre succesorii lui Ptolemeu I, topeste sarcofagul de aur pentru fabricarea de monezi, asezand trupul regelui intr-o caseta de sticla. In cele din urma, in anul 200, imparatul Septimius Sever a inchis mormantul regelui pentru public.

Sfantul Sisoe, la mormantul lui Alexandru cel Mare

Indata dupa cucerirea Constantinopolului, in anul 1452, printre icoanele zugravite de grecii aflati sub stapanire otomana a inceput sa fie intalnita o noua reprezentare: Cuviosul Sisoe, un sfant traitor in secolul al IV-lea, si un imparat si mai vechi, anume Alexandru cel Mare. Aceasta icoana, numita uneori "Uimirea lui Sisoe", este o trimitere directa spre cugetarea la moarte, insa nu la moartea unui singur om, ci la moartea unui intreg imperiu lumesc.

Sfantul Sisoe - Mormantul lui Alexandru cel Mare

Se spune ca, intr-o zi, Cuviosul Sisoe s-a oprit langa mormantul lui Alexandru cel Mare. Privind spre trupul neinsufletit al celui care fusese pana nu demult unul dintre cei mai mari cuceritori si imparati ai lumii, sfantul a inceput sa cugete la zadarnicia vietii omenesti, varsand lacrimi pentru neajunsurile vietii omenesti.

In aceasta icoana, sfantul este zugravit stand langa mormantul deschis al regelui si privind spre oasele goale ale acestuia. Inscriptia de pe marginea frescei ne spune urmatoarele: "Sisoe, marele ascet, inaintea mormantului lui Alexandru, rege al grecilor, care pana odinioara era invesmantat in slava. Uimit, sfantul se tanguie pentru desartaciunea lucrurilor lumesti si nestatornicia slavei pamantesti, zicand: "Infatisarea ta simpla, morminte, ma inspaimanta si imi face inima sa verse lacrimi, cugetand la datoria pe care noi, toti oamenii, o avem de platit. Cum as putea oare sa o infrunt?! O, moarte! Cine poate scapa de tine?!"

Pe langa valoare ei duhovniceasca, invatand mintea omului sa cugete la moarte, aparitia acestei fresce este motivata si de anumite cauze istorice. Inca din vremea Sfantului Constantin cel Mare, bizantinii vedeau in Alexandru cel Mare un model perfect de conducator imperial; regele macedonean capatase de multa vreme o aura minunata. Istoricul Dion Cassius marturiseste despre vizita imparatului Augustus la mormantul lui Alexandru cel Mare, zicand: "Dupa ce a vizitat mormantul regelui macedonean, fiind intrebat daca nu cumva doreste sa viziteze si mormintele regilor Ptolemei, imparatul a raspuns: "Am venit aici sa vad un rege, iar nu oameni morti."

Sfantul Sisoe - Mormantul lui Alexandru cel Mare

In conceptia romanilor, un imperiu care se intindea pe toata suprafata cunoscuta a lumii era cu adevarat ultima etapa din istoria omenirii. In pofida mortii sale, Alexandru cel Mare inca era vazut drept o continuare a imperiului sau, iar nu un muritor de rand. Modul in care lumea de atunci il vedea pe Alexandru cel Mare, inca invesmantat in slava, nu se potrivea invataturii crestine despre desartaciunea acestei vieti si vesnicia celei viitoare.

Cand capitala bizantina a fost cucerita, istoria nu s-a incheiat, precum afirmau cei ce vedeau in imperiu un stadiu vesnic al omenirii. Pentru aceasta, zugravii bizantini au inceput a-l reprezenta pe Alexandru cel Mare drept un om de rand, la fel de pieritor ca toti ceilalti. In contrast cu regele macedonean, care a cucerit lumea cunoscuta de pana atunci, Cuviosul Sisoe a reusit sa o cucereasca pe cea nevazuta inca si vesnica.

Teodor Danalache

Sfantul Sisoe - Mormantul lui Alexandru cel Mare

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

13 Iunie 2012

Vizualizari: 20792

Voteaza:

Sfantul Sisoe, la mormantul lui Alexandru cel Mare 4.80 / 5 din 5 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Experienta vietii cu Hristos
Experienta vietii cu Hristos Mărturisesc că nu m-am gândit să public o carte de teologie, cu atât mai puțin un volumde predici, cu toate că mi-aș fi dorit mult să o pot face. Întrebată fiind dacă am supărat-o cu ceva, buna mea mamă, Rozalia Flueraș, spunea că nu am supărat-o decât cu 62.00 Lei
Slujind lui Dumnezeu si semenilor
Slujind lui Dumnezeu si semenilor Libertatea cea mai adâncă este de a te lăsa mereu răpit în Hristos, pentru a petrece cu El în veșnicie. Numai în Biserică, ascultând și împlinind poruncile lui Dumnezeu și învățătura evanghelică, credinciosul se poate împărtăși de roadele jertfei lui Hris 49.00 Lei
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori Preaslăvirea lui Dumnezeu și cinstirea Sfinților este o punte luminoasă între cele vremelnice și cele veșnice. Oferim rugătorilor creștini acest Acatistier, nădăjduind că ne va fi tuturor spre folos duhovnicesc, în străduința de a ne alipi de tot binele 34.00 Lei
Minunatele fapte si invataturi
Minunatele fapte si invataturi „Câştigaţi virtuţile opuse păcatelor. Tristeţea este călăul care ucide energia de care avem nevoie ca să primim în inimă pe Duhul Sfânt. Cel trist pierde rugăciunea şi este incapabil de nevoinţele duhovniceşti. În niciun caz şi indiferent de situaţie să 27.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Rugăciunea Stareților de la OptinaDoamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi aduce ziua de astăzi.Doamne, dă-mi să mă încredințez deplin voii tale celei sfinte.În fiecare clipă din ziua aceasta povățuiește-mă și ajută-mă în toate.Cele ce 29.00 Lei
Rugaciunea inimii
Rugaciunea inimii „Rugăciunea nu este o tehnică elaborată, nu este o formulă. Rugăciunea inimii este starea celui ce se află înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este atotprezent, însă eu nu sunt întotdeauna prezent înaintea Lui. Am nevoie de o tradiție vie, de un Părinte 34.00 Lei
Dialoguri la hotarul de taina
Dialoguri la hotarul de taina Cartea aceasta de dialoguri cu Părintele Valerian, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi, este de o frumusețe rară prin arta cuvântului și adâncimea spiritului. Ea răspunde întrebărilor omului contemporan mai însetat de mântuire decât 38.00 Lei
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului Părintele Ieromonah Valerian Pâslaru, Starețul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filimon, unul dintre cei mai apreciați duhovnici contemporani, în cartea de față, în convorbirile sale cu teologul și scriitorul Florin Caragiu, ne vorbește despre renaștere și 32.00 Lei
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens De atât avem nevoie pentru a trăi cu mai multă credință și a face bine celor de lângă noi. Într-o lume care pare să uite cât de prețioasă este viața, această carte este un mesager al speranței: împreună, putem să transformăm un grăunte de iubire într-un 55.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact