POTIRUL este un pahar din metal aurit sau argintat, de forma unei cupe, în care se pregăteşte vinul amestecat cu apă pentru Sfânta Euharistie. De aceea, cuvântul „potir" se referă uneori la conţinutul Potirului (I Corinteni 10:16, 21), şi nu la vasul propriu-zis. Prototipul potirului este paharul folosit de Mântuitorul la Cina cea de Taină. Simbolic, potirul poate fi asociat cu coasta împunsă a Mântuitorului, din care a curs sânge şi apă.
In exterior, potirul este împodobit cu icoana Mântuitorului, a Maicii Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul, cu chipul Sfintei Cruci şi a celor patru evanghelişti. Ca şi discul, la început potirul era foarte simplu, iar cu timpul s-a modificat până la aspectul din prezent. O bună perioadă de timp s-au folosit potirele de lemn, iar astăzi există o tendinţă de a folosi potirele cu pahare de sticlă, care sunt destul de comode, dar care prezintă şi un anumit pericol.
Tot despre potir trebuie să mai menţionăm următoarele:
Impărtăşirea dintr-un singur Potir a creştinilor unei comunităţi euharistice a fost văzută dintotdeauna ca un simbol al unităţii şi comuniunii în Hristos a tuturor membrilor acelei comunităţi. In primele veacuri creştine, când numărul credincioşilor era destul de mic, nu se concepea ca într-o singură comunitate să fie mai multe Biserici/bi- serici; iar aceasta, tocmai din dorinţa de a sublinia această unitate a tuturor în jurul aceluiaşi Potir euharistic, avându-se în vedere şi vasul, nu doar conţinutul acestuia.
Dar după creşterea substanţială a numărului de credincioşi, mai ales în marile cetăţi ale Bizanţului, nu mai era posibil ca în ele să fie o singură biserică, şi atunci simbolismul împărtăşirii dintr-un singur Potir s-a redus la ideea împărtăşirii din acelaşi conţinut al Potirului, adică Acelaşi Hristos mărturisit şi primit de către toţi, nu şi la potirul ca vas liturgic.
Şi mai târziu, în marile catedrale bizantine, dar mai ales la Sfânta Sofia, pentru a împărtăşi mai organizat mulţimea de credincioşi, în aceeaşi biserică se foloseau mai multe potire, practica fiind întâlnită şi astăzi în unele Biserici de limbă greacă şi mai ales în Biserica Ortodoxă Rusă, fiind în acelaşi timp aproape necunoscută în Biserica Ortodoxă Română.
Se ştie la Sfânta Sofia, unde de cele mai multe ori erau foarte mulţi credincioşi la împărtăşire, se pregăteau mai multe Agneţe (pe mai multe discuri), respectiv mai multe potire din care, la momentul potrivit, mai mulţi clerici ieşeau şi împărtăşeau în mai multe locuri din biserică, inclusiv în imensele balcoane ale Sfintei Sofii. De atunci încoace însă, în toate Bisericile, mai ales datorită dezvoltării ritualului Proscomidiei, chiar şi atunci când este nevoie de a împărtăşi sute şi chiar mii de credincioşi, se pregăteşte un singur Agneţ, uneori foarte mare, şi se binecuvântează un singur potir, de asemenea foarte mare, iar înainte de împărtăşirea credincioşilor, Sfântul Trup şi Sânge sunt împărţite şi în alte potire mai mici, din care pot împărtăşi mai mulţi preoţi simultan.
Desigur, o astfel de practică se impune doar în anumite comunităţi şi doar în posturi sau la sărbătorile mai mari. Am dorit însă ca aceste elemente să fie cunoscute, arătând totodată că, chiar şi în această situaţie, ideea împărtăşirii dintr-un singur Potir nu dispare, ci trece de la formă la esenţă.
Ieromonah Petru Pruteanu
Fragment din cartea "Liturghia ortodoxa. Istorie si actualitate", Editura Sophia
Cumpara cartea "Liturghia ortodoxa. Istorie si actualitate"
-
Acatistul Maicii Domnului - Potirul Nesecat
Publicat in : Acatiste -
Potirul victoriei
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.