Pătrundem acum în partea Liturghiei aflată în directă legătură cu Cina euharistică.

Preotul invocă mai întâi venirea sfinţitoare a lui Hristos: Doamne Iisuse Hristoase, [...] vino ca să ne sfinţeşti pe noi, Cel Ce sus împreună cu Tatăl şezi şi aici, în chip nevăzut, împreună cu noi eşti. Si ne învredniceşte, prin mâna Ta cea puternică, a ni se da nouă Preacuratul Tău Trup şi Scumpul Tău Sânge şi, prin noi, la tot poporul.

Aceste cuvinte ne îndreaptă atenţia către două aspecte importante ale Liturghiei. Cerem de la Hristos ca Trupul şi Sângele Lui să ni se dea prin însăşi mâna Sa. Credem că prin Sfânta împărtăşanie îl primim pe Hristos. Dar trebuie să fim în stare să-L şi vedem pe Domnul Iisus, cu ochii credinţei şi ai iubirii, venind El însuşi către fiecare dintre noi şi, precum ucenicilor Săi, să ne dăruie şi nouă „Sfintele Daruri" prin care însuşi ni Se dăruie. Nu preotul ne împărtăşeşte; mai presus de preot, însuşi Domnul este Cel Care deopotrivă dăruie şi Se dăruie, şi ne este dăruit, Cel Care în persoană Se apropie de noi. II vedem venind către noi? II vedem cum ne întinde pâinea şi vinul care s- au preschimbat în Trupul şi Sângele Lui? Auzim cuvântul tainic pe care poate că El îl rosteşte anume către fiecare dintre noi în parte, în acest moment, şi care s-ar cuveni să fie dreptarul vieţii noastre?

Ne rugăm şi pentru ca „prin noi", Sfântul Trup şi Sânge ale Domnului să fie dăruite „la tot poporul". Nu doar preotul, împlinindu-şi slujirea, îi face pe ceilalţi oameni părtaşi la Cina Domnului. Toţi cei care se împărtăşesc acum se cuvine să împărtăşească celor din jur ce ei au primit. Adică, prin purtările lor, prin cuvântul lor, nu moralizator, ci iubitor şi prietenos mărturisitor al credinţei, să răsfrângă împrejur harul primit. Şi nu doar cei care s-au împărtăşit în chip văzut de Sfânta Taină se cuvine să facă aşa, ci şi cei care, fără să se împărtăşească în mod fizic, s-au făcut părtaşi în duh ai Euharistiei, s-au hrănit prin dorinţă cu Trupul şi Sângele lui Hristos, s-au deschis în duh primirii Duhului Sfânt. Şi aceştia sunt datori să împărtăşească celorlalţi, în viaţa lor de zi cu zi, prin pilda lor, Darul Mântuitorului. Suntem cu toţii datori să împărtăşim acest Dar „la tot poporul", într-o nemărginită împărtăşire.

Acum preotul frânge Sfânta Pâine spunând: Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce se sfărâmă şi nu se desparte, Cel Ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte... Să ne oprim o clipă asupra acestor cuvinte. Ne vom împărtăşi cu o pâine ce se frânge, cu Trupul Mântuitorului zdrobit prin Patima Sa. Vom bea un vin care s-a vărsat, Sângele Domnului cel vărsat pentru noi pe cruce. Nu repetăm jertfa de pe Golgo'ta, ci ne facem părtaşi în chip duhovnicesc la această jertfă. Orice împărtăşire euharistică este o jertfire a celui ce se împărtăşeşte. Cel care se împărtăşeşte se lasă străpuns de o sabie de foc. El moare sieşi şi se naşte din nou ca om transfigurat. Aspectul jertfelnic al Cinei Domnului se cuvine să-şi afle o expresie practică: Ce voi jertfi eu astăzi Mântuitorului pentru a mă uni cu jertfa Sa? In ce fel voi răstigni în mine, din dragoste pentru El, ce trebuie răstignit? în ce chip am să împlinesc această foarte sfântă omorâre de sine duhovnicească care este împărtăşania?

La fel ca Mielul lui Dumnezeu, dimpreună cu Mielul lui Dumnezeu, trebuie să mă las „sfărâmat" şi să fiu „pururea mâncat", dăruindu-mă altora, jertfindu-mă pentru ceilalţi, făcându-mă om spre folosul celorlalţi. Doamne Iisuse, mă las în mâinile Tale, ca de mâinile Tale să fiu sfărâmat, împărţit şi dat spre mâncare.

Preotul varsă puţină apă caldă în potir, însemnând prin aceasta „căldura plină de Duh Sfânt". Vedem din nou unită Pogorârea Duhului Sfânt cu Pastele. Apoi preotul se împărtăşeşte, după care, ieşind din altar, înalţă potirul şi cheamă poporul să vină spre a primi Sfintele Daruri: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi". Felurite rugăciuni pline de evlavie au fost treptat inserate aici în Liturghie. Dar pentru a înţelege deplin ce se săvârşeşte acum, este de ajuns să luăm aminte la cuvintele rostite de preot către fiecare dintre cei care se împărtăşesc: „Se împărtăşeşte robul/roaba lui Dumnezeu (N) cu Cinstitul si Sfântul Trup si Sânge ale Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor lui şi spre viaţa de veci."

Aceste cuvinte cuprind cinci afirmaţii fundamentale. Un rob sau o roabă a lui Dumnezeu, chemaţi pe numele lor, sunt cei care acum se aproprie. Sunt eu cu adevărat robul acesta sau această roabă? Aud eu cu adevărat această chemare a mea pe nume, atât de personală? Sunt Daruri, semne de bunătate, deplin nemeritate, pe care Dumnezeu Care este iubire mi le dăruie din marea Sa milostivire. Şi ce mi se dăruie este Trupul şi Sângele Domnului Iisus. Sub elementele materiale se află realitatea, prezenţa Mântuitorului meu şi lucrarea Sa răscumpărătoare. Mă împărtăşesc cu darul şi jertfa de pe Golgota. Sfintele Daruri pe care le primesc sunt arătarea iertării păcatelor mele, pe care Mielul jertfit le-a luat asupra Sa. Prin Sângele Lui sunt curat, spălat şi cufundat în Sângele Său, ca părticele de pâine puse de preot în potirul cu vin. Iar Darul acesta îmi este chezăşie a vieţii de veci, pentru că Mielul jertfit cu Care mă împărtăşesc este şi Mielul înviat în cea de a treia zi. In Paşte este cuprinsă învierea, tot aşa cum este cuprinsă Răstignirea Mântuitorului. Eu mă împărtăşesc cu învierea.

LEV GILLET

Fragment din cartea "Jertfa liturgica", Editura De suflet

Cumpara cartea "Jertfa liturgica"

• Predica la Duminica a XXVIII-a dupa Rusalii
  Publicat in : Predici de duminica
• Pilda celor poftiti la cina
  Publicat in : Duminica a 28-a dupa Rusalii
• O parabola impotriva pretextelor
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Sa nu raspundem cu refuz chemarii lui Dumnezeu
  Publicat in : Duminica a 28-a dupa Rusalii

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: