Inaltarea Domnului

Praznicul Inaltarii la cer a Domnului

Numit in popor si (de la v. slav: Supasu = Mantuitorul), cade totdeauna in Joia saptamanii a sasea dupa Pasti, adica la 40 de zile dupa inviere, cand Domnul S-a inaltat la cer (vezi Marcu XVI, 19 ; Luca XXIV, 50 si Fapte I, 2-12). Este una dintre cele mai vechi sarbatori crestine, despre care amintesc Constitutiile Apostolice. Cea mai veche mentiune despre aceasta sarbatoare o gasim la Eusebiu al Cezareei, in opera lui Despre sarbatoarea Pastilor, compusa spre 332, dar aci se arata ca inaltarea era sarbatorita pe atunci in Orient nu in ziua a 40-a dupa Pasti, ci in a 50-a (odata cu Rusaliile), cum atesta si alte marturii din sec. IV, ca Egeria.

, praznuita la inceput odata cu , punea astfel pecetea finala perioadei pascale a ; era un fel de otpust al marii solemnitati liturgice a Rascumpararii. In sec. IV, Sf. Ioan Gura de Aur ne-a lasat o frumoasa predica la aceasta sarbatoare, pe care el o numeste "cinstita si mare".

Asemenea cuvantari (autentice) ne-au mai ramas, din aceeasi vreme, de la sfintii Atanasie al Alexandriei si Grigore de Nissa. Pe la 380-385, pelerina apuseana Egeria aminteste de festivitatile din ziua a patruzecea dupa Pasti ; la Ierusalim insa acestea aveau loc in biserica Nasterii din Betleem, iar sarbatoarea inaltarii era praznuita la Cincizecime, adica in aceeasi zi cu Pogorarea Sfantului Duh. Spre sfarsitul secolului IV sau inceputul secolului V, sarbatoarea inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh, caci pe vremea Fericitului Augustin (+ 430), serbarea ei in ziua a 40-a dupa Pasti era generalizata peste tot in lumea crestina, alaturi de sarbatoarea invierii si cea a Pogorarii Sfantului Duh, fiind totodata considerata de origine apostolica. In sec. VI, Sf. Roman Melodul compune Condacul si Icosul sarbatorii, iar imnografii din secolele urmatoare (Sf. Ioan Damaschinul si Sf. Iosif Imnograful) compun canoanele din slujba inaltarii.

O deosebita solemnitate a capatat aceasta sarbatoare mai ales de cand Sfanta imparateasa Elena, mama imparatului Constantin cel Mare, a ridicat pe muntele Eleonului sau al Maslinilor (de unde Mantuitorul S-a inaltat la cer) o vestita biserica (Eleona), in care inaltarea se praznuia cu mare fast si pompa, incepand de la miezul noptii, mai ales prin multimea luminilor aprinse ; azi biserica e in ruina, dar in ziua inaltarii se aduna inca acolo o multime de crestini, iar clerul diferitelor confesiuni savarseste Sfanta Liturghie pe altare portative. In unele parti, in aceeasi zi, crestinii se saluta cu formula "Hristos S-a inaltat". Slujba zilei se caracterizeaza prin aceea ca are legatura si cu invierea si cu Pogorarea Sfantului Duh. Astfel, dupa Evanghelia de la Utrenie se canta Invierea lui Hristos vazand., iar Catavasiile sunt irmoasele Canonului de la Pogorarea Sfantului Duh, deoarece sarbatoarea Inaltarii nu are Catavasii proprii.

.

• Icoana Inaltarii Domnului - talcuire
  Publicat in : Inaltarea Domnului
• Icoana Inaltarii Domnului
  Publicat in : Inaltarea Domnului
• Despre Inaltarea lui Hristos
  Publicat in : Credinta
• Invierea si Inaltarea Domnului
  Publicat in : Sfintele Pasti