Intruparea Fiului
Intruparea Fiului nu trebuie inteleasa in sensul unei necesitati absolute, ca si cum Dumnezeu n-ar fi putut gasi sau n-ar fi existat pentru El si alt mijloc de mantuire a omenirii cazute in pacat. Dumnezeu ar fi putut mantui pe om si in alt mod, insa El a ales intruparea Fiului Sau ca fiind modul cel mai potrivit pentru, vindecarea neputintei noastre. Si printr-un singur cuvant Dumnezeu ar fi putut mantui pe om, manifestandu-Si puterea Sa, dar n-ar fi fost intru totul folositor pentru om, caci deprins a pacatui, el ar fi putut, cadea din nou, si asa el ar fi trebuit din nou sa fie mantuit, iar pacatul nu ar fi fost niciodata invins.
Scopul intruparii Fiului lui Dumnezeu este ridicarea omului cazut, adica mantuirea lui, dupa cum marturiseste Biserica in Simbolul de credinta (niceoconstantinopolitan): "Care pentru noi oamenii si a noastra mantuire" (art. III).
De ce S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu si nu o alta Persoana a Sfintei Treimi, Sfanta Scriptura nu ne spune nimic. Este o taina a lui Dumnezeu. Sfantul apostol Pavel, spune: "Taina cea din veci ascunsa neamurilor, iar acum descoperita sfintilor Sai, carora a voit Dumnezeu sa le arate care este bogatia slavei acestei taine intre neamuri, adica Hristos cel dintre voi" (Col., 1, 26-27). Sfintii parinti, spun ca intruparea Fiului este cea mai potrivita atat cu insusirile personale ale Fiului, cat si cu aspectele esentiale ale mantuirii."Fiind Fiul lui Dumnezeu, S-a facut Fiul omului, intrupandu-Se din Sfanta Fecioara, iar prin aceasta nu S-a indepartat de insusirea Sa de Fiu".
Mantuirea fiind o refacere in har a lumii, era potrivit ca aceasta sa se faca prin Acela prin care s-au facut toate (Ioan, 1,3; Evr., 2, 10).
Sfanta Scriptura ne da marturii clare despre participarea tuturor Persoanelor Sfintei Treimi la mantuirea omului: "Tatal trimite in lume pe Fiul la plinirea vremii" (Gal., 4, 4), din iubire fata de ea : "Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica" (Ioan, 3, 16 si 17). La intrupare, Duhul Sfant Se pogoara peste Sfanta Fecioara, umbrita de puterea Tatalui (Luca, 1, 35).
Aceasta impreuna lucrare a Tatalui si a Duhului Sfant cu Fiul inainte de intrupare, la intruparea Sa si, dupa aceasta, in opera de rascumparare se explica prin acea impreuna-petrecere, intrepatrunderea fiecarei Persoane in celelalte doua, si a celorlalte doua in una, in chip neamestecat: Tatal in Fiul si Duhul Sfant, Fiul in Tatal si in Duhul Sfant, Duhul Sfant in Tatal si in Fiul - actiune care poarta numele de "perihoreza". Avand identitate de fiinta, Persoanele Sfintei Treimi nici nu pot fi concepute altfel decat ca locuind una in alta.
Fiul lui Dumnezeu vine in lume, intrupandu-Se si facandu-Se om adevarat dar fara pacat "la plinirea vremii" (Gal., 4, 4). Dumnezeu putea trimite in lume pe Fiul Sau, iar Fiul Sau putea sa Se intrupeze si sa mantuiasca pe om indata dupa cadere. Dar aceasta ar fi insemnat ca omul sa fie mantuit in afara de vointa lui, ceea ce nu voieste Dumnezeu. Omul a cazut in pacat prin propria sa vointa si libertate, de aceea el nu putea fi mantuit decat tot in libertate si voind el insusi mantuirea. Dar ca sa ajunga aici, trebuia sa treaca un timp, pentru ca sa se indeplineasca anumite conditii :
1) Era necesar ca oamenii sa cunoasca din proprie experienta si sa se convinga pe deplin de gravitatea pacatului si a urmarilor lui, ca si de neputinta lor de a se elibera din robia pacatului numai prin propriile lor puteri. Astfel, trebuia ca ei sa simta necesitatea ajutorului dumnezeiesc si sa doreasca cu ardoare acest ajutor.
2) Trebuia ca ratacirea religioasa si decaderea morala sa atinga culmea pentru ca raul sa poata fi desfiintat din radacina si odata pentru totdeauna.
3) Venirea Mantuitorului, timpul, locul si imprejurarile in care Se va arata El, trebuia sa fie cat mai bine cunoscute si de cat mai multi, ca mantuirea sa fie cunoscuta si simtita ca bun al intregii omeniri.
4) Omenirea trebuia sa faca si ea un progres printr-un lung sir de pregatiri, iar acest progres a dus si s-a concretizat in acel "fie!" al Sfintei Fecioare Maria (Luca, 1, 38), prin a carei curatie si sfintenie, Cuvantul lui Dumnezeu sa poata fi primit in randul oamenilor.
-
Dimensiunea hristologica a iconomiei mantuirii
Publicat in : Dogma -
Unirea ipostatica
Publicat in : Hristos -
Maica Domnului in viata Bisericii si in evlavia credinciosilor ortodocsi
Publicat in : Religie -
Omul fara Hristos
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.