Manastirea Bistrita, judetul Neamt. Una dintre cele mai vechi si mai importante ctitorii musatine din Moldova este manastirea Bistrita. Situata la 7 km vest de Piatra Neamt, pe valea unui parau de munte, manastirea e inconjurata de culmi bogate in paduri si livezi. Pe locul actualei biserici a fost construit la inceput un schit de lemn, in vremea lui Petru I Musat.

 

Adevaratul ctitor al manastirii Bistrita este insa marele voievod Alexandru cel Bun care zideste in anul 1402 aici o impunatoare biserica de piatra. Prima atestare documentara a manastirii Bistrita este din ianuarie 1407. Manastirea se dezvolta apoi cu sprijinul altor ctitori importanti dupa cum ne spune ierodiaconul Iosif: “Stefan cel Mare intareste daniile facute de bunicul sau, Alexandru cel Bun. Cel de-al treilea ctitor, Petru Rares, fiul lui Stefan cel Mare, in 1538, vine deznadajduit in aceasta manastire in drumul sau de refugiu spre Transilvania. Era momentul in care Moldova era ocupata de 150.000 de ieniceri, avandu-l in frunte pe Soliman Magnificul. El intra in biserica si se roaga impreuna cu parintii vietuitori ai acestei manastiri. Se roaga in fata icoanei Sfintei Ana si minunea care se intampla este ca scapa din imprejmuire si, aflandu-se pe dealul din stanga manastirii, vede cum turcii distrug biserica cu tunurile si face un legamant in fata lui Dumnezeu ca, daca va reveni la a doua domnie, va reface intregul asezamant monahal, lucru care se intampla dupa trei ani, in 1541, cand intr-adevar reface biserica pe care o vedeti, reface zidurile de aparare, construieste turnul, poarta pe unde se intra in manastire, cu un paraclis deasupra, cu hramul Sfantului Ierarh Nicolae, si construieste cladirea in care astazi functioneaza muzeul care atunci era scoala domneasca. In acea cladire s-a scris primul letopiset al Moldovei care mai tarziu va fi mutat la Putna si care va fi izvor de inspiratie pentru cronicarul Moldovei, Grigore Ureche. Acesta este inmormantat in biserica noastra. In sfarsit in 1554 cel de-al patrulea ctitor, Alexandru Lapusneanul, ginerele lui Petru Rares, finalizeaza lucrarile socrului sau si manastirea arata aproximativ cum vedeti astazi.”

           
Intram in biserica manastirii Bistrita. Pe masura ce inaintam aflam si mai multe date despre istoria manastirii dar primim si cateva sfaturi de mare folos duhovnicesc de la parintele Iosif: “Ati intrat in biserica. Sentimentul cu care trebuie sa intram in biserica este acela ca parasim cele ale lumii, ne degrevam de problematica existentei si intram in manastire mai mult spiritual si-atunci avem o comuniune cu duhul care se afla in biserica, un duh pe care il regasiti atat in randuiala din biserica cat si in sfintii pictati pe peretii bisericii. Ca sa urmezi modelele care sunt sfintii iti trebuie intr-adevar o nevointa, o asceza, dar aceasta asceza consta de fapt in a te elibera de problematica lumii si a trai macar atat cat esti in biserica o alta dimensiune a existentei.

           
Biserica in care ne aflam este impartita in cinci incaperi, o caracteristica a secolului al XVI-lea cand se obisnuia ca ctitorul sa fie inmormantat in incinta bisericii. Deplasarea de la intrare spre altar, pe orizontala, este de fapt o deplasare de la pamant spre cer. In pridvor in prima incapere pictura reprezinta scene din Vechiul Testament. Bineinteles la pictura din pridvor, fiecare scena are semnificatia ei profunda si orice gest pe care-l faci in biserica presupune o parte din drumul acesta de la pamant spre cer, de la conditia noastra de cazut la conditia celui care isi recapata locul pe care l-a avut inainte de caderea protoparintilor.

 

In a doua incapere, in pronaos, pictura reprezinta scene din Sinaxar, deci din martirajul sfintilor, cei care si-au dat viata pentru adevarata credinta. Se afla aici, in partea dinspre sud, mormantul primului mitropolit al Moldovei, Iosif I Musat, mitropolit care, prin titulatura pe care si-o ia supara intr-un fel Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol pentru ca, pana la el, la conducerea bisericii erau cei trimisi de catre Patriarhia din Constantinopol. El reuseste ca prin diplomatia lui si a lui Alexandru cel Bun sa aplaneze lucrurile si sa se intre pe un fagas normal. In partea stanga se vede mormantul cronicarului Grigore Ureche iar in partea dreapta mormantul unui boier muntean, Ivascu Golescu care, din motive politice, pe timpul domnitorului Petru Cercel, se refugiaza in Moldova unde-l gaseste moarte naprasnica, spun documentele, si este inmormantat in incinta manastirii.

 

Ajungem in a treia incapere, in gropnita, unde in partea stanga se afla mormantul lui Alexandru cel Bun, mort la 1432, si a sotiei sale Doamna Ana iar in partea dreapta se afla doi copii ai lui Stefan cel Mare. E vorba de Alexandrel, fiul cel mare, cel pe care-l ia coregent la tronul Moldovei si lupta impotriva turcilor la Razboieni in 1476 unde este ranit si se pare ca aceasta rana i-ar fi cauzat moartea. Alaturi de el este inmormantata sora sa, domnita Ana. Tot aici este inmormantata Doamna Maria, sotia domnitorului Stefan Lacusta. Stefan Lacusta se trage din Alexandrel si in 1538 vine sprijinit de turci si-l inlatura pe unchiul sau, pe Petru Rares, de la tron.”

           
Romania se apropie de momentul intrarii in Uniunea Europeana. Oamenii spera la o viata mai buna dar ierodiaconul Iosif ne indeamna sa fim foarte atenti la sufletul nostru si sa nu risipim marea bogatie pe care o avem, credinta ortodoxa: „Poate ca din punct de vedere material o vom duce mai bine, da' sa nu cumva sa ni se intample sa saracim mai tare decat ne-am dus in Europa pentru ca noi ne ducem cu o bogatie care nu e supusa timpului. Intram in Europa cu o credinta pe care Europa puternic secularizata a pierdut-o si, va dati seama ca, daca dobandim niste bunuri materiale pe care le percepem sau nu le percepem, daca avem toata bogatia din lume si suntem bolnavi, atunci nu mai percepem bogatia aia? Dar sufletul tot timpul e cu noi. Cat din noi lucreaza pentru acest suflet care trece dincolo, transcende materia si ne poate garanta viata vesnica? Si daca Europa ne considera pe noi niste sarantoci care ne ducem sa saracim Europa ar trebui sa strigam in gura mare ca noi suntem cei bogati. Uitati-va la romani, niciodata nu le-a mers mai greu ca acuma dar niciodata nu s-au construit ca acum mai multe biserici si manastiri. Si asta-i dupa cuvantul lui Dumnezeu care zice “Faceti-le intai pe cele ale lui Dumnezeu si celelalte se vor adauga voua.” Si Dumnezeu nu ramane dator. Dumnezeu ne va da si noi trebuie sa intelegem cum ne da El si ce ne da El pentru ca de multe ori nu stim nici sa cerem si nici sa apreciem ceea ce ne da. De multe ori daca ma incearca Dumnezeu cu un necaz ma incearca sa ma pot apropia de El pentru ca m-am indepartat de El. Cand avem un copil mic nu-l batem ca sa-l distrugem ci ca sa-l ferim de rau, deci il certam ca sa-l iertam, din iubire si-atunci el va fugi de rau tocmai prin gestul care lui i s-ar parea o pedeapsa, dar in mintea noastra el este o aparare. Asa si Dumnezeu ne da noua un lucru pe care noi nu stim sa-l percepem, nu stim sa-l cerem. Daca ma duc si ma rog undeva si in mine exista egoismul si ma rog numai pentru mine atunci, Dumnezeu, normal, ca n-o sa-mi asculte rugaciunea aceasta. Deci cand ma rog, ma rog pentru ceilalti si impreuna cu ceilalti sa fiu si eu si-atunci raspundem la ceea ce spune Sfanta Scriptura “Unde sunteti doi sau trei in numele meu, acolo voi fi si eu.” Deci sa nu ma rog numai pentru mine ci sa ma rog sa-mi fie bine mie impreuna cu ceilalti, nu sa-mi fie mie bine si celorlalti rau, ca atunci nu prea se potrivesc lucrurile. Asta inseamna ca eu in egoismul meu, in loc sa linistesc lucrurile, le aprind. Aceasta este si rugaciunea pe care o facem la icoane, in biserica, si asa cum va puneati intrebarea “De cate ori sa trec pe sub icoana?”, nu asta are importanta ci pentru ce ma rog si cum ma rog. Asta-i important. Cat din sufletul meu participa la acea rugaciune si cat exprima aceasta ca gest de iubire, de apropiere intre noi? Intre noi sa se petreaca acea iubire pentru ca acesta este chipul lasat de Dumnezeu in noi. Si prin iubire ne putem asemana cu Dumnezeu, pentru ca este o iubire vesnica. “

             
La manastirea Bistrita vin multi pelerini pentru a se inchina indeosebi la icoana Sfintei Ana. Ne oprim si noi in fata icoanei, insotiti de parintele Iosif: „Ne aflam in naos, locul in care credinciosii se intalnesc cu preotul care iese din Sfantul Altar si aduce bucuria ca Hristos este cu noi. Preotul nu este preot pentru el ci este preot pentru oameni si impreuna cu oamenii. Deasupra avem turla unde este pictat Pantocratorul cel care priveste de sus, in inimile credinciosilor prezenti aici. Si-aici suntem noi si auzim chemarea pe care Dumnezeu o face sa urcam de la pamant spre cer. Am venit in biserica, pe orizontala, de la pamant spre cer, mergem si pe verticala de la pamant spre cer. Si uite aici s-a fixat o cruce in care noi avem libertatea sa alegem sa mergem cu ea, asa cum spune Mantuitorul Iisus Hristos “Sa-ti iei Crucea si sa urmezi Mie”, cu conditia sa te lepezi de egoism, de sine si atunci ai o comuniune cu Dumnezeu. Avem icoana Sfintei Ana daruita de imparatul Bizantului, Manuel Paleologu in 1407, icoana facatoare de minuni, icoana la care credinciosi din toata tara vin sa se inchine pentu miracolele care le face cu cei credinciosi, bineinteles. Deci, credinciosii se apropie cu evlavie, cu inima smerita, cum spune psalmistul, si pe masura credintei lor Sfanta Ana mijloceste si ajuta. In spatele acestei icoane este tot o icoana facatoare de minuni a Sfantului Gheorghe. Si avem Sfantul Altar: catapeteasma este din lemn de tei, pictata in ulei in 1814; stilul arhitectonic este moldovenesc, cu influenta gotica, un stil propriu format in perioada lui Stefan cel Mare si care se maturizeaza in perioada lui Petru Rares. De-a lungul timpului manastirea a avut perioade de crestere si descrestere, a avut o perioada infloritoare pana la jumatatea secolului al XVIII-lea dupa care a urmat o perioada de decadere cand manastirile au fost inchinate fie Sfantului Mormant, fie Sfantului Munte si cand au fost administrate, din pacate, iresponsabil, cand averile manastirilor erau duse in strainatate locurile ramanand aproape pustii. Bisericile au inceput sa se degradeze, o palida renovare s-a incercat in 1814 in aceasta manastire, in aceasta biserica. S-a repictat biserica. Documentele spun ca ar fi fost pictata pe timpul lui Petru Rares dar apoi a fost acoperita cu un strat de var. Noi n-am descoperit acest lucru. Deci in 1814 se repicteaza biserica dar in 1821 se duc lupte in biserica intre turci si greci, se incendiaza biserica si practic toata pictura a fosta acoperita cu un strat gros de fum. A fost curatata in 1986 si restaurata. Si arata aproximativ cum o vedeti astazi. Dupa primul razboi mondial in aceasta manastire a functionat un spital de campanie in care au fost ingrijiti peste opt sute de raniti, apoi a fost transformat in orfelinat pentru copiii ramasi orfani dupa cel de-al doilea razboi mondial. Dupa 1959 cand s-a luat hotararea aceea de golire a manastirilor, manastirea a decazut dar apoi incepand cu 1986 si dupa Revolutie manastirea si-a recapatat adevarata misiune de asezamant monahal si, intr-adevar, putem spune ca astazi este o manastire si o biserica vie.”

Dorina Zdroba - realizator Radio Romania
Foto: Cornel Ciumandru

Pelerinaj organizat de Biserica "Pogorarea Duhului Sfant" - cartierul Titan Bucuresti.

• Manastirea Pangarati
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Manastirea Braditel
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Manastirea Hadambu
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Manastirea Almas
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Manastirea Petru Voda
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania