Cultura si fenomenul EMO este ceva usor de definit. Termenul provine de la emotional, deci cei care apartin acestei sub-culturi (inculturi) se definesc prin sensibilitate si spiritualitate ridicata. Acest cuvant deriva din genul de muzica, cunoscut ca si "emotional hardcore" si este asociat cu "moda si atitudinea emo". Pe parcursul anilor, acest cuvant cunoaste un domeniu vast de intrebuintare. Ascultatorii acestui gen de muzica (subgen al rock-ului) au devenit "emo-kids", iar felul in care se imbraca a devenit "emo-style". Adesea, termenul este folosit cu sens periorativ pentru a descrie starea melancolica si nefericita, deprimarea, dorinta de suicid a celor care asculta acest gen de muzica.
O evaluare a scenelor muzicale de la sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90 permite o determinare mai buna a radacinilor si influentelor care stau la baza subculturii emo si care continua sa o influenteze. E vorba in special de atitudinea unei generatii de adolescenti antisociali, depresivi si melancolici, asa-zisii "copii neintelesi". Emo este, de fapt, starea pe care persoana ce se considera astfel o are datorita unor deceptii peste care nu au putut trece (in cazul unora) sau datorita simplului fapt ca "filmul a fost prea frumos pentru a se termina astfel" sau a unor versuri ce "deprima" (in cazul altora). Cert este ca aceasta stare nu apare doar de dragul de a fi emo ci, dupa cum au demonstrat si unii specialisti in domeniul psihologiei, de pe urma unor traume ce au modificat modul de a gandi, de a actiona.
Potrivit psihologilor, adeptii curentului emo au la baza inadaptarea sociala, generata fie de lipsa de comunicare cu familia, fie de despartirea parintilor, si e clar ca responsabilitatea majora revine desigur parintilor si profesorilor, oricum a celor maturi, a celor care ar trebui sa aiba mai mult discernamant - si aici ar putea sa intre si "marturia" pozitiva a unui tanar matur in credinta, fata de colegii si prietenii lui.
Personalitatea emo este adesea legata de a scrie poezii pe tema depresiei, confuziei, singuratatii, furiei, toate rezultand din neputinta lumii de a intelege autorul. Poezia emo foloseste o combinatie de: ton foarte emotional, constiinta scrierii, rima alba sau simpla, referinte la adresa carnii, in special a inimii, folosirea accentuata a cuvintelor intunericului, negative, de o puternica presiune legate de timp si de dragoste, neatentia pentru gramatica sau scriere. Tema vietii in durere, este cea mai comuna. Multi au tendinta de a-si face rau, taindu-se sau arzandu-se, mutilandu-se, iar in cele din urma ajungand pana la sinucidere.
Vor sa fie emo si atunci incepe transformarea lor. Poarta bluze in dungi sau patratele, blugi stramti, negri, pierce-uri specifiece emo, in partea de jos a buzei inferioare, tunsi cu suvite de par care aproape le acopera ochii. Acestea sunt insa aspecte superficiale, caci a fi emo inseamna a fi rupt de lume si mai tot timpul trist. Muzica pe care o asculta le intretine starile si este, binenteles, emo sau ceea ce se cheama "screamo", un subgen al stilului emo in care, de obicei, se tipa.
Adesea, aceste persoane au tendinta sa se urasca, sa se considere inferioare, toate acestea culminand, uneori, cu tentative de sinucidere. In cele mai multe cazuri insa, isi insusesc acest mod de viata pentru ca il observa la prieteni sau la cei din jur si simt ca ii reprezinta.
Fenomenul emo cuprinde acea generatie de la 12 ani in sus, care abia incepe sa inteleaga "in ce parte se invarte lumea", care-s valorile si ce au de facut "cand vor creste mari". Dar in practica cotidiana, unii adolescenti, datorita problemelor sociale, familiale si de lata natura, "refuza", din punct de vedere psihologic, chiar sa depaseasca aceasta perioada. Este dus la extreme asa-numitul "sindromul lui Peter Pan", al copilului dezamagit de lumea celor mari, care nu vrea sa creasca. E usor de inteles ca in spatele acestui fenomen, de fapt este o alta forma de intoxicare si improscare a diavolului, un atac la nevinovatia acestor copii si, se-ntelege, ca-s termeni de viitor, miza este foarte mare.
Cei mari pretind de la tineri si adolescenti sa fie "normali", dar nu se forteaza absolut deloc sa le inteleaga presiunile, temerile, asteptarile. Acestea si altele, mai putin cunoscute, sunt probleme reale, de viata si mai ales de moarte duhovniceasca, si nu mofturile si snobismele noastre, in care ne ascundem pseudo-religiozitatea. Acestea sunt drame adevarate, cauze si efecte ale egoismului uman, ale indepartarii de orice poate fi duhovnicesc, forme noi de "dezorientare duhovniceasca", in care cel rau cauta sa inghita cat mai multe suflete. "Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita." (I Petru 5, 8)
Sa nu credeti ca acestea se intampla "doar altora, iar noua nu". Fiinte din imediata noastra apropiere, trec prin vai adanci ale intunericului sufletesc. Colegi de clasa, rude si prieteni, chiar fratii si surorile noastre, pe care-i vedem mai tacuti si retrasi. Aparent sunt oameni " normali", cu momente in care simti doar ca moralul lor este uneori sus, alteori jos. In realitate insa, o singura vorba calda sau o imbratisare ar pute evita o sinucidere sau o trauma greu de reparat.
Dar zbuciumarea interioara, numai ei o stiu. Si nelinistea sufleteasca vine din nedeplinatatea sau chiar lipsa adevaratei linistiri pe care numai Mantuitorul Hristos o poate aduce. Abandonarea lui Dumnezeu din viata oamenilor, excluderea implicarii Lui in viata de zi cu zi, duce la o tensiune neincetata a mintii si a inimii.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.