Fratele meu, omul
Drumul, la dus, l-am facut pe o vreme pacloasa si rece de toamna, dar nebagata in seama pentru ca timpul l-am petrecut in prezenta unor oameni minunati. Compartimentul s-a umplut cu oameni imbracati cu gust, carora le-ar fi stat sa calatoreasca in vagonul de clasa a intaia. Am calatorit intr-o tacere blanda si odihnitoare, intima si placuta cum rar mi s-a intamplat. Ne-am despartit in tacere exact cum ne-am intalnit.
La intoarcere, nu aveam loc rezervat si am cautat un compartiment gol in speranta ca cei veniti dupa mine ma vor scula cat mai tarziu. Dupa cateva minute veni din compartimentul vecin, cerandu-mi voie cu sfiala un pasager cu alura de intelectual, sa stea cu mine. Nici el nu avea loc, dar cauta compania cuiva. Am aflat discutand cu el, ca-i medic ftiziolog in Hancesti, Moldova, si ca venise cu treburi dincoace de Prut.
Culoarul se aglomerase intre timp, dar nimeni nu indraznea sa intre in compartimentul nostru, desi ii indemnam sa o faca. Dar pana la urma patru barbati bine imbracati si facuti au intrebat daca sunt libere locurile, apoi au cerut permisiunea de a le ocupa. Basarabeanul si cu mine eram incurcati de sfiosenia si bunul simt al noilor veniti. Dupa ce i-am asigurat ca nici noi nu aveam locuri rezervate, chipurile lor s-au destins si imediat ne-am imprietenit. Prezenta lor emana bunatate si bun simt si o educatie a sufletului.
Am povestit fiecare cate ceva, eram fericiti si nespus de bucurosi de parca ne-am fi cunoscut de cand lumea, iar acum ne-am intalnit dupa o lunga si secetoasa despartire. Au venit in pelerinaj la sfintele moaste de la Mitropolie si se intorceau cu graba pentru ca functiile lor, unul era inginer intr-un departament al regionalei senecefere Suceava, altul sef de gara la Campulung Moldovenesc sau Poiana Stampei, ceilalti doi erau mai tineri si sigur le erau subalterni, nu le ingaduiau intarziere. Primii, exact ca la urcare, am coborat eu cu medicul basarabean. intr-un minut de zapaceala trebuia sa ne desprindem si sa plecam din compartiment. Cand ne-am dat seama ca intalnirea noastra se termina atat de brusc, am dat mana cu fiecare. Caldura inimii companionilor mei mi-au dat-o prin gestul strangerii de mana, iar cand din usa ne-am privit inca o data , ne-am oglindit fiecare in ochii umeziti ai celuilalt.
Drum bun, omule bun, ne ziceam.
Ma gandeam atunci pe peronul garii, ca exista desigur o lege a compensatiei si multumeam providentei ca macar la acest drum, dus-intors, am avut parte de o calatorie tihnita.
Dupa o saptamana fac cu autobuzul, si de data asta, un drum lung. Daca in calatoria cu trenul, persoanele intalnite in compartiment ce aveau o tinuta vestimentara impecabila, chipul si inima lor emanau o bogatie sufleteasca rar intalnita, la acest drum valorile si evidentele au fost rasturnate.
La dus, in primul minut de imbarcare al calatorilor, autobuzul era aproape gol si am ales un loc langa un fost coleg de liceu cu care ma salutam si mi-am zis ca acum am ocazia sa mai schimb cu el cateva cuvinte. Dar spre surprinderea si nefericirea mea, dansul dupa un raspuns rece nici nu ma baga in seama. Se aseza de-a curmezisul si nici nu se sinchisea sa se retraga pe locul sau. Desi nu era obez, nerusinarea lui imi impuse o pozitie incomoda. Am vrut sa schimb locul, dar intre timp se aglomerase.
Toti care treceau pe langa mine ma calcau pe picioare si se uitau urat ca le stateam ca mamelucul in cale. La intoarcere, desi am avut loc la primul rand de scaune, am preferat sa ma asez pe la mijlocul autobuzului. O lume pestrita isi lua locurile in primire, laolalta cu doamne decente erau si taranci care isi asezau gentile ori papornitele pe scaunul de alaturi. inainte de plecare urca un amarat de tigan, rahitic si flenduros, duhnind a neprimeneala si bautura de proasta calitate. Avea in mana o sticla de rom pe jumatate golita si se uita cand la o persoana, cand la alta, cersind un loc, dar fiecare ii raspundea cu nepasare si ostilitate privirilor lui umile.
Ma uitam la el cu mila si compatimire, dar cand privirile noastre s-au intalnit, ma prinse descoperit si ma ruga atat de curat sa-l primesc langa mine incat gandul egoist de a-l refuza a fost ars de caldura rugamintii sale. Poftim, ia loc, ii zic, e liber, de ce imi mai ceri voie? Se aseza langa mine si dupa ce m-a invaluit in duhoarea lui de tigan si bautura ordinara, dar si cu dorinta lui de a-mi povesti necazul ce-l mana la drum. I-am zis ca nu aud din cauza hurducaturii si l-am asigurat ca-l voi asculta dupa ce iesim la drum intins.
Dar dupa ce autobuzul se asternu la drum, adormi langa mine, alunecand ca un copil obosit pe umarul meu. M-am obisnuit repede cu respiratia lui puturoasa. Ii simteam inima cum imi transmite tic-tacul ei tainic prin hainele lui si ale mele catre inima mea, degajand o caldura si o traire cu o bunatate aparte, perceptibila, contopindu-se in caldura inimii mele, greu de acceptat de privirile celorlalti pasageri.
Inimile noastre si-au sincronizat ticaitul si schimbul de energie si impresii pana sa ne dam noi seama ca provenim din medii sociale diferite, dar am constatat cu uimire, deschizand ochii, ca ne-am acceptat realitatea fizica, dupa ce, intr-un mod misterios, bunatatea inimii lui pusese stapanire pe tinutul meu launtric.
Plecasem la drum pentru rezolvarea unor treburi mai pamantesti, dar si cu speranta in inima mea ca voi gasi prilejul de a ma confrunta cu mine insumi, sa gasesc o consolare, o alinare si o limpezire a gandurilor mele. Primisem, cred, mai mult decat sperasem.
Zidisem in sufletul meu puntea catre mine insumi, dar si catre alt suflet, sa pot a ma intari si accepta pentru comunicare lumea in care traiesc, asa cu este, dar care sa ma uimeasca si sa ma transforme continuu.
Autor Gheorghe Urzica
Gheorghe Urzica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.