Moartea si transplantul

Natura mortii e o problema atat metafizica, cat si empirica. Desi crestinii recunosc ca fiintele umane nu sunt doar trupurile lor, ci un intreg alcatuit din trup, suflet si duh, astfel incat invierea trupului sa intregeasca viata umana, ei recunosc prin aratarile sfintilor si ca exista viata dupa moarte inainte de inviere. Crestinii, ca si altii, inteleg si diferenta intre actiuni impotriva unui trup viu, cum ar fi crima, si actiuni impotriva unui trup mort, cum ar fi profanarea unui cadavru. Desi trupurile pot ramane sfintite de persoanele ale caror trupuri au fost, cadavrele nu mai sunt prezenta intrupata a unei persoane. De exemplu, canoanele Bisericii arata limpede ca impartasania poate fi data doar unor oameni vii, nu si cadavrelor. Se iveste atunci intrebarea cum anume sa stabilim momentul mortii. In parte, aceasta este o intrebare metafizica: cand anume se desparte sufletul de trup? Partial, e o intrebare privitoare la ontologia intruparii: ce parte a trupului e necesara pentru prezenta sufletului?

Intr-o anumita masura, aceasta ultima intrebare trebuie abordata in termeni empirici. Sa-l citam pe Sfantul Grigorie Palama, "Despre cum anume e unita mintea cu trupul, unde anume se afla imaginatia si judecata, ce loc are memoria, de unde-si are sangele inceputul formarii... fiecaruia ii este ingaduit sa spuna ce socoteste, caci toti spun bucurii verosimile: tot asa poate spune fiecare ceea ce socoteste despre nemiscarea sau miscarea astrelor, despre marimea si firea fiecaruia si despre altele ca acestea, despre cate nu ne-a revelat clar Duhul, Singurul Care cunoaste adevarul care strabate prin toate".

Odata cu dezvoltarea informatiei neurofiziologice si a experientei legate de transplanturi a devenit limpede ca substituirea organelor unei persoane, altele decat creierul, cu altele transplantate sau cu proteze, nu modifica identitatea unei persoane. Desi sufletul se gaseste si in mana (intrucat sufletul se gaseste in tot trupul), distrugerea unei maini nu va duce la moartea persoanei. Desi sufletul este in inima, oamenilor li se poate scoate inima si sa ramana vii, chiar fara o inima organica. Ultimii doua sute de ani au dovedit necesitatea creierului, daca nu doar a unor anume portiuni din creier, pentru prezenta unei persoane. Transplantul inimii, plamanilor sau al ficatului nu inseamna transplantul unei persoane. Un tetraplegic e viu si tot asa va fi un tetraplegic al carui intreg trup a fost indepartat si distrus, dar al carui cap va fi mentinut. Prezenta pamanteasca a unei persoane depinde in chip manifest de creier; orice alt organ poate fi transplantat fara transplantarea persoanei. Intr-adevar, transplantul unui creier ar insemna transplantul unui trup. Asa cum spunea odata Roland Puccetti, unde este creierul acolo este si persoana.

Aceasta duce la o intelegere ontologica empiric ghidata a naturii intrupate a persoanelor: odata ce persoanele au creier, prezenta lor in aceasta lume e legata de acel creier, desi ar fi o greseala sa spunem ca ei sau sufletele lor se afla doar in creierele lor, daca nu e distrus si restul trupului. Persoanele nu pot fi reduse la creierele lor sau la niste functii cognitive. Dupa perioadele initiale de gestatie, atunci cand creierul unei persoane e distrus, acea persoana e moarta, chiar daca o anumita viata umana biologica poate continua in culturi celulare, in tesuturi si organe. Ramasitele corpului pot fi transplantate fara a fi transplantata persoana. Genul de viata umana mentinuta in celule, tesuturi, organe, chiar si corpuri decapitate, nu este cel al unei persoane. Intrucat aceste parti ale corpului nu sunt suficiente pentru viata unei persoane, adica pentru a percepe lumea si a raspunde lumii, aceste parti nu fac parte integranta din natura intrupata a unei persoane (cu alte cuvinte, persoanele pot continua sa gandeasca si sa voiasca chiar daca parti ale trupului lor, altele decat creierul, au fost distruse sau transplantate) si alte organe pot fi transplantate fara transplantarea persoanei, in afara de creier, toate partile corpului sunt transferabile astfel incat, in principiu, un corp poate fi transplantat capului unei alte persoane. Aceasta n-ar insemna unirea a doua persoane, ci doar atasarea a ceea ce a fost corpul unei persoane capului unei persoanei vii.

Aceste reflectii privitoare la moartea oamenilor adulti nu pot fi transpuse in speculatii referitoare la momentul cand intra sufletul in corpul unui embrion, pentru a stabili daca zigotii sunt persoane, sau care parti ale unui embrion timpuriu constituie natura intrupata a unei persoane. Biserica a recunoscut obligatia de a proteja viata din pantecele mamei, ocolind speculatiile metafizice despre momentul precis al insufletirii. La urma urmei, pana se formeaza un creier, nu putem vorbi de moartea cerebrala a unui embrion, in plus, o atentie deosebita a fost acordata protejarii vietii timpurii: din acest ultim motiv, asa cum a aratat capitolul anterior, nu ne putem angaja in nici un experiment nonterapeutic cu zigoti, embrioni si fetusi umani. Aceste restrictii impotriva trasarii unei linii de demarcatie intre embrioni si fetusi insufletiti, si embrioni si fetusii neinsufletiti, nu interzic explorarea caracterului adecvat macar al unor definitii ale mortii copiilor sau adultilor orientate dupa creierul superior. Avem voie sa incercam sa stabilim cand anume persoanele inceteaza a mai fi prezente in aceasta lume.

Putem stabili ca o parte a corpului nu e necesara vietii doar atunci cand stim ca aceasta parte poate fi distrusa fara a ucide persoana. Daca devine limpede ca anumite structuri cerebrale nu sunt necesare pentru simturi sau pentru constiinta, ci indeplinesc doar functii reflexe, atunci continuarea existentei lor dupa moartea restului creierului nu va fi un indiciu al vietii unei persoane. Asemenea precizari vor aparea probabil doar prin experienta determinand care parti ale creierului pot fi inlocuite prin parti transplantate sau protetice fara a afecta prezenta unei persoane. Putem determina ca o parte a trupului nu este necesara pentru natura intrupata a omului doar cand exista certitudinea morala ca acea parte poate fi transplantata fara a transplanta de fapt sau a ucide in principiu persoana. De exemplu, s-ar parea ca putem transplanta orice organ, cu exceptia intregului creier, fara a transplanta sau fara a ucide in principiu persoana. Chiar si atunci, vor exista probabil atat de multe aspecte neclare, incat nu vom fi in stare sa distingem intre absenta vietii personale si viata umana personala compromisa (de exemplu, o persoana aflata in coma). Putem declara moartea doar atunci cand natura intrupata a unei persoane a fost distrusa. De asemenea, din moment ce persoanele sunt o unitate trup, suflet si duh, ele trebuie recunoscute ca prezente chiar daca dorm sub anestezie profunda sau in coma, atat timp cat natura lor intrupata e intacta. in plus, nu exista nici un dubiu ca atat copiii nou-nascuti, cat si cei inapoiati mintal sever sunt persoane: in mod traditional ei primesc Tainele Bisericii.

In fine, creierul s-ar putea sa fie inlocuit treptat, parte cu parte, lasand persoana in aceasta lume. Cu alte cuvinte, persoana poate incorpora noile parti ca si cum ar fi ale sale. In acest caz, vom fi invatat chiar mai multe privind capacitatea noastra de a da viata si de a insufleti materia si a face din ea natura noastra intrupata. In joc este un adevar empiric despre amplitudinea stapanirii omului. Chiar si acum, in cazul transplantului, un organ sau un tesut de la o alta persoana sau chiar de la un animal pot fi incorporate intr-o persoana si facute astfel parte a naturii intrupate a acelei persoane. Copiii lui Adam isi pastreaza stapanirea asupra naturii si au o putere, desi limitata, de a transforma lumea si de a o aduce in dar lui Dumnezeu.

Pentru a stabili o definitie a mortii, este cruciala evitarea unor definitii care in absenta mortii cerebrale, sau cel putin a creierului superior, desemneaza drept moarte doar incetarea functiilor respiratorii si cardiace spontane. Asemenea definitii pur cardiorespiratorii ale mortii pot fi mijloace care sa permita transplantarea de organe, fara a fi stabilit mai intai in mod adecvat moartea principalului element al naturii intrupate a persoanelor in aceasta lume: moartea creierului. A sustine ca o persoana este moarta doar atunci cand inceteaza functiile respiratorii si cardiace, dar in absenta unei morti cerebrale adevarate, pentru a extrage astfel organele vitale, poate implica uciderea acelei persoane. Astfel de abordari "pragmatice" ale definitiei mortii (cu alte cuvinte absenta batailor inimii, dar nu neaparat si a creierului) se pot baza pe presupunerea ca in cel mai bun caz o persoana declarata moarta prin astfel de practici ar putea fi resuscitata dar ramanand cu leziuni cerebrale severe, prin urmare poate fi tratata ca si cand ar fi moarta. Astfel de definitii ale mortii nu iau in serios determinarea momentului in care o persoana nu mai este prezenta in aceasta lume. Stim acum ca moartea cerebrala trebuie sa fie intotdeauna direct sau indirect in centrul oricarei declarari a mortii. Nu este ingaduit ca interesul pentru transplant sa intunece aceasta concentrare cruciala.

Atunci cand exista o determinare adecvata a mortii, chiar si o determinare adecvata a mortii intregului creier, n-ar trebui sa li se interzica crestinilor ortodocsi sau familiilor lor sa-si dea consimtamantul pentru astfel de donatii dupa stabilirea mortii cerebrale, daca fac aceasta din dragoste pentru ceilalti. Cand exista o determinare demna de incredere a mortii, transplantarea nu implica nici uciderea si nici mutilarea unei persoane vii. intr-adevar, chiar si donarea vie a unui organ sau tesut viu neesential pentru viata nu prezinta nici unul din semnele unei mutilari pacatoase, pe care le-au determinat canoanele in condamnarile castrarii neterapeutice. Nu suntem nerecunoscatori pentru trupul pe care ni l-a dat Dumnezeu. Nu incercam sa inlaturam diferentele dintre barbat si femeie. Acceptam bunatatea naturii intrupate a omului. In schimb, ne intoarcem, plini de iubire, ajutandu-i pe altii. Cat timp aceasta nu implica riscul unei morti sigure (ca, de exemplu, prin donarea inimi), asemenea acte de iubire, in functie de imprejurari, nu sunt doar tolerabile, ci si laudabile.

Cat timp aceasta oferta e facuta din iubirea pentru ceilalti, nu exista in principiu nici o interdictie morala in calea acceptarii, ba chiar a cautarii unei plati. Saracii ar putea, pentru nevoile lor sau ale familiilor lor, sa ceara bani in schimbul unor organe sau tesuturi care pot fi oferite legal inainte sau dupa moarte. Interzicerea saracilor de a-si vinde organele implica un fel de exploatare. Daca saracilor li se permite doar sa-si doneze organele, fara sa ceara o plata compensatorie, atunci impunand saracilor un inalt ideal moral, putem fi vinovati de punerea unor poveri prea grele pentru multi. indeosebi, intrucat o mai mare bogatie si un statut social mai inalt sunt corelate cu o sanatate mai buna si o longevitate mai mare, politica interzicerii vanzarii de organe ii poate condamna pe unii saraci sa ramana saraci si sa traiasca putin. Politica ingrijirii sanatatii ar trebui sa incurajeze asistenta pentru saraci supraveghind in acelasi timp vanzarile de organe acolo unde sunt legale, pentru a impiedica astfel ca saracii sa nu-si primeasca plata pentru organele lor. Oricum, transplantul nu trebuie vazut ca un rau in sine. In principiu n-ar trebui sa fie nici o interdictie, cat timp ceea ce se face nu schimba identitatea sexuala a barbatilor si a femeilor, cat timp nu face unele persoane sa devina parinti prin folosirea gonadelor altora (de exemplu, prin transplantul de testicule, ducand astfel la un fel de adulter), sau cat timp nu altereaza abilitatea lor de a fi agenti morali intr-o natura intrupata care poate fi recunoscuta ca asemanatoare celei a lui Hristos.

In toate aceste situatii trupurilor, organelor si tesuturilor umane trebuie sa li se acorde respect. Prin botez crestinii credinciosi s-au imbracat in Hristos si s-au unit cu Hristos (Ga 3, 27) si prin Euharistie L-au primit pe Hristos in ei insisi. Trupurile lor au devenit temple ale Sfantului Duh. Aceasta poate oferi motive impotriva uciderii in mod direct a unui trup uman aflat in moarte cerebrala, dar altfel viu (de exemplu, neinjectand niciodata un medicament letal pentru provocarea unei morti biologice). Trupurile tuturor (fiindca Sfantul Duh sufla unde vrea El), dar in special ale crestinilor credinciosi trebuie respectate asa cum am respecta trupul, moastele unui sfant. Trupurile crestinilor credinciosi au fost unite cu Hristos si de aceea, exceptand cazuri de mare necesitate (de exemplu, o boala contagioasa periculoasa), trebuie sa aiba parte de o ingropare crestina traditionala si sa nu fie niciodata arse. Aceasta consideratie se ridica si impotriva donarii trupurilor pentru disectii, desi nu atat de puternic, cat timp la sfarsit se face ingroparea cuvenita. Exista insa serioase motive de ezitare. Prin donarea unui trup, atat familiei, cat si comunitatii ecleziale i se refuza atat intalnirea trezitoare si terapeutica duhovniceste cu moartea, cat si rugaciunile lor pentru persoana moarta. Daca un trup este donat, cel putin aceste rugaciuni n-ar trebui sa fie amanate, si cu atat mai putin omise. O atentie speciala trebuie intotdeauna acordata tratarii trupul uman, mai ales cel al unui crestin traditional credincios, cu o grija speciala, nu doar pentru faptul ca a fost unit cu Dumnezeu prin Tainele Bisericii, ci si pentru ca e mereu posibil sa se descopere ca este vorba de moastele unui sfant. Trupurile sfintilor sunt sfinte, pentru ca prin nestricaciunea lor si prin minunile pe care le fac atesta restaurarea paradiziaca a naturii prin unirea cu Dumnezeu si manifesta insesi energiile lui Dumnezeu.

H. Tristram Engelhardt jr

• Legatura interioara dintre Moartea si Invierea Domnului
  Publicat in : Dogma
• Cu moartea pe moarte calcand
  Publicat in : Religie
• Moartea mea intre Dumnezeu si mine
  Publicat in : Editoriale
• Moartea jertfelnica a lui Hristos, cea mai mare coborare a Lui la noi
  Publicat in : Patimile lui Hristos
• Rugaciune la moartea unuia din soti
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: