După ce a avut loc gustarea din paharul de obşte, preotul - luând cădelniţa - începe a cădi împrejurul mesei pe care se află Sfânta Evanghelie, făcând ocolire cu cei cununaţi şi cu naşii, de trei ori, cântând troparele acestea:
1. Isaie, dănţuieşte; Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim.
2. Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre.121
3. Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule; lauda Apostolilor şi bucuria Mucenicilor, a căror propovăduire este Treimea cea de o fiinţă.121
Dansul sfânt de la Nuntă este un element foarte vechi, de vreme ce manifestările de nuntă pretutindeni şi întotdeauna au fost şi sunt legate de dansuri sfinte sau legate de un anume simbolism. Dansul sfânt apare în manuscrise începând cu secolul al XlII-lea, fiind legat de troparul care se cântă şi astăzi: Isaie dănţuieşte. El a fost ales ca tropar de veselie; probabil şi pentru modul lui de cântare extrem de ritmat, dar şi pentru conţinutul lui. Este un tropar închinat Născătoarei de Dumnezeu, care se referă la împlinirea proorociei lui Isaia cu privire la naşterea lui Hristos din Fecioară. El se cântă la Nuntă deoarece „acum s-a pus temeiul unor noi oameni, chipuri ale lui Hristos cel întrupat. Cei ce se vor naşte din această căsătorie vor fi şi ei membri ai împărăţiei eterne a lui Dumnezeu. Cerul însuşi se bucură (dănţuieşte) pentru această sporire a împărăţiei lui Dumnezeu"123. Acest tropar nu a foşt scris pentru slujba Nunţii şi nici nu se referă direct la aceasta, dar alegerea lui a fost una fericită, fiind socotit de evlavia populară drept una dintre componentele principale ale Nunţii124.
Dansul sfânt nu are loc pur şi simplu în jurul mesei pe care se află Sfânta Evanghelie, ci mirii şi naşii sunt însoţiţi de preot, fapt care „ne arată că de vreme ce Hristos, prezent prin preot, ne cheamă să mergem pe o anumită cale, putem merge cu îndrăzneală pe ea, pentru că înaintea noastră a străbătut chiar El toată această cale. Hristos are dreptul să ne ia după El, pentru că El însuşi a cercetat toată această cale şi ştie totul. Şi El ne spune: De vei avea încredere în propria ta măreţie de om şi vei avea încredere în Dumnezeu, poţi străbate calea aceasta ca un biruitor"125.
Cele trei tropare care se cântă se regăsesc şi în rânduiala Hirotoniei, numai că acolo ele sunt puse într-o altă ordine. La Taina Hirotoniei, seria troparelor începe cu Sfinţilor mucenici, deoarece caracteristica principală şi dominantă a vieţii unui preot este mucenicia, jertfa pentru alţii, pe când la nuntă vedem că troparele încep cu Isaie, dănţuieşte, deoarece prin ea se asigură propăşirea neamului omenesc; din dragostea părinţilor iau naştere copiii, urmaşii de mâine şi viitorii locuitori ai împărăţiei cerurilor.
Dansul ritual se face în jurul Evangheliei adică în jurul lui Hristos, ceea ce arată caracterul hristocentric al vieţii celor doi: viaţa - în cadrul căsniciei pentru a ajunge la o finalitate mântuitoare - trebuie să se desfăşoare în jurul lui Hristos; în acest dans ritual cei doi sunt purtaţi de către preot „care este un chip al lui Hristos. Aceasta înseamnă că Hristos ne-a prins, ne-a izbăvit, ne-a răscumpărat şi ne-a făcut ai Săi. Aceasta este Taina cea mare a Nunţii"126.
„Cele trei hore sunt o triplă reluare a simbolului cercului. Forma geometrică a zidurilor din jurul templelor şi a oraşelor de altădată - cercul - figurează eternitatea şi exprimă protecţia. Este şi semnificaţia procesiunilor liturgice în jurul templului; reproducând simbolic infinitul, ele transformă o suprafaţă profană în spaţiu sacru. Dacă timpul sacru - liturgic - este un răspuns la nostalgia veşniciei, spaţiul sacru este un răspuns la dorul după Paradisul pierdut şi anticipează împărăţia. Drumul vieţii conjugale nu mai este un simplu itinerar, el este plasat în axa veşniciei, în aşa fel încât drumul lor comun seamănă cu axul nemişcat al unei roţi care se învârte"127. Observăm că ciclicitatea antică, dar şi linearitatea timpului iudaic se transformă într-o spirală; aceasta este un cerc deschis şi urcător.
La Botez - când pruncul este purtat în braţe de naş şi însoţit de preot - se înconjoară, într-un dans ritual, Sfânta Evanghelie, adică pe Hristos, şi cristelniţa, pântecele din care s-a născut a doua oară. Acum, în Taina Nunţii, cei doi miri, însoţiţi de naşii lor şi de preot, fac din nou acelaşi dans ritual, descoperind „eterna călătorie care începe acum; căsătoria va fi o procesiune mână în mână, o continuare a celei care a început aici, poate nu întotdeauna fericită, dar întotdeauna capabilă de a se raporta la bucurie şi de a se umple de bucurie"128.
Pr. Daniel DUCA
Ofrandă mirilor, Editura Doxologia
Cumpara cartea "Ofranda mirilor"
121 Sfinţii mucenici - mărturisitorii cei adevăraţi, cei care au băut paharul pe care l-a băut însuşi Hristos (Mt. 20, 22) - sunt chemaţi să fie de faţă la săvârşirea Tainei, fiind în acelaşi timp mijlocitori înaintea Domnului pentru mântuirea celor doi miri.
122 Jertfa implică renunţare, mucenicia întotdeauna durere, chiar şi moarte; dar celor doi miri li se arată Hristos, Care este bucuria mucenicilor. El - Care i-a întărit pe mucenici, Care le-a dat putere să pătimească - este de faţă şi în viaţa celor doi; de asemenea, îi întăreşte, le dă putere, dar şi o bucurie şi o pace pe care lumea nu le poate da, dar nici lua (In 14, 27).
123 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, op.cit., p. 134.
l24Prof. dr. Ioannis Foundoulis, Răspunsuri la probleme liturgice, vol.V,p.302.
125Mitropolitul Antonie de Suroj, op. cit., p. 114.
126 Arhimandritul Emilian Simonopetritul, op. cit.
127Paul Evdokimov, op. cit., p. 206.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.