Niciodată nu-i iubeşti pe cei apropiaţi ca atunci când rişti să-i pierzi. (Anton Cehov) Imi amintesc că intr-o vreme de-a lungul arterelor rutiere cu circulaţie „furtunoasă” începuseră să apară panouri mari, cam de şase pe trei metri, dar nu pentru reclamă, ci cu rol de avertisment. Pe ele era lipită fotografia unei femei cu doi copii mici şi textul: „Eşti aşteptat acasă!” Această acţiune urmărea să-i facă pe şoferi să se gândească la faptul că trebuie să fie extrem de prudenţi când circulă, fiindcă în caz de accident vor provoca o mare durere celor apropiaţi, ba poate se vor despărţi de ei pentru totdeauna.

Un asemenea panou e ca o „frână psihologică”, ce îi opreşte pe automobilişti de la gesturi nesăbuite şi încălcarea regulilor de circulaţie. Şi în viaţa de familie trebuie să avem asemenea semne, un sistem de frâne şi contragreutăţi care să poată păzi căsnicia noastră de gesturi necugetate. Pacea din familie e pentru familist cea mai mare valoare de pe pământ, însă ea este foarte fragilă, este foarte uşor de distrus. De aceea, în momentele dificile ale vieţii, când corabia vieţii începe să se răstoarne, este important să ne amintim care sunt cele mai importante lucruri: pacea, dragostea şi relaţiile cu cei apropiaţi.

In general vorbind, conştiinţa faptului că purtarea lor îi răneşte pe cei dragi îi ajută mult uneori pe oameni să evite gesturi nedemne ori să-şi învingă patimile, aşa cum s-a întâmplat cu celebrul rocker Viaceslav Butusov. La un moment dat, acesta suferea de o depresie cumplită, îi chinuiau gândurile de sinucidere, şi bineînţeles că starea aceasta era o mare povară pentru toată familia lui. Butusov spunea că acea perioadă din viaţa lui poate fi numită una de abrutizare, de nesimţire. Cum a reuşit să iasă din acea stare ? Iată ce povestea el însuşi: „Oricât de straniu ar părea, asta s-a petrecut atunci când Angelica, soţia mea, m-a pus, pur şi simplu, în faţa faptului. Mi-a zis: «Inţelege-mă, sunt la mijloc copiii; la urma urmei, mai sunt şi eu. Noi de ce trebuie să suferim?» Si mi s-a făcut ruşine... Până atunci nu credeam că poate exista un deznodământ fericit sau măcar unul pozitiv, însă Angelica a găsit în mine un ultim rest de ruşine.”

Există oameni care s-au lăsat de băutură şi/sau de droguri doar fiindcă au văzut că din cauza patimii lor distrugătoare piere familia lor. într-un anumit moment, Domnul le-a arătat pe calea vieţii semnul: „Eşti aşteptat acasă!”, şi asta i-a ajutat să-şi depăşească slăbiciunile şi să salveze familia. In cazul lui Viaceslav Butusov, o foarte mare însemnătate a avut faptul că muzicantul a venit atunci la Ortodoxie, a început să se îmbisericească, şi asta l-a ajutat să se smulgă din adâncul întristării şi deprimării.

Pe lângă responsabilitatea faţă de oamenii apropiaţi pentru toate faptele noastre, o „frână” foarte puternică este aducerea-aminte constantă de faptul că întemeiem o familie
pentru dragoste şi fericire, nu pentru ciocniri, certuri şi permanente „reglări de conturi”.

De exemplu, uneori soţii, la începutul vieţii lor de familie, trăiesc în bună înţelegere, aproape că nu se ceartă, dar după ce trece un an sau doi încep problemele: lupta pentru şefie în familie, necontenitele şicane şi cicăleli, ciondăneli cu privire la cine ce trebuie să facă, cine e vinovat, cine are dreptate şi aşa mai departe. Atunci, cei doi trebuie să-şi învingă pornirile, să facă o pauză şi să se gândească: „De ce ne-am adunat aici”? De ce ne căsătorim şi ne întemeiem o familie? Ca să ne jucăm de-a «cine-i mai tare», să ne otrăvim viaţa unul altuia, să ne luptăm mereu pentru putere şi să ne susţinem propria «dreptate», sau ca să ne iubim unul pe altul şi să fim fericiţi împreună?” Fericirea fără dragoste este (mai ales în familie) ceva imposibil, şi nimic nu omoară cu atâta succes sentimentul dragostei ca iritarea, mânia, mândria şi egoismul.

Capacitatea de a te opri, de a face o pauză pentru a sta şi a te gândi ce va fi mai departe şi, în general, ce faci de fapt, este o mare calitate, indispensabilă nu doar în viaţa de familie, ci în orice situaţie.

Am spus deja că sensul vieţii de familie şi al vieţii noastre în general este dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Viaţa omenească e foarte scurtă, în ea avem şi aşa destule
necazuri şi greutăţi, şi nu trebuie să o irosim fără sens pe jigniri, reproşuri reciproce şi deprimare. In scurta noastră viaţă pământească trebuie să apucăm să-i bucurăm pe cei dragi, să le aducem măcar puţină fericire şi să devenim astfel mai fericiţi şi noi înşine.

Un cunoscut actor rus, într-un moment când suferea de o boală mortală, a recunoscut că niciodată nu i-a spus soţiei sale vreo vorbă caldă, nu i-a spus niciodată că o iubeşte, şi regreta cumplit că viaţa lui este pe sfârşite şi nu a apucat să-i aducă bucurie şi fericire soţiei sale.

Incă un factor important care ne ajută să purtăm responsabilitatea pentru apropiaţii noştri este gândul că legătura căsătoriei este veşnică şi de nedesfăcut. Că ne-am ales jumătatea o dată pentru toată viaţa ne aminteşte mereu verigheta, fiindcă inelul, cu forma sa de cerc, este simbolul veşniciei căsătoriei. In vremea cununiei, soţul şi soţia înconjoară de trei ori analogul tot în chipul unui cerc, fără început şi fără sfârşit.

Desigur că în această lume a „relaţiilor de unică folosinţă” gândul la veşnicie li se pare multora învechit, dar numai o asemenea perspectivă asupra familiei şi căsniciei poate ajuta familia să supravieţuiască într-o lume plină de păcat şi de tentaţii, permiţându-le soţilor să construiască o relaţie autentică. Soţii hotărâţi să rămână credincioşi unul altuia şi să fie răspunzători unul pentru altul se vor putea înfrâna nu doar de la adulter, ci şi de la privirile şi discuţiile impudice, de la flirturi. Omul care se căsătoreşte nu trebuie să-şi lase loc de cale-întoarsă, „portiţe de scăpare”.

Atunci când oamenii ştiu că legătura căsătoriei este o legătură veşnică, se străduie să-şi depăşească slăbiciunile, să se smerească, să caute compromisul, nu să năzuiască din răsputeri să-l remodeleze pe celălalt.

Apropo, în perioadele dificile ale vieţii de familie, atunci când este mare tentaţia de a începe să ne plângem de soarta amară şi a ne căina „tinereţea pierdută”, este foarte util să ne amintim că ne-am ales singuri jumătatea, aşadar acum trebuie să ne supărăm numai pe noi înşine şi să ne asumăm responsabilitatea pentru alegerea făcută.

Bine a zis Puşkin: „Fericit cel ce-şi stăpâneşte vorba şi gândul ştie să şi-l ţină-n frâu!” Şi familistul este pur şi simplu dator să înveţe să-şi stăpânească vorbele şi gândurile, ca să nu-l poarte unde nu trebuie, căci de pe urma gândurilor noastre păcătoase, a vorbelor grosolane, tăioase, necugetate, suferim nu numai noi înşine, ci suferă şi cei care ne sunt dragi.

PR. PAVEL GUMEROV

Fragment din cartea "CONFLICTELE FAMILIALE: PREVENIRE ŞI REZOLVARE", Editura Sophia

Cumpara cartea "CONFLICTELE FAMILIALE: PREVENIRE ŞI REZOLVARE"

• Cel mai frumos dar de Nunta
  Publicat in : Editoriale
• Inmormantarea amana Nunta ?
  Publicat in : Viata liturgica
• Nunta - suprema intalnire
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: