Un mire cinstit şi o mireasă cinstită? Păşeşti în taina numită căsătorie. Mare taină este legătura căsătoriei între soţi! Ea înfăţişează cea mai sfântă legătură a lui Iisus Hristos cu Biserica, adică cu cei care cred în El: „Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este” (Efeseni 5, 23). Aşa cum mirele şi mireasa în căsătorie sunt încununaţi într-un singur trup, tot astfel şi Hristos, şi Biserica.

Trupul Lui este, de asemenea, unul, pentru că cei care cred cu adevărat în El sunt mădularele Sale, din carnea şi din oasele Lui (v. Efeseni 5, 30).

Această importanţă a Tainei Căsătoriei pune asupra voastră îndatoriri nespus de importante, pe care ar trebui să încercaţi să le împliniţi oricum ar fi. Trăirea voastră împreună trebuie să fie curată şi sfântă. Precum unirea Domnului cu Biserica este sfântă; ea trebuie să fie plină de înţelepciune, de iubire de pace, fără dezbinare. Convieţuirea voastră trebuie să fie curată şi sfântă, pentru că Domnul însuşi, Care a creat primul bărbat, apoi pe femeie, uneşte soţul şi soţia într-un singur trup pentru ajutor reciproc în nevoile trupeşti şi duhovniceşti şi pentru înmulţirea neamului omenesc.

Un ţel înalt şi sfânt: de acum devii instrument de însufleţire al bunătăţii şi atotputerniciei dumnezeieşti, căci prin soţ şi soţie Ziditorul cel Atotbun cheamă la fiinţă şi la viaţă făpturile raţionale, pe viitorii Săi fii şi moştenitori ai împărăţiei lui Dumnezeu. Iar tu, dacă Domnul te va binecuvânta cu ei, va trebui să-i creşti după dreptarul credinţei ortodoxe şi al vieţuirii creştine, slujindu-le întâi ca pildă de credinţă, de evlavie şi frică de Dumnezeu; şi unii pentru alţii se cuvine să fiţi pildă de blândeţe, de mărinimie, de răbdare, de sârguinţă, de dreptate, de înfrânare şi de ascultare de voia lui Dumnezeu. Cu nădejde să vă ajutaţi reciproc; să aveţi grijă unul de altul, să vă acoperiţi neputinţele
unul altuia cu dragoste.

Sunt şi căsătorii nefericite: uneori soţii se iau doar pentru păcat, şi nu pentru fericirea unuia şi a celuilalt. De ce sunt nefericiţi? Mai întâi, din nepotrivirea caracterelor, din
intransigenţa reciprocă, din pricina încăpăţânării, a împotrivirii, a exigenţei şi neobrăzării, din necredincioşia soţului sau a soţiei, din necumpătare sau din patimă, din dependenţa soţiei de haine, din pricina capriciilor, mâniei, certurilor, neputinţei de a îndura neajunsurile, nevoile vieţii. Domnul să vă ajute să treceţi peste o astfel de convieţuire plină de păcat şi necazuri familiale! Să aveţi mereu credinţă în Dumnezeu şi frică de Domnul în inimă.

Să fiţi chibzuiţi, să aveţi răbdare, să aveţi nădejde. Lucraţi şi rugaţi-vă. Culcaţi-vă şi treziţi-vă cu rugăciunea în inimă şi pe buze. Să nu părăsiţi slujbele Bisericii. Să săvârşiţi
cu sârguinţă în mod regulat datoria creştină de mărturisire şi împărtăşire cu Sfintele Taine ale lui Hristos. In aceste Taine veţi afla, pe lângă harul curăţirii păcatelor şi sfinţirii sufletelor şi trupurilor voastre, harul unirii celei pline de tărie, sfinţirea coapselor şi pântecelor pentru generaţiile ce vor veni, reînnoirea puterilor sufleteşti şi trupeşti, ajutor,
mângâiere şi încurajare în împrejurările grele ale vieţii, vindecarea bolilor.

Impreună-trăirea voastră trebuie să fie plină de înţelepciune, căci Sfântul Apostol Petru spune: „Voi, bărbaţilor, de asemenea, trăiţi înţelepţeşte cu femeile voastre, ca fiind
făpturi mai slabe, şi faceţi-le parte de cinste, ca unora care, împreună cu voi, sunt moştenitoare ale harului vieţii, aşa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate” (I Petru 3, 7).

Şi trebuie să înţelegem de ce Domnul ne-a unit cu legăturile căsătoriei, făcând din noi un singur trup. Anume voi trebuie neîncetat cu puterile voastre unite să ajungeţi în
împărăţia lui Dumnezeu. Iar dacă Domnul vă dă copii, să-i educaţi şi să-i pregătiţi mai ales pentru moştenirea binecuvântărilor celor veşnice, căci binecuvântările vremelnice sunt înşelătoare, de puţin timp, şi nu sunt ţel al vieţii noastre.

Creştinilor li se făgăduiesc binecuvântări nepieritoare, duhovniceşti, veşnice. Indemnaţi-vă unii pe alţii în iubirea către Dumnezeu şi binecuvântările cereşti şi către iubirea aproapelui. Având mereu în minte gândul către patria cerească, să vă socotiţi pe pământ ca străini şi călători; să preţuiţi timpul şi să-l folosiţi pentru faptele dreptăţii, şi nu pentru fapte deşarte şi pline de păcat.

Socotiţi fiecare zi ca pe un dar nespus al milei lui Dumnezeu, dat pentru întoarcerea noastră la Domnul, pentru îndreptare, pentru sporirea în virtute şi mântuirea sufletului. Să preţuim timpul, căci zilele sunt rele (v. Efeseni 5,16).

Mai mult, convieţuirea voastră să fie plină de iubire şi de pace. Şi ar putea să fie altfel? Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul său, ci îl hrăneşte şi îl încălzeşte aşa cum face
Domnul cu Biserica. De acum înainte veţi fi un singur trup. Un bărbat trebuie să-şi iubească soţia ca pe trupul său. Căci cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine (v. Efeseni 5, 28,29).

Dacă trăim în iubire unul faţă de altul, vom face să se pogoare asupra noastră şi asupra urmaşilor noştri harul lui Dumnezeu, şi Domnul va locui în noi şi va încununa toate câte le vom lucra cu binecuvântare. Căci unde este dragoste acolo este Dumnezeu. Şi unde este Dumnezeu e tot ceea ce este mai bun. Cu dragoste, pace şi linişte se vor rândui toate în casa voastră, căci dragostea este îndelung-răbdătoare, şi acoperă totul, şi nu îngăduie cuiva să se supere, să se tulbure, să jignească cu cuvântul sau cu fapta.

In cele din urmă, vieţuirea voastră împreună să fie de nedespărţit - până la mormânt. Iubirea creştină merge până la capăt şi nu e doar pentru o vreme. Este plină de tărie pentru totdeauna. Vor fi ispite întru iubirea voastră din slăbiciunile unuia sau altuia dintre voi, sau din neasemănarea caracterelor, obiceiurilor, sau a oamenilor, ori vrăjmaşului
dintru început. Să trecem peste aceste ispite cu îndrăzneală: „Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii” (Matei 10, 16). Să nu ne tulburăm, să răbdăm, să avem îndurare, să fim tari în credinţa în Hristos, ca El să fie pentru voi - cinstite mire şi cinstită mireasă! - o pildă veşnică de dragoste sfântă, blândeţe, nerăutate, răbdare - Puterea voastră, Lumina şi Călăuzitorul vostru, Apărătorul şi Mântuitorul până la moarte.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii, deşi numesc viaţa dusă în feciorie viaţă îngerească, îi sfătuiesc pe cei ce duc o astfel de viaţă să nu se înalţe şi să nu se mândrească faţă de cei care s-au căsătorit. Sfântul Kiril al Ierusalimului scrie: „Şi tu, care îţi păstrezi nevinovăţia, nu te-ai născut din căsătorie ? Nu dispreţui argintul dacă ai aur. Fie ca cei căsătoriţi să trăiască cu bună nădejde, iar cei cu bună nădejde să se căsătorească după lege, şi nu din patimă.”

Sfinţii Părinţi de la Sinodul din Gangra afirmă: „Cinstim fecioria cu smerenie şi cu înfrânare şi cu evlavie primim înstrăinarea de cele lumeşti, dar cinstim şi nunta.”

După crearea femeii, Domnul a adus căsătoria (v. Facerea 1, 27-28). Aşadar, Domnul nostru Iisus Hristos a cinstit şi a binecuvântat unirea dintre soţi prin prezenţa Sa la nunta din Cana Galileei (v. Ioan 2, 1-9) şi a cinstit-o prin prefacerea în chip minunat a apei în cel mai bun vin. Astfel El a ridicat căsătoria în numărul Tainelor Bisericii Sale şi a confirmat nedesfacerea acestei uniri spunând: „Dar de la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu... Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă” [Marcu 10, 6-9). Iar Sfinţii Apostoli, mărturisind importanţa acestei mari Taine, o compară cu chipul unirii duhovniceşti dintre Hristos şi Biserică (v. Efeseni 5, 23-32) şi o numesc „vrednică şi cinstită” (v. Evrei 13,4).

Căsătoria este una dintre cele mai mari binecuvântări din viaţa pământească a omului. Ea e temelia unei familii care se zideşte pe iubirea reciprocă dintre soţi. Familia este o mică biserică a lui Hristos. Creşterea creştină a copiilor este sarcina şi bucuria familiei, şi ea dă sens şi îndreptăţire căsătoriei.

Dar şi în lipsa copiilor căsătoria nu-şi pierde nicicum sensul, uşurându-le viaţa soţilor, prin dragoste reciprocă şi prin ajutorul unuia către altul pe calea creştină. Scopul principal al acestei uniri este ca soţii să se ajute şi să se completeze reciproc. Având în vedere că întreaga noastră viaţă este îndreptată în cele din urmă către mântuirea sufletului soţului şi soţiei, sunt dăruiţi unul altuia pentru a se mântui împreună. Atunci binecuvântarea lui Dumnezeu va fi asupra soţilor, căsătoria lor va fi fericită şi va sluji la mângâierea şi la bucuria celor doi. Dascălii de demult ai Bisericii descriu în chip minunat vrednicia şi fericirea căsătoriei creştine. Tertulian scrie: „Cum să zugrăvim fericirea căsătoriei în Biserică pe care rugăciunea o aprobă, o pecetluieşte binecuvântarea, o vestesc îngerii şi în cele din urmă o încuviinţează Tatăl?” „Cât de plăcut este jugul a două inimi într-o nădejde, o singură învăţătură, o singură lege! Soţii sunt precum fiii unui singur Tată, slujitori ai unui singur Domn. Nu există tulburare între ei, nici în suflet, nici în trup.

Sunt doi într-un singur trup. Acolo unde este un singur trup e un singur duh. Ei se roagă împreună, stau în genunchi împreună, postesc împreună, se sfătuiesc împreună şi se învaţă unul pe altul, împreună vin la biserică şi la cina Domnului, îndură împreună prigoana şi se bucură împreună de pace. Ei nu ascund nimic unul de celălalt, nu sunt o povară unul pentru celălalt, îi cercetează pe bolnavi, fac milostenie fără să stea pe gânduri, stau la rugăciune cu luare-aminte. împreună cântă psalmi şi imnuri şi se îndeamnă unul pe altul către slăvirea lui Hristos. Legaţi prin legăturile căsătoriei, se afierosesc unul altuia. Căsătoria îi face pe cei slabi de două ori mai puternici, aduce mare bucurie celor binevoitori şi întristare celor răi. Preocupările comune ale soţilor le uşurează necazurile. Bucuriile comune sunt mai încântătoare pentru amândoi. Pentru soţii care au acelaşi gând bogăţia este mai plăcută, iar în sărăcie având acelaşi gând, aceasta este şi mai plăcută decât bogăţia.

Pentru ei, legătura căsătoriei este cheia curăţiei, pecete a simţămintelor. Ei beau o băutură din acelaşi izvor, la care străinii nu iau parte, care nu curge de nicăieri şi nu se varsă undeva. Fiind un singur trup, ei au un singur suflet, şi prin iubire unul faţă de altul trezesc unul altuia râvna pentru evlavie. Căci căsătoria nu îndepărtează de Dumnezeu, ci dimpotrivă, leagă mai mult pentru că are mai multe moove, spune Sfântul Grigorie Teologul. Sfântul lgnatie Teoforul scrie despre căsătorie astfel: „Cei care se căsătoresc să se unească cu consimţământul episcopilor, iar această căsătorie să fie de la Domnul, şi nu pentru pofte. Sfinţirea unei căsătorii de către un episcop sau preot e o dovadă prin faptul că ea are loc m biserică, întrucât aici lucrează roată plinătatea Bisericii, întru numele episcopului.”

SFÂNTUL IOAN DE KRONSTADT

Fragment din cartea "SFATURI PENTRU FAMILIILE TINERE", Editura Sophia

Cumpara cartea "SFATURI PENTRU FAMILIILE TINERE"

• A opta zi de la Cununie
  Publicat in : Nunta
• Juramantul
  Publicat in : Editoriale
• Primeste cununile lor in Imparatie
  Publicat in : Religie
• Scurt comentariu la Taina Cununiei
  Publicat in : Nunta
• Cununia - Nunta
  Publicat in : Nunta