Toţi avem o parte „dependentă”, copilărească, a sufletului. Pentru aceasta, a fi una, a fi la fel înseamnă siguranţă. Şi invers: „Dacă el se deosebeşte de mine, înseamnă că sunt singură, că sunt abandonată.”
Ceremoniile încheierii căsătoriei susţin ideea că cei doi trebuie să devină una. In unele biserici catolice, în timpul cununiei mirele şi mireasa merg la altar fiecare cu lumânarea sa, după care aprind una comună, iar pe ale lor le sting. Din păcate, rezultă că până şi simboluri care la origine sunt minunate întăresc partea noastră „dependentă”. Confuzia constă în aceea că concepţia bisericească despre „un singur trup” priveşte o etapă mai târzie a interacţiunii autentice - or, credincioşii, mânaţi de partea lor dependentă, se pripesc să o aplice stadiilor timpurii, şi de aceea se lovesc de o mare dezamăgire. In cântece, piese de teatru, cărţi este ridicată în slăvi prima fază a relaţiei - contopirea, asemănarea, amalgamarea. De aceea soţii sunt atât de speriaţi când descoperă deosebirile dintre ei.
Ce este de făcut dacă v-aţi lovit de frici legate de diferenţele dintre voi sau de dorinţa unuia dintre soţi de a fi o vreme singur?
- să vă amintiţi cât mai des: distincţiile înseamna soţul/soţia mea suntem două persoane diferite;
- să căutaţi propriile reazimuri în viaţă, pe lângă relaţia cu soţul: întâlnirile cu prietenii, sportul, hobby-urile, învăţatul;
- să căutaţi la celălalt consolare: „Tu vrei să fii o vreme singur, dar în general eşti cu mine, pentru că suntem o pereche, nu?”;
- să ţineţi minte că soţul care a început să iasă din faza de contopire seamănă puţin cu un adolescent: i se năzăreşte peste tot că ai lui vor să îl controleze. Puteţi încerca să îi explicaţi: „Chiar mi-e dor de tine, dar nu vreau să te controlez şi să te restrâng”;
- să experimentaţi, fără a presa, noi mijloace de a fi împreună: „Hai să găsim ceva ce ne-ar plăcea amândurora şi ar putea să ne unească în seara asta.”
Omul care a început ieşirea din faza de contopire va fi, probabil, nevoit să se lovească de sentimentul vinovăţiei faţă de soţ/soţie sau de enervare din cauză că acesta/aceasta „se ţine scai”. Pe un astfel de om îl pot ajuta acţiunile şi reflecţiile următoare:
- să-şi aducă aminte că soţul/soţia e om matur, nu un copil care nu poate să-şi vadă liniştit de treaba lui dacă a scăpat-o din ochi pe mama. Ne putem aminti că este puternic(ă). Putem observa pe care lucruri mai pune preţ soţul/soţia în viaţă pe lângă relaţia noastră, cu cine este prieten(ă), ce îl/o pasionează;
- este cazul să ne amintim că alteritatea nu e acelaşi lucru cu respingerea. Chiar dacă înainte coincideam în anumite privinţe, noi ne schimbăm tot timpul. Se schimbă gusturile noastre, se sting interesele vechi, apar altele noi. Această „trădare” a aşteptărilor stabile - proprii şi ale celor din jur - este inevitabilă;
- la fel cum şoferii sunt obligaţi să îi prevină pe cei din jur despre planurile lor cu ajutorul semnalizării, ar fi bine ca soţii să îşi comunice în ce regim se găsesc la momentul respectiv, dacă au dispoziţia de a comunica ori de a se însingura. Pentru ca soţul/soţia să nu ajungă să se simtă respins, mai bine e să spuneţi o vorbă tandră, să confirmaţi legătura dintre voi: „S-a dovedit că în privinţa asta suntem diferiţi, dar să ştii că eu sunt cu tine, te iubesc”;
- dacă soţul rămâne în faza de contopire şi se teme de abandon, puteţi încerca să îl consolaţi prin cuvintele următoare: „«Vreau să fiu puţin singur» nu înseamnă «nu te iubesc». O să vin astăzi nu mai târziu de ora zece seara, fii liniştit(ă).”
PIOTR DMITRIEVSKI
Fragment din cartea "Buna intelegere dintre soti. Ghid practic pentru problemele cuplului", Editura Sophia
Cumpara cartea "Buna intelegere dintre soti. Ghid practic pentru problemele cuplului"
-
Casatoria e o minune pe pamant
Publicat in : Nunta -
Rugaciunea parintilor pentru casatoria fiului lor
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Cununia si casatoria civila
Publicat in : Drept bisericesc -
Casatoria de levirat
Publicat in : Iudaism
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.