Parintele Alexie Barca

Parintele Alexie Barca

Parintele Alexie Birca este unul dintre marii preoti ortodocsi ai tarii noastre, basarabean de origine, el fiind cunoscut mai ales pentru slujirea sa, vreme de 37 de ani, in Biserica Bucur Ciobanul, din Bucuresti, biserica inchinata Sfintilor Atanasie si Chiril ai Alexandriei.

Potrivit traditiei locului, se crede ca, in urma cu mai bine de sase secole, "ciobanul Bucur" s-a oprit cu turma sa de oi, peste iarna, pe malul raului Dambovita, ridicand in acel loc si o foarte mica biserica. Aceasta bisericuta, rectitorita de domnitorul Mircea cel Batran, in anul 1416, dupa cum marturiseste pisania acesteia, se pastreaza pana astazi, ca o marturie a dreptei credinte stramosesti.

Parintele Alexie Barca

Parintele Alexie Barca s-a nascut in data de 6 februarie 1901, in localitatea Corestauti, judetul Hotin. Tanarul, nascut intr-un neam de preoti, de peste sase generatii, a urmat Scoala primara in satul natal, iar mai apoi Liceul "B.P.Hasdeu", din Chisinau.

Mai apoi, tanarul credincios Alexie si-a implinit studiile, mai intai, la Facultatea de Matematica, din Cernauti, iar mai apoi, la Facultatea de Teologie Ortodoxa, din Chisinau. Lucrarea sa de licenta a fost intocmita pe tema "Etica personajelor lui Tolstoi si Dostoievski". El se va casatori relativ tarziu, in urma incheierii studiilor, primind de la Dumnezeu patru copii, trei fete si un baiat.

In anul 1929, dupa o perioada de sase ani, timp in care tanarul teolog Alexie a slujit ca si cantaret, la biserica din satul natal, a fost hirotonit preot in satul Prajila, comuna Bagranesti, judetul Soroca. In anul 1936, dupa sapte ani de preotie, pentru inalta lui vietuire duhovniceasca, parintele a fost mutat in biserica din localitatea Rascani, din judetul Balti, pe postul al doilea de preot.

Liceul din Rascani, avand profil comercial, a fost intemeiat de boierul Rascanu, cel care a ctitorit si biserica, care a lasat ca testament ca "directorul liceului sa fie intotdeauna preotul al doilea de la biserica din localitate". Astfel, fara voia lui, parintele Alexie a ajuns director al liceului. Cu aceasta ocazie, el a inceput sa predea disciplina Religie.

In ziua de 27 iunie 1940, parintele Alexie a fost anuntat ca Basarabia a fost cedata rusilor, drept pentru care, spre a nu fi deportat in lagarele sovietice, era nevoit sa se refugieze, impreuna cu toata familia. Numele parintelui figura ca al treilea, pe lista celor hotarati pentru deportare. Sfatuindu-se cu parintele Vasile Popovici, protopopul din Rascani, parintele Alexie Barca a hotarat sa plece din localitate chiar in dimineata urmatoare.

Fuga parintelui, intocmita mai ales pentru a-si proteja sotia si copiii, a fost una pilduitoare. El a inchiriat o caruta si un cal, de la un localnic, pentru a ajunge la Prut. Trecand raul, parintele si-a lasat familia in localitatea Stefanesti, judetul Botosani, iar mai apoi s-a intors in Rascani, spre a intoarce lucrurile imprumutate (caruta si calul). Imediat dupa aceasta, cu ajutorul lui Dumnezeu, parintele a reusit sa se intoarca pe jos la familia sa, peste Prut.

Refugierea in tara nu a fost una usoara, deoarece a fi strain fara voia ta nu poate fi decat dureros. Reunita, familia parintelui a mers in Ardeal, in judetul Alba, unde, cu ajutorul mitropolitului Nicolae Balan, parintele Alexie a fost randuit preot, in satul Sibiseni. Peste numai un an, fiind eliberata Basarabia, parintele se va intoarce acasa, insa numai pentru trei ani, pentru ca in anul 1944, familia sa se rufugieze iarasi in tara.

La a doua refugiere in tara, parintele a luat cu sine si un grup de elevi si eleve care au dorit acest lucru. Acest grup va ramane unit vreme de multi zeci de ani, el adunandu-se periodic in jurul bisericii unde slujea parintele. De aceasta data, parintele se va opri mai intai in localitatea Pausesti-Maglasi, in judetul Valcea, iar mai apoi, in Bucuresti.

Ajuns in Bucuresti, in luna decembrie 1944, parintele Alexie va fi randuit bibliotecar, la Patriarhia Romana, iar apoi, preot misionar, la cateva fabrici bucurestene. Deoarece o duceau greu, din punct de vedere material, parintele s-a angajat si la o ferma, unde sorta si punea in pamant cartofii.

In data de 1 septembrie 1949, parintele Alexie Barca a fost randuit preot la Biserica Bucur Ciobanul, locas care nu avea insa parohie. In scurta vreme insa, in jurul parintelui se va aduna o adevarata comunitate de credinciosi, fiecare simtind din partea parintelui multa grija si dragoste.

Parintele Alexie a slujit in Biserica Bucur pana in luna august a anului 1986, cand a trecut la cele vesnice. Despre viata si slujirea parintelui Alexie Barca, fiica sa, anume Ileana Toma, a scris cartea "Parintele Alexie, preotul lui Dumnezeu".

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

04 Iulie 2012

Vizualizari: 3644

Voteaza:

Parintele Alexie Barca 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam „În adâncurile unei păduri din nordul Rusiei, în nuanțe de jad și ambră, departe de orice urmă de civilizație, mănăstirea Valaam se contopește cu anotimpurile așa cum o face de o mie de ani…” Așa începe povestea lui John Oliver, un tânăr american aflat 33.83 Lei
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea Volumul de față reunește trei opuscule apologetice pro-niceene ale Sfântului Atanasie al Alexandriei, unele inedite în limba română sau disponibile doar incomplet până acum: Către Serapion, despre moartea lui Arie (Ad Serapionem, de morte Arii), Despre 60.26 Lei
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog Vreau să am noroc în viață... Sper să am un destin cât mai fericit... Îmi doresc ca soarta să fie de partea mea... Astfel de afirmații auzim des în jurul nostru. De fapt, noroc și soartă nu există. Viitorul îl alegem noi, prin modul în care trăim în 28.54 Lei
Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact